Înaintea meciului dintre Poli Timișoara și CSU Craiova, toate siturile de sport, dar chiar și cele care dau „ponturi” la pariuri dădeau ca absolut certă victoria oltenilor. Nu mai vorbesc de comentatori, așa-ziși analiști ai fotbalului și alți pierde-vară prin studiourile de televiziune. Concluzia era ca Timișoara nici măcar nu mai trebuie să se prezinte pe teren, putând să trimită cele trei puncte la Craiova cu trenul sau cu o firmă de curierat. Iar oltenii lui Olguța urmau să preia conducerea în clasament. Și, să fim acum corecți, nu greșeau chiar foarte mult după dezastrul cu Botoșaniul de pe teren propriu.
Și a venit meciul. Poli n-a jucat extraordinar, însă jucătorii au avut mult mai mare determinare pe teren decât ne obișnuiseră. De partea cealaltă, îngâmfarea jucătorilor olteni a făcut ca scorul final să fie în favoarea bănățenilor. E adevărat, și cu puțin noroc, dar și norocul face parte din joc. Nu amintesc acum de ghinionul care i-a însoțit de atâtea ori pe timișoreni, nici acum neuitând de exemplu meciul de anul trecut cu CFR Cluj. Când aveam 2-0 în minutul 90, un om plus, bașca un gol perfect valabil anulat la Zicu. Și la final a fost 2-2. Ei bine, de data asta norocul a fost de partea lui Poli.
Ce m-a frapat însă după meci au fost „analizele” și comentariilor făcute în studiourile TV de niște „specialiști” ai fotbalului. Și fiindcă nu e prima dată când acești „zei” ai balonului rotund iau în… balon Timișoara, chiar trebuie spuse câteva cuvinte. Și în primul rând despre comentariul live al partidei, făcut de un fost fotbalist la Poli, unde era poreclit „Pisi”. Care s-a străduit din răsputeri să minimalizeze victoria lui Poli, alternând miștourile la adresa timișorenilor cu văicărelile vizavi de neputința oltenilor de-a marca. Iar din când în când ținea să menționeze că Poli de pe teren nu e iubită de timișoreni, care ar avea de fapt o „echipă a suporterilor”.Toată stima pentru performanțele celor de la ASU, dar una este să umpli cu 1.000 de oameni Stadionul Știința sau cu 300 pe cel din Ictar Budinț și alta e „Dan Păltinișanu”, care tot gol a rămas și la meciurile „echipei suporterilor”. Ca să nu mai spun că la faultul clar în careu la Popovici, „Pisi” s-a grăbit să spună că e „galben” pentru simulare.
Ulterior, în studioul Digi, văcărelile vizavi de eșecul Craiovei au continuat. Printre cei prezenți și fostul manager al lui Poli, Daniel Stanciu, cel care a luat bani frumoși la Timișoara pentru a aduce niște gloabe pe post de fotbaliști. Și fiindcă trebuia să existe o scuză pentru victoria Timișoarei, s-a găsit în persoana arbitrului Robert Dumitru. Dacă nu vedeai meciul, ai fi fost convins că pe teren a fost un adevărat masacru, oltenii fiind măcelăriți de „central”. Ceea ce e departe de adevăr. Mai negru la față decât l-a lăsat natura, scriitorul Radu Paraschivescu era de-a dreptul cătrănit. Da, e mare suporter al lui ASU Poli, dar asta nu-ți dă dreptul să fii atât de rupt de realitate în comentarii.
Cât despre arbitraj, e adevărat, Poli n-a mai fost furată cum s-a întâmplat de nenumărate ori, ultima dată cu Pandurii. Atunci când „specialiștii” nu vedeau nimic. Dacă a existat o fază controversată în tot meciul e cea de la primul penalty la Bărbuț. După ce s-a repetat faza de n-șpe ori și s-au făcut mii de stop-cadruri s-a putut vedea că, într-adevăr, faultul a fost trei centimetri în afara careului. Dar la viteza fazei se poate spune că arbitrul a greșit, atâta timp cât marilor „analiști” le-a trebuit o oră și cu ajutorul tehnicii să vadă că faultul a fost puțin afară? Arbitru care trebuia să ia deciza într-o secundă. Dar așa se întâmplă când nimeni din club nu se bate pe plan mediatic pentru echipă. Și de fapt cine ar putea face asta?
Și încă o chestiune. N-am auzit niciodată vreun comentator, „analist” sau băgător de seamă întrebându-se de ce la Iași, Voluntari, Chiajna, Craiova, Târgu Jiu etc. autoritățile locale au voie să bage bani în fotbal, iar la Timișoara nu. Mai mult, tot timpul s-a lăsat impresia ca echipa e finanțată și acum de la bugetul local, lucru care nu se mai întâmplă de aproape un an și jumătate. Nici măcar Daniel Stanciu care știe situația de aici nu s-a obosit cum stă treaba. Dar cine poate să le spună „miticilor” aceste chestiuni?
Comentarii prin facebook