A început lucrul la BRUA. Primele lucrări în Timiș sunt la Recaș / FOTO

Transgaz a demarat, în zona Recaș, primele lucrări de montare a conductelor din proiectul BRUA. Este vorba despre dezvoltarea pe teritoriul României a Sistemului Național de Transport Gaze Naturale pe coridorul Bulgaria–România-Ungaria-Austria.
brua
Prima fază a acestui proiect presupune construcţia unei conducte de transport gaze naturale pe traseul Podişor (județul Giurgiu) – Recaş (județul Timiș), cu o valoare estimată de 478,6 milioane euro. Acesta va avea o lungime de 479 km, un diametru de aproximativ 80 de centimetri şi presiune de proiectare de 63 bar. „Am vizitat, împreună cu directorul Transgaz, șantierul de la Recaș, unde este punctul de pornire a acestei conducte în partea de vest a țării noastre. Proiectul BRUA este prioritar atât la nivel județean, cât și la nivel regional și național”, spune președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra. La finalizarea fazei I a proiectului BRUA va fi asigurat fluxul bidirecţional de gaze naturale spre Bulgaria – prin interconectorul Giurgiu – Ruse, 1,5 miliarde Smc/an (171.000 Smc/h), la 30 bar la graniţă şi Ungaria – prin interconectorul Horia – Csanadpalota, a 1,75 miliarde Smc/an (200.000 Smc/h), la 40 bari la graniţă. Conducta va traversa în România 11 județe: Giurgiu, Teleorman, Dâmbovița, Argeș, Olt, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Caraș-Severin, Timiș și Arad. În Timiș, ea va trece prin comunele Gavojdia, Coșteiu, Belinț, Ghizela și Topolovățu Mare, prin orașul Recas și municipiul Lugoj. Această conductă de transport va permite, în viitor, interconectarea cu conductele care vor avea ca surse potențiale de alimentare gazele din Marea Neagră. Termenul de finalizare este 31 decembrie 2019.

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”4040″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”0″ thumbnail_width=”150″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”1″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Pași concreți pentru un fotbal județean mai „sănătos”. Ședință comună AJF cu Comisia Județeană de Arbitri

Luni spre seară, în Sala Multifuncțională a CJT, a avut loc o importantă ședință comună, care a reunit Asociația Județeană de Fotbal și Comisia Județeană a Arbitrilor. La ședință au participat arbitri, observatori și delegați de joc, iar ca o noutate au fost prezenți online și Marcel Săvaniu, vicepreședinte Comisia Centrală a Arbitrilor, alături de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pași concreți pentru un fotbal județean mai „sănătos”. Ședință comună AJF cu Comisia Județeană de Arbitri
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Eveniment deosebit în inima Timișului. Universitatea Politehnica Timișoara, prin Facultatea de Științe ale Comunicării, a organizat un eveniment educațional și caritabil în colaborare cu Inspectoratul Școlar General Județean Timiș și cu Primăria Comunei Bogda, desfășurat în Charlottenburg, singurul sat rotund din România. Evenimentul s-a adresat elevilor Școlii Primare și copiilor de la grădinița din Charlottenburg,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iepurașul „student”! Surprize pentru copiii din Charlottenburg din partea UPT și ISJ
Ziua Mondială a Sănătății este celebrată anual în 7 aprilie, reprezentând aniversarea înființării Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în anul 1948. Tema stabilită pentru anul 2026 – „Împreună pentru sănătate. Susține știința.” – subliniază importanța cercetării științifice, a colaborării dintre specialiști și instituții și a deciziilor medicale bazate pe dovezi, pentru protejarea sănătății oamenilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 7 aprilie – Ziua Mondială a Sănătății. Peste 82.000 de consultații în ambulatorul Spitalului Municipal Timișoara, în anul 2025
Marți dimineața, în jurul orei 7.30, un apel la 112 anunța izbucnirea unui incendiu la o biserică din lemn – paraclis provizoriu- din comuna Săcălaz, str. Lacului. Au fost alertate Detașamentele 1 și 2 de Pompieri Timișoara și la locul evenimentului s-au deplasat trei autospeciale de stingere, un autocamion cu container de stingere, o autoscară...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incendiu la biserica din Săcălaz în Săptămâna Mare
Luni spre seară, în Sala Multifuncțională a CJT, a avut loc o importantă ședință comună, care a reunit Asociația Județeană de Fotbal și Comisia Județeană a Arbitrilor. La ședință au participat arbitri, observatori și delegați de joc, iar ca o noutate au fost prezenți online și Marcel Săvaniu, vicepreședinte Comisia Centrală a Arbitrilor, alături de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pași concreți pentru un fotbal județean mai „sănătos”. Ședință comună AJF cu Comisia Județeană de Arbitri
Locuitorii din Ghiroda și Giarmata Vii sunt invitaţi să participe, în data de 13 aprilie, la o nouă ediție a evenimentului dedicat copiilor: Vânătoarea de Ouă de Paște. Evenimentul va include o serie de activități recreative și interactive, precum vânătoarea de ouă, concursuri și trasee cu obstacole, jocuri și interacțiuni cu mascota iepuraș, dar și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Vânătoarea Ouălor” revine, în a doua zi de Paşte, la Ghiroda și Giarmata Vii
Luni, 6 aprilie, în jurul orei 18:25, ISU Timiș a fost solicitat prin telefon la numărul de urgență 112 să intervină pentru asigurarea măsurilor de prim ajutor în urma unui accident rutier produs pe A1 km 504 (sensul de mers spre Arad). La locul evenimentului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident mortal pe A1 între Timișoara și Arad
Tech Talks by UPT a crescut, în ultimii ani, de la o serie de conferințe de impact la o veritabilă platformă de dialog despre marile teme ale viitorului. În spatele acestui parcurs se află o viziune clară asupra rolului universității în societate, asumată și susținută de rectorul UPT, Florin Drăgan. Despre această viziune și despre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Despre Tech Talks, cea mai importantă conferință organizată de UPT: identitate, leadership, platformă pentru viitor
Președintele Nicușor Dan va vizita marți, de la ora 11.00, Centrul de mari arși de la Timișoara, primul finalizat după Revoluție. Vizita vine în contextul Zilei Mondiale a Sănătății, care este celebrată din 1950 în data de 7 aprilie. La finalul vizitei, președintele Nicușor Dan va susține declarații de presă, potrivit unui anunț al Administrației...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan vine marți la Timișoara. Președintele va vizita Centrul de Mari Arși
Luni dimineața, în jurul orei 09:30, un bărbat de 55 de ani a condus un autoturism dinspre localitatea Moșnița Nouă înspre municipiul Timișoara, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un stâlp. În urma impactului, au rezultat două victime, respectiv conducătorul auto și un pasager în vârstă de 24 de ani. Conducătorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două persoane au ajuns la spital după ce o mașină nu a avut loc de un… stâlp de iluminat
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.