Timișorenii sunt invitați, miercuri seară, la o ediție specială a Serii Bănățene. Pe 4 noiembrie se împlinesc cinci ani de la prima ediție, așa că e momentul pentru o aniversare.
„Ne-am gândit să dedicăm ediția de miercuri, 4 noiembrie, de la ora 19.30, unui fenomen cândva caracteristic vieții culturale din Timișoara, muzica rock. Pentru a ne povesti despre «anii de glorie» ai rockului timișorean i-am invitat alături de noi pe Bogdan Puriș, Emil Biebel și Zoltan Varga”, transmit cei de la Liga Bănățeană. În aceste condiții, timișorenii sunt așteptați la Bierhaus, pentru a povesti despre „Jumătate de veac de muzică rock în Timișoara”.
Comentarii prin facebook