Tot mai sarac de la an la an, Robu si-a trecut drona in declaratia de avere! Ce mai au sefii primariei

Ce viață grea au edilii Timișoarei: salariile le scad de la an la an! Asta rezultă din declarațiile de avere ale primarului și ale celor doi primari, postate pe site-ul municiaplității. City managerul Sorin Drăgoi e singurul căruia i-a crescut salariul, dar, la suma pe care a împrumutat-o  în nume personal unei firme, parcă nu mai contează. Secretarul Ioan Cojocari nu are încă afișată declarația actualizată.

Nicolae Robu primarul Timisoarei 12

Primarul Nicolae Robu continuă să încaseze lunar mai mulți bani de la Universitatea Politehnica decât de la primărie: 152.266 lei, față de 67.796 lei. Culmea este că, deși a susținut public necesitatea măririi salariilor primarilor, în 2014, Robu a primit chiar mai puțini bani decât în anul anterior. Astfel, suma a fost redusă cu peste 3.000 de lei, dar scăderea s-a înregistrat și în ceea ce privește banii de la UPT și a fost și mai serioasă, de 10.480 de lei. Alte venituri în familia Robu sunt: pensia soției acestuia – 22.932 lei, niște diferențe salariale ale Floricăi Robu, de la Școala Generală 30 – 9.948 lei, precum și 806 lei, reprezentând suma obținută din închiererea unui apartament. În plus, edilul mai primește și 1.675 lei, din postura sa de membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință.

Conturile bancare ale primarului par însă să se subțieze de la an la an. Dacă în 2012 suma era de 136.000 lei, iar în 2013, de 60.176, în 2014, aceasta a ajuns la 38.336 lei! Este vorba despre câte două depozite bancare, respectiv două conturi curente, deschise pe numele lui Nicolae Robu și al soției sale, Florica. Cei doi au primit, anul trecut, și dobânzi bancare în sumă totală de 1.380 de lei. Situația imobiliară e edilului a rămas aceeași: el deține un teren de 1.027 mp și două apartamente, de 94 și 85 mp. Aceleași sunt și mașinile primarului: un Cielo din 2004 și un Renault Laguna din 2001. Nicolae Robu și-a trecut însă în declarația de avere și… drona pe care a primit-o cadou, anul trecut, de Sf. Nicolae!

stoia

Viceprimarul Traian Stoia continuă să fie un om înstărit, cu bani care provin din alte surse decât salariul de la instituția de pe CD Loga. Social-democratul a trecut în declarația de avere un salariu de 46.104 lei, în scădere de la 52.520 de lei, în 2013. Soția sa are, la rândul ei, o pensie de 10.812 lei. În conturile lui Traian Stoia sunt 1.36 milioane de lei, dar și 12927 dolari. Soția viceprimarului are și ea în conturi 18.062 lei, 28.324 euro și 8.249,53 dolari. La fel ca în declarația pentru anul 2013, Stoia a trecut două terenuri și o casă de locuit, deținute împreună cu soția sa, dar și un apartament al cărui unic proprietar este. Viceprimarul nu are mașină personală, dar a încasat, anul trecut, dividende de la Timco, în sumă de 46.789 lei.

Dan Diaconu viceprimar 4

Celălalt viceprimar, Dan Diaconu, a trecut în declarația de avere un salariu de 59.532 lei, în scădere față de 62.220 lei, cât a fost în 2013. Salariul soției sale, Adelina, angajată la o multinațională, este, în continuare, secret „conform contractului”, dar în declarația de avere sunt trecute și alocațiile celor două fiice, și bursa uneia dintre ele. Dan Diaconu continuă să nu aibă conturi bancare. Soția sa, Adelina, are însă cont curent de card, deschis în 2012 și în care sunt 51.000 de lei. Viceprimarul liberal are un credit de 15.000 de lei, scadent în 2020. La capitolul imobiliare, el deține un teren intravilan și o casă în Giarmata Vii, în co-proprietate cu sora sa, dar și un apartament, împreună cu soția. Nici Dan Diaconu nu are mașină.

sorin dragoi

Cele mari modificări le-a suferit declarația de avere a city managerului Sorin Drăgoi. El deține în prezent două terenuri intravilane, în Dumbrăvița și Timișoara, după ce, în declarația de avere pe 2013 mai trecuse încă un teren, tot intravilan și tot în Timișoara. Drăgoi mai are o casă în Timișoara, cumpărată în 2014, și un apartament în Viena, cumpărat în 2009. Față de anul precedent, el are cu un apartament și un spațiu comercial mai puțin. La capitolul mașini, există în continuare o semiremorcă din 2000 și un foarte frumos Fiat din 1939, dar și un Mini Cooper fabricat în 2006 și cumpărat în ultimul an. City managerul deține mai multe ceasuri, în valoare de 30.000 de euro, și tablouri, estimate la 10.000 de euro.

Conturile lui Sorin Drăgoi adăpostesc aproape 110.000 lei, 302.782 euro și 108.77 dolari. Cu un an înainte, city managerul avea 153.335 lei, 67.352 euro și 67.197 dolari. În declarația de avere, el și a trecut și un împrumut acordat în nume personal către Dragotext SRL, în valoare de 1,009 milioane de euro. Drăgoi a scăpat însă de datoriile pe care le avea către două persoane fizice, în valoare de 270.000 lei, respectiv 75.000 de euro. Salariul său de la primărie este de 43.899 lei, în creștere spectaculoasă față de anul precedent, când a fost de numai 6.315 lei. Drăgoi a mai obținut, în 2014, venituri din închirieri în valoare totală de 71.372 lei și a adunat dobânzi bancare după cum urmează: 6,85 lei, 5.451 euro și 870, 8 dolari! Anul trecut, Sorin Drăgoi a împrumutat de la o bancă suma de 660.000 de lei, împrumutul fiind scadent în 2015. Declarația de avere a secretarului Ioan Cojocari nu a fost publicată încă pe site-ul PMT.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

vai saracii a spus: (iunie 22nd, 2015 at 11:59 )

vai saracii!! hai sa facem cheta publica pentru gura lor, ca nu au saracii ce sa manance ei si famiiiiliile lor!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Corina Şuteu: Plecarea lui Fritz nu va fi doar o schimbare de nume pe o ușă, ci un test de supraviețuire pentru tot ce s-a clădit

Fost ministru al Culturii în Guvernul Cioloş, Corina Şuteu a condus, în 2021, un mic grup care s-a ocupat de relansarea și restructurarea proiectului Timişoara Capitală Europeană a Culturii. Proiect care ajunsese într-un mare impas, după ce fosta echipă care s-a ocupat de implementarea programului produsese multă maculatură şi mai nimic concret. Într-un editorial în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Corina Şuteu: Plecarea lui Fritz nu va fi doar o schimbare de nume pe o ușă, ci un test de supraviețuire pentru tot ce s-a clădit
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Adversar din Lituania pentru SCM Poli Timișoara în Europa

Așa au decis sorții. SCM Politehnica Timișoara va întâlni formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas în turul secund al EHF European Cup. Handbaliștii viola au fost calificați direct în turul secund, în vreme ce gruparea din Kaunas a depășit formația cipriotă Omonia Nicosia, în primul tur. Meciurile sunt programate la 18 și 25 octombrie, ordinea lor urmând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar din Lituania pentru SCM Poli Timișoara în Europa
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Știința iese din manual și se întâlnește cu publicul la Târgul de științe – Științescu & prietenii 2026

Muzeul Apei din Timișoara devine, sâmbătă, 26 septembrie, între orele 11:00 și 15:00, locul în care știința și tehnologia pot fi explorate, testate și descoperite de vizitatori de toate vârstele. Târgul de științe – Științescu & prietenii 2026 aduce împreună copii, tineri, mentori, profesori, părinți și pasionați de știință într-o după-amiază în care experimentele, tehnologia,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Știința iese din manual și se întâlnește cu publicul la Târgul de științe – Științescu & prietenii 2026

Economic vezi arhiva Economic

Florin-Dragaa

„Nu dispar locurile de muncă, dar se schimbă profilul angajaților pe care îi caută companiile”. Florin Drăgan despre schimbările din Timișoara în următorii 5 ani

Piața muncii din Timișoara nu mai seamănă cu cea de acum cinci ani și se va schimba în continuare în următorii cinci ani, consideră Florinm Drăgan, rectorul Universităţii Politehnica companiile caută tot mai mult. El avertizează că Inteligența Artificială ridică ștacheta mai ales pentru cei aflați la început de carieră. În schimb, oameni care știu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Nu dispar locurile de muncă, dar se schimbă profilul angajaților pe care îi caută companiile”. Florin Drăgan despre schimbările din Timișoara în următorii 5 ani

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Muzeul Apei din Timișoara devine, sâmbătă, 26 septembrie, între orele 11:00 și 15:00, locul în care știința și tehnologia pot fi explorate, testate și descoperite de vizitatori de toate vârstele. Târgul de științe – Științescu & prietenii 2026 aduce împreună copii, tineri, mentori, profesori, părinți și pasionați de știință într-o după-amiază în care experimentele, tehnologia,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Știința iese din manual și se întâlnește cu publicul la Târgul de științe – Științescu & prietenii 2026
Consiliul Județean Timiș a depus documentația pentru obținerea de finanțare europeană în vederea reparațiilor și modernizării Palatului Baroc, clădirea care găzduiește Muzeul Național de Artă Timișoara. Pe lângă partea frumoasă, care se vede la expozițiile realizate, clădirea ascunde și o parte mai puțin frumoasă, iar printre acele porțiuni e și curtea, care va fi adusă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Palatul Baroc va fi reabilitat și modernizat cu bani europeni
Piața muncii din Timișoara nu mai seamănă cu cea de acum cinci ani și se va schimba în continuare în următorii cinci ani, consideră Florinm Drăgan, rectorul Universităţii Politehnica companiile caută tot mai mult. El avertizează că Inteligența Artificială ridică ștacheta mai ales pentru cei aflați la început de carieră. În schimb, oameni care știu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Nu dispar locurile de muncă, dar se schimbă profilul angajaților pe care îi caută companiile”. Florin Drăgan despre schimbările din Timișoara în următorii 5 ani
Doar şapte zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor sale din poziţia de primar, el a ajuns la stadionul de pe Calea Buziaşului, primul ridicat în Timişoara după 63 de ani.  Într-un mesaj mai scurt de această dată, Dominic Fritz afirmă că proiectul stadionului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu o săptămână înainte de-a părăsi Primăria Timişoara, Dominic Fritz vorbeşte despre primul stadion construit după mai bine de şase decenii
Așa au decis sorții. SCM Politehnica Timișoara va întâlni formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas în turul secund al EHF European Cup. Handbaliștii viola au fost calificați direct în turul secund, în vreme ce gruparea din Kaunas a depășit formația cipriotă Omonia Nicosia, în primul tur. Meciurile sunt programate la 18 și 25 octombrie, ordinea lor urmând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar din Lituania pentru SCM Poli Timișoara în Europa
La inițiativa conducerii Primăriei Timișoara, consilierilor locali le-a fost cerut acordul pentru ca administrația să recupereze o sumă de peste un milion de lei, pe care STPT le-ar fi cheltuit în 2018 pentru majorarea salariilor personalului de bord de pe tramvaie și autobuze, operațiune considerată ilegală în urma unu control al ANAF. La acel moment,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Circ pe banii ceruți de ANAF pentru a fi recuperați la STPT. Lațcău acuză, Bitea răspunde
Cu credința că își va continua lupta și, la final, va avea dreptate, Dominic Fritz a dorit marți să le mulțumească aleșilor locali din acest mandat în ceea ce va fi, probabil, ultima ședință de plen în funcția de primar. El a anunțat că va continua lupta, dar, oricare ar fi situația rămâne timișorean. El...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz a mulțumit, în aplauze, consilierilor locali, înainte de ultima ședință de plen ca și primar
Din nou nicio surpriză lângă Pădurea Verde, acolo unde echipa locală își continuă drumul… spre Liga 3. De cealaltă parte trupa în roșu și negru din Valea Domanului nu a impresionat, dar a câștigat până la urmă fără mari probleme. Dumbrăvița a început mai bine într-un duel deja clasic cu CSM Reșița și părea că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița nu a jucat mare lucru la Pădurea Verde, dar chiar și așa a bătut o echipă a Dumbrăviței, slabă
Fost ministru al Culturii în Guvernul Cioloş, Corina Şuteu a condus, în 2021, un mic grup care s-a ocupat de relansarea și restructurarea proiectului Timişoara Capitală Europeană a Culturii. Proiect care ajunsese într-un mare impas, după ce fosta echipă care s-a ocupat de implementarea programului produsese multă maculatură şi mai nimic concret. Într-un editorial în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Corina Şuteu: Plecarea lui Fritz nu va fi doar o schimbare de nume pe o ușă, ci un test de supraviețuire pentru tot ce s-a clădit
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.