Fortuna a anuntat: mai face o revolutie si nu se opreste pana la Religia Extra-Lumeasca!

Lorin Fortuna a anunțat consilierii locali din Timișoara că întemeiază o nouă religie! Totuși, nu înainte de a cere scoaterea în afara legii a ortodoxismului, dacă nu se renunță la botez. Misiunea Astrală „România Altruistă și Înțeleaptă” a trimis o adresă către CL, anunțându-și planul de acțiune.

fortun1

Ca și cum n-ar avea de votat la fiecare plen tot felul de ciudățenii – a se citi proiecte redactate într-un stil pe alocuri bizar, pe alocuri ilar – consilierii locali timișoreni au avut de luat la cunoștință și o adresă stufoasă, a Misiunii Astrale „România Altruistă și Înțeleaptă”, condusă de Lorin Fortuna. Excentricul timișorean nu vorbește, de această dată, despre reptilieni sau șerpilieni, ci a luat în vizor religia majoritară a românilor. Scrisoarea depusă la primărie are 33 de pagini și începe astfel: „Eu, Lorin Fortuna, conștientizând că cea mai mare parte a răului existențial, ființial-superior, pe care îl suportă marea majoritatea a Populației statale a României are, drept cauză «înrobire» religioasă a majorității Populației statale, de către Biserica Creștină Ortodoxă Română”.

fortun2

Fortuna solicită, negru pe alb, scoaterea în afara legii a religiei creștin ortodoxe, „dacă nu renunță la practicarea ritualului de botez al aderenților la această religie ca «robi» ai lui «Dumnezeu»”. Sunt considerate… neortodoxe și căsătoria, dar și înmormântarea, atâta vreme cât sunt practicate asupra unor persoane considerate „robi religioși”. Autorul epistolei spune că a trecut la acțiune „deoarece, la rândul meu, am fost ajutat, de la nivel extra-lumesc, să mă eliberez din starea existențială de «rob» religios, în cadrul Religiei Creștine Ortodoxe în care am fost botezat, în totală necunoștință de cauză și imposibilitate de auto-apărare”.

Concluzia? Mare și lată: „proclam declanșarea Revoluției Religioase Române, inclusiv ca o continuare, firească și stringent-necesară, a Revoluției Române din decembrie 1989, al cărei organizator și conducător principal am fost, și anunț, în acest sens, fondarea Religiei Naționale Române (…) Religia pe care o propun, în calitate de inițiator principal, va fi fondată la nivel național-românesc, dar cu deschidere componențială spre o viitoare Religie Național Continental-Europeană benefică, respectiv spre o viitoare Religie Națională Lumească, benefică respectiv spre o viitoare Religie Extra-Lumească”. Ocupați cu chestiuni legate de bunul mers al orașului, consilierii locali au trecut cu vederea importantul document și au ratat, astfel, startul unei revoluții la nivel, foarte probabil, intergalactic…

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Anca Vahnovan a spus: (decembrie 4th, 2015 at 11:47 )

In cadrul documentatiei, care mi-a parvenit, depusa de Lorin Fortuna, ca anexa, la revolutia religioasa pe care a declansat-o, prin anuntarea fondarii unei noi religi:; Religia romana (in care motiveaza ca Crestinismul se bazeaza pe istoria evreilor, iar Islamismul pe istoria arabilor, situatie in care, daca nu dorim sa devenim victimele imperialismului religios, impus prin internationalizarea celor 2 religii, trebuie sa ne infiintam o religie bazata pe propria noastra istorie), este prezentata si o referinta cu privire la situatia internationationala si europeana a Miscarii de dezbotezare crestina, motivata, intre altele, tocmai prin botezul ca rob religios si nu ca om liber, pe care il practica BOR, la o virsta infantila,aderentilor religiei ortodoxe. Faptul ca in Europa s-au completat numai in Anglia peste 100.000 de certificate de dezbotezare crestina, precum si ca in proiectul de Constitutie al UE (neaprobat, deoarece procedura prevedea aprobarea, prin vot, de catre unanimitatea statelor UE, si nu doar de catre majoritatea acestora) s-a refuzat introducerea oricarei referinte la Crestinism, denota ca lucrurile nu sunt atit de inutile si superficiale, cum le prezentati in cadrul articolului. Mai devreme sau mai tirziu, problema se va pune si in Romania, si in Timisoara, dar de catre persoane competente si nu de catre comentatori superficiali.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş nu le dă nicio speranţă PSD-iştilor: “Nu veți câștiga niciodată Timișoara. Nici în 2028, nici în 3028, când Dominic Fritz sigur nu va mai fi primar

PSD încearcă să-l înlăture pe Dominic Fritz din funcţia de primar al Timişoarei prin introducerea unui amendament neconstituţional în Legea integrităţii, a declarat miercuri liderul senatorilor USR, Sorin Şipoş. El a anunţat că USR va strânge semnăturile necesare pentru a sesiza Curtea Constituţională în legătură cu proiectul adoptat de Senat. Şipoş spune că PSD este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş nu le dă nicio speranţă PSD-iştilor: “Nu veți câștiga niciodată Timișoara. Nici în 2028, nici în 3028, când Dominic Fritz sigur nu va mai fi primar
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

CSC Dumbrăviţa începe noul campionat cu un egal în faţa Olimpiei Satu Mare, ultima echipă care a prins Liga a 2-a

Deşi dată ca favorită, CSC Dumbrăvița nu a reuşit să se impună în primul meci al noului sezon de Liga a 2-a, terminând la egalitate, 1-1, în faţa Olimpiei Saru Mare. După cum au decurs ostilităţile de pe teren, timişenii pot să fie chiar bucuroşi pentru punctul obţinut. Pe o căldură aproape insuportabilă, ltimul meci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSC Dumbrăviţa începe noul campionat cu un egal în faţa Olimpiei Satu Mare, ultima echipă care a prins Liga a 2-a
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Conform vremurilor: UPT reduce temporar consumul de energie electrică, în contextul stării de alertă energetică națională

Gest de normalitate și solidaritate. Universitatea Politehnica Timișoara implementează, în perioada 4 –31 august 2026, o serie de măsuri temporare pentru reducerea consumului de energie electrică și utilizarea responsabilă a resurselor. Decizia vine în contextul stării de alertă energetică instituite la nivel național pentru luna august, pe fondul scăderii producției de energie electrică provocate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conform vremurilor: UPT reduce temporar consumul de energie electrică, în contextul stării de alertă energetică națională
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Deşi dată ca favorită, CSC Dumbrăvița nu a reuşit să se impună în primul meci al noului sezon de Liga a 2-a, terminând la egalitate, 1-1, în faţa Olimpiei Saru Mare. După cum au decurs ostilităţile de pe teren, timişenii pot să fie chiar bucuroşi pentru punctul obţinut. Pe o căldură aproape insuportabilă, ltimul meci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSC Dumbrăviţa începe noul campionat cu un egal în faţa Olimpiei Satu Mare, ultima echipă care a prins Liga a 2-a
PSD încearcă să-l înlăture pe Dominic Fritz din funcţia de primar al Timişoarei prin introducerea unui amendament neconstituţional în Legea integrităţii, a declarat miercuri liderul senatorilor USR, Sorin Şipoş. El a anunţat că USR va strânge semnăturile necesare pentru a sesiza Curtea Constituţională în legătură cu proiectul adoptat de Senat. Şipoş spune că PSD este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş nu le dă nicio speranţă PSD-iştilor: “Nu veți câștiga niciodată Timișoara. Nici în 2028, nici în 3028, când Dominic Fritz sigur nu va mai fi primar
Cunoscutul avocat Adrian Toni Neacşu, fost judecător şi fost membru CSM, afirmă că decizia luată de prefectul de Timiş, Paul Finta, în cazul primarului Dominic Fritz este perfect legală. El a prezentat şi sancţiunile date în ultimii trei ani în cazuri similare cu ale lui Fritz. Astfel, dintr-un total de 11 primari găsiţi în conflict...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În ultimii trei ani niciun primar aflat în conflict de interese nu şi-a pierdut mandatul. Avocatul Toni Neacşu ia apărarea prefectului de Timiş în cazul Dominic Fritz
Un număr de trei școli din Timișoara ar urma să aibă curți mai verzi prin programul „iȘcoala Verde”. Pentru aceasta, municipalitatea timișoreană va trebui să investească aproximativ 350.000 de lei pentru transformarea curților în spații care îi aduc pe elevi mai aproape de natură. Consilierii locali trebuie să aprobe proiectul. Este vorba despre Liceul Teoretic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să facă grădini în curțile mai multor școli
Gest de normalitate și solidaritate. Universitatea Politehnica Timișoara implementează, în perioada 4 –31 august 2026, o serie de măsuri temporare pentru reducerea consumului de energie electrică și utilizarea responsabilă a resurselor. Decizia vine în contextul stării de alertă energetică instituite la nivel național pentru luna august, pe fondul scăderii producției de energie electrică provocate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conform vremurilor: UPT reduce temporar consumul de energie electrică, în contextul stării de alertă energetică națională
Filmul „Ultimul ingredient”, realizat de Visit Timiș cu sprijinul financiar al BCR–Erste și al Consiliului Județean Timiș, a fost înscris în competiția internațională Food Film Menu 2026, organizată de IGCAT – International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism. În perioada 14–30 august 2026, publicul va putea vota online producțiile participante. Visit Timiș va reveni,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filmul „Ultimul ingredient”, o poveste a Banatului în competiția internațională Food Film Menu/VIDEO
Dorința viceprimarului Timișoarei, Ruben Lațcău, de a introduce Chișoda și Girocul în rețeaua metropolitană de transport a STPT, prin intermediul asociației SMTT, devine în final realitate. De la jumătatea acestei luni, pe străzile celor două localități periurbane vor circula autobuzele Timișoarei, în locul celor pe care asociația înființată de Consiliul Județean Timiș a încercat să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lațcău anunță victoria în transportul metropolitan spre Giroc și Chișoda. Autobuzele STPT intră pe traseu din august
Municipalitatea timișoreană caută soluții pentru a putea emite în continuare documente urbanistice, în condițiile în care blocajul de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară continuă. Extrase de carte funciară noi nu pot fi obținute, așa că Primăria a decis să accepte la realizarea actelor și extrase mai vechi. Astfel, până la repunerea în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara acceptă extrase de carte funciară mai vechi pentru noi autorizații și certificate de urbanism
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.