Baroc și urban. Culoare și șoc. Woman, All Too Woman, expoziția verii la Timișoara / FOTO

La intrarea în Sala Barocă miroase a fân. E la fel de cald ca pe o pajiște proaspăt cosită în bătaia soarelui, iar lumea vine în valuri. Oamenii se opresc și se uită la imenșii șerpi vegetali care se încolăcesc leneș. Oase de vită. Inimă aurie. Pantofi cu dinți de cristal. E „Woman, All Too Woman”, parte a proiectului Baroque II Urban.
All Too Woman
Palatul Baroc din Piața Unirii a devenit, până la toamnă, casa a peste 120 de lucrări de artă, de diverse genuri, semnate de câteva zeci de artiste din România, Serbia, Ungaria, Austria și Franța. De la subsol până la ultimul etaj, e culoare, inspirație, non-conformism. E „Woman, All Too Woman”, o expoziție realizată în cadrul proiectului Baroque II Urban, ediția a III-a, organizat de METASpațiu. Nu vă așteptați la culori pastel și floricele, pentru că artistele zilelor noastre au trecut demult pragul stereotipului femeii sensibile, care leșină la fiecare pas mai apăsat. La intrare vă întâmpină două pisici la măsuța de ceai. Lângă piciorul unuia dintre scaune e omul care se uită cu jind la farfurioara cu biscuiți și alte dulcegării. Vi se pare cunoscut? Este, doar că puțin… invers.

Veniți și vizitați. Nu e o expoziție feministă în sensul orb al termenului, ci o ocazie unică de a da ochii cu personalități fascinante și diverse. E, poate, singura dată când, pe drumul spre Sala Barocă, va mirosi a fân. Din arcadele cuminți și albe curg, insinuant și doar intuit amenințător, enormi șerpi de iarbă. Sunt creația Victoriei Zidaru, pentru care plantele uscate și mirositoare, crengile sau pânza de casă din in și cânepă sunt cele mai bune „șevalete”. Nu ratați faimoasa instalație „Balkan Baroque”, a Marinei Abramović, premiată cu Leul de Aur la Bienala de la Veneția, în 1997. Artista din Serbia a curățat, timp de șase ore, 1.500 de oase de vită, cântând și istorisind povești ale Belgradului, orașul în care s-a născut. E șocant și, în același timp, fascinant. E, fără falsă pudoare, istoria stereotipurilor Balcanilor, care adună, sub aceeași umbrelă, forță brută, război, naționalism, ostilitate și, peste toate, o dureroasă tandrețe căreia îi este teamă să se arate. Veniți, vedeți și, dacă vreți, judecați.

Veniți și bucurați-vă. Veniți și revoltați-vă, dacă asta vă spune sufletul. Descoperiți-le pe Marina Abramović, Aura Bălănescu, Josѐpha Blanchet, Elena Bobi Dumitrescu, Alina Cioară, Andra Ciocoiu, Dana Constantin, Suzana Fântânariu, Andreea Hereșanu, Emilia Jagica, Aurora Kiraly, Adriana Lucaciu, Andreea Medar, Liliana Mercioiu Popa, Jelena Micic, Doina Mihăilescu, Silvia Moldovan, Ada Muntean, Ana Maria Negara, Simona Nuţiu Gradoux, Carmen Nicolau, Marilena Preda Sânc, Florica Prevenda, Kristina Rațiu Demuth, Axenia Roşca, Eva Maria Schartmüller, Diana Serghiuţă, Alina Ondine Slimovschi, Oana Stoian, Nada Stojici, Minodora Tulcan, Agnes Varnai, Simona Vilău și Victoria Zidaru. Oricum ar fi, n-o să rămâneți indiferenți.

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”4032″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”0″ thumbnail_width=”150″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”1″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Aurica Chisalita a spus: (august 16th, 2018 at 22:07 )

O expoziție cu adevărat reușită…Felicitări !!!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe

Viceprimăriţa Paula Romocean (USR) îl acuză pe preşedintele PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, că refuză să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţele Colegiului Prefectural. Drept urmare, Primăria Timişoara va pune o sală la dipoziţia Prefecturii pentru astfel de şedinţe.  Paula Romocean aminteşte de situaţia imobiliară a lui Alfred Simonis, dar şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas

SCM Politehnica Timișoara revine în cupele europene după șapte ani de absență. Comeback-ul se datorează rezultatelor din întrecerile interne, finala jucată în Cupa României și locul al patrulea din Liga Națională. Echipa viola întâlnește în cea de-a treia competiție europeană ca valoare formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas, într-o dublă manșă cu ambele meciuri la sala Constantin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Polițiștii din Recaș, sub coordonarea și supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au efectuat cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în urma cărora un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind arestat preventiv pentru 30 de zile....
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Șofer” băgat în arest, după ce a fugit de polițiști și s-a ascuns în boscheți, pe câmp
A venit momentul ca și în acest an vaporașele care efectuează curse pe Bega pentru STPT să intre la iernat. Societatea de Transport Public Timișoara anunță că vineri, 23 octombrie, va fi ultima zi de circulație a vaporașelor pe Canalul Bega în acest sezon. Începând de sâmbătă, 24 octombrie, cele șase ambarcațiuni vor fi retrase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vaporașele STPT intră la iernat
O operațiune comună a polițiștilor antidrog, a polițiștilor de frontieră și a procurorilor DIICOT a dus la scoaterea de pe piață a unei cantități uriașe de substanțe psihoactive. Doi bărbați au fost reținuți și urmează să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă. Activitatea infracțională a doi bărbați, cu vârste de 39 și 40...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Captură impresionantă în Timișoara: Două kilograme de droguri de mare risc și doi traficanți reținuți de DIICOT
Pensionarii vor avea o zi dedicată lor în cadrul expoziției Picasso en visite, adusă de Art Enconters la Timișoara, marți, 27 octombrie. Sunt așteptate persoanele de peste 65 de ani, acestea vor avea intrare gratuită între orele 10:00 și 20:00. Sub titlul „Marțea seniorilor”, inițiativa propune o zi întreagă în jurul artei, deschisă deopotrivă celor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pensionarii pot vizita gratuit expoziția Picasso en visite, la Art Encounters
Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final
CFR Infrastructură Timișoara a anunțat că proiectul de reabilitare al Gării de Nord a ajuns la final. Investiția a fost în valoare de 26,085 milioane de lei, fiind derulată de CNCF „CFR” SA – SRCF Timișoara și a urmărit reabilitarea ansamblului Gării de Nord și îmbunătățirea condițiilor oferite călătorilor. Lucrările au fost executate de asocierea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul de reabilitare a Gării de Nord Timișoara a ajuns la final/VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își reafirmă rolul de pilon central în dezvoltarea tehnologiilor verzi și a cercetării aplicate prin organizarea unei sesiuni științifice internaționale de anvergură. Organizat în perspectiva Zilei Internaționale a Sustenabilității, evenimentul „SustainU Day” a fost dedicat în totalitate soluțiilor inovatoare pentru protecția mediului și utilizarea responsabilă a resurselor. Manifestarea s-a desfășurat în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inovație și cooperare transfrontalieră pentru mediu: UPT a dat startul „SustainU Day”
Facultatea de Arte și Design, în parteneriat cu Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara, organizează marți, 27 octombrie, de la ora 18:00, la Galeria Mansarda, evenimentul „Brâncuși, Noi”, o întâlnire sincretică a artelor vizuale și ale spectacolului, dedicată celebrării a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara celebrează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși
SCM Politehnica Timișoara revine în cupele europene după șapte ani de absență. Comeback-ul se datorează rezultatelor din întrecerile interne, finala jucată în Cupa României și locul al patrulea din Liga Națională. Echipa viola întâlnește în cea de-a treia competiție europeană ca valoare formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas, într-o dublă manșă cu ambele meciuri la sala Constantin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.