Florari neautorizati, amendati de politistii locali pentru ca… adunau boschetari

Teoretic, vând flori, dar, practic, le creează disconfort locuitorilor din blocurile din zonă. Este vorba despre comercianții de la intersecția străzilor FC Ripensia cu 1 Decembrie, care au fost „călcați” marți de polițiștii locali.

flori

Polițiștii locali au făcut, marți, o „vizită” la intersecția străzilor FC Ripensia cu 1 Decembrie. În zonă au fost făcute mai multe sesizări referitoare la existența unoe vânzători neautorizați de flori care fac mizerie și creează disconfort, deoarece, noaptea, în jurul lor, se adună persoane fără adăpost care consumă alcool și fac gălăgie, deranjând timișorenii din blocurile amplasate în zonă. „S-a luat măsura sancționării contravenționale a două persoane, cu amendă în valoare totală de 1.500 lei, deoarece nu aveau autorizație pentru vânzarea mărfii, care a fost ridicată în vederea confiscării. De asemenea, a fost solicitată intervenția societății de salubrizare Retim pentru a fi ridicate deșeurile adunate pe spațiul verde. Un al treilea comerciant care deține un chioșc pentru flori în zonă a fost avertizat să respecte legislația și să nu permită aciuirea de persoane fără adăpost sau care consumă alcool în apropierea societății comerciale”, transmit reprezentanții Poliției Locale. Timișorenii sunt rugați să anunțe ori de câte ori constată astfel de situații, deoarece comercianții neautorizați fac concurență neloială celor care au toate documentele legale pentru a desfășura activități comerciale.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Robu si Gaita

Cum încerca actualul preşedinte al PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, să blocheze preluarea mandatului de primar de către Dominic Fritz

În urmă cu cinci ani, proaspătul preşedinte al PNL Timişora, Ionuţ Gaiţă, încerca să blocheze preluarea mandatului de către Dominic Fritz, printr-o metodă mai originală. Nu prin instanţă, ci direct prin secretarul general al primăriei, căruia îi cerea să nu-l valideze pe noul primar. În perioada celor două mandate de primar ale lui Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum încerca actualul preşedinte al PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, să blocheze preluarea mandatului de primar de către Dominic Fritz
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Șoc în C7! Antrenorul Alex Pelici s-a despărțit de liderul seriei, Unirea Alba Iulia

Cea mai bună echipă din C7 a rămas fără antrenor… Vrând/nevrând este o veste bună și pentru Poli! Timișoreanul Alex Pelici nu va mai continua la Unirea Alba Iulia, echipă pe care a condus-o în mai multe mandate pe durata a mai bine de două decenii și pe care o lasă pe primul loc în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șoc în C7! Antrenorul Alex Pelici s-a despărțit de liderul seriei, Unirea Alba Iulia

Social vezi arhiva Social

Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Bilanț pe plus la Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în 2025

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a avut un nou an bun. 2025 a însemnat creșterea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara, numeroase programe finanțate din fonduri europene și destinate mediului de afaceri local, cursuri de pregătire pentru angajați, numeroase expoziții de specialitate, dar și implicarea în mai multe programe ale societății, mai ales în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bilanț pe plus la Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în 2025

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a avut un nou an bun. 2025 a însemnat creșterea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara, numeroase programe finanțate din fonduri europene și destinate mediului de afaceri local, cursuri de pregătire pentru angajați, numeroase expoziții de specialitate, dar și implicarea în mai multe programe ale societății, mai ales în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bilanț pe plus la Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în 2025
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a publicat în consultare publică Ghidul solicitantului pentru Intervenția Regională – „Consolidarea cooperării pentru inovare cu parteneri interni sau externi – EIT Mobilitate urbană”, cu o alocare totală de 800.000 euro la nivel regional. Aceasta este etapa a doua dintr-un mecanism construit deja în Regiunea Vest, Acceleratorul inVest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prin ADR Vest sunt oferite 800.000 de euro pentru dezvoltarea mobilității urbane
Prin Pasajul Solventul vom circula cu automobilul peste o săptămână, dar aceasta doar în regim de șantier, a anunțat, de pe șantier, viceprimarul Ruben Lațcău. Aceasta va reduce mult din presiunea existentă de la pasajul Jiul, într-o perioadă a anului în care traficul rutier din oraș crește semnificativ. În aceste zile acolo se toarnă straturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai avem doar o săptămână până vom putea circula prin Pasajul Solventul/VIDEO
Începând de astăzi, Muzeul Național de Artă Timișoara și Consiliul Județean Timiș invită publicul la deschiderea expoziției „Când Lumea Se Frânge. Grafica Miturilor Ultimului Ceas / When the World Breaks. Drawings of Last-Hour Myths”. Expoziția va putea fi vizitată până pe 15 februarie 2026, iar accesul publicului la vernisaj este gratuit. Evenimentul expozițional, rodul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bandă desenată realizată de studenții de la Grafică, în expoziție la Muzeul Național de Artă Timișoara
Joi, 18 decembrie, Consiliul Local se întruneşte într-o şedinţă de plen extraordinară, unul dintre punctele care urmează să fie dezbătute fiind desfiinţarea Direcției Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar (PLMSTF). Şef al acestei direcţii este celebrul Culiţă Chiş, cel mai important director din primărie în timpul administraţiei Robu. Într-o scrisoare deschisă adresată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se desfiinţează oficial Direcţia PLMSTF din Primăria Timişoara. Celebrul Culiţă Chiş rămâne fără slujbă, dar promite că „se va întoarce într-o zi”
Anul 2025 a fost unul de excepție pentru Politehnica Timișoara, care se numără printre cele mai performante cluburi universitare din România. Sportivii alb-violeți au câștigat 123 de medalii naționale și internaționale, reprezentând orașul de pe Bega la competiții de talie mondială, într-un an în care CSU Poli a marcat 104 ani de la înființare. Clubul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 123 de medalii pe 2025 pentru CSU Politehnica Timișoara
Episodul 2 din seria „De ce nu funcționează România” În România, incompetența nu este o eroare administrativă accidentală. Este un rezultat sistemic. Nu este excepție, ci procedură tolerată. De la ministere până la ghișeu, statul a ajuns să funcționeze cu oameni care nu știu, dar execută, și cu oameni care știu, dar sunt marginalizați. Într-un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incompetenţa structurală. Cum se distruge profesionalismul din interior
Cu exact 36 de ani în urmă, la Timișoara mureau primii oameni pe altarul libertăţii.  Pe 17 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu a convocat şedinţa Comitetului Politic Executiv, toţi cei prezenţi fiind de acord să se folosească muniţie împotriva timişorenilor care protestează. Au murit în acea zi 62 de oameni, iar 188 de persoane au fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 17 decembrie 1989. Ziua în care Timişoara a dat primele jertfe pe altarul libertăţii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.