Asfaltarea pe str. Quinet s-a oprit inainte de a incepe! Firma lui Georgica Cornu are probleme

Timișorenii care locuiesc pe strada Edgar Quinet mai au de așteptat până să se bucure de binefacerile asfaltului. Deși ordinul de începere a lucrărilor a fost dat, totul ar fi acum la mâna omului de afaceri Georgică Cornu, a cărui firmă a câștigat licitația organizată de primărie și nu poate deschide șantierul, pentru că are probleme.

strada quinet

La începutul lunii noiembrie, primarul Nicolae Robu anunța câștigătorul licitației pentru amenajarea străzii Edgar Quinet. Este vorba despre BVH Invest Accent SRL, o firmă înființată în 2013 și având ca obiect de activitate, conform codului CAEN, „comerțul cu ridicata al metalelor și minereurilor metalice”. „S-au încheiat toate formalitățile, inclusiv licitația pentru execuția lucrărilor de amenajare a străzii Edgar Quinet. Este o stradă pe care niciodată nu a fost asfalt, unde oamenii s-au chinuit să trăiască în condiții mai rele decât la sate, pentru că acolo măcar s-a mai pietruit. După o perioadă destul de lungă, pentru că au fost o serie de dificultăți, iată-ne în măsură să schimbăm radical situația”, declara, pe 5 noiembrie, Robu. Strada are o lungime de 450 metri, pe care va fi asfaltat carosabilul și vor fi realizate trotuare. În plus, conform proiectului, pe 240 de metri se va face și rețeaua de canalizare. Suma la care a fost estimată lucrarea a fost de 760.000 de lei, fără TVA, dar, în urma licitației, a rezultat un preț de 500.000 lei, tot fără TVA. Banii provin de la bugetul local, termenul de execuție fiind de trei luni.

Trei săptămâni mai târziu, deși ordinul de începere a lucrărilor a fost dat, nu s-a întâmplat absolut nimic. Motivul? Firma care a câștigat licitația are probleme! „Sper să înceapă (…) Am reușit să semnăm contractul de execuție, dar am constatat că firma are anumite probleme cu alte societăți la care este datoare. Sper să se apuce de treabă, să execute lucrarea conform cu caietul de sarcini cu care ne-am prezentat în licitație”, a declarat, marți, primarul Nicolae Robu. Întrebat de ce societatea a fost admisă la licitație, dacă lucrurile nu sunt în regulă, edilul spune că așa e legea. „Nu există posibilitatea să-i scoți din licitație. Așa e legislația… Nu m-am plâns eu de mai multe ori din acest motiv? (…) Nu poți. Dacă aduc documentele bancare care li se solicită, nu poți să le excluzi pe motivul acesta. Dacă sunt în reorganizare, de exemplu, nu le putem exclude”, a susținut Robu.

BVH Invest Accent SRL își are sediul într-un subsol de pe strada Pacha unde funcționează și Bau Center Vest, o altă firmă care a avut contracte cu primăria, deținută de același Georgică Cornu. În octombrie 2015, BVH Invest Accent SRL a cerut, la Tribunalul Timiș, declanșarea procedurii de insolvență în cazul SC Bau Center Vest SRL. Dosarul a fost comasat cu un altul în aceeași speță. Bau Center Vest SRL a executat lucrarea de un milion de euro care a presupus asfaltarea mai multor străzi din zona Ciarda Roșie. Acesta a fost finalizată cu aproape un an întârziere față de termenul asumat inițial prin licitație. La finele săptămânii trecute, Tribunalul Timiș a deschis procedura generală de insolvenţă faţă de Bau Center Vest.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon

Politehnica Timișoara a suferit pe stadionul Stadionul Știința, prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon, scor 1-3 în fața formației Universitatea Olimpia Cluj, pe care o învingea în deplasare în urmă cu două săptămâni. Meciul a început într-o notă pozitivă pentru Politehnica Timișoara, care a intrat hotărâtă pe teren și a încercat să preia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO

Săptămâna Verde… internațională! Școala Gimnazială Nr. 18 din Timișoara a fost, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, gazda unui schimb educațional internațional desfășurat în cadrul proiectului Erasmus+ „Green Ideas Without Borders” (2025-1-HU01-KA210-SCH-000364218). Proiectul, realizat în parteneriat cu Kazinczy Ferenc Általános Iskola és Alapfokú Művészeti Iskola din Debrecen, Ungaria, promovează educația ecologică, sustenabilitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, Timișoara devine scena primei ediții a evenimentului Noaptea Companiilor (NCO), evenimentul care transformă o seară obișnuită într-un tur strategic al celor mai importanți angajatori din oraș. Între orele 16 și 23, porțile sediilor companiilor participante se vor deschide pentru vizitatori, oferindu-le șansa de a vedea din interior cum se construiește viitorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Timișoara a suferit pe stadionul Stadionul Știința, prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon, scor 1-3 în fața formației Universitatea Olimpia Cluj, pe care o învingea în deplasare în urmă cu două săptămâni. Meciul a început într-o notă pozitivă pentru Politehnica Timișoara, care a intrat hotărâtă pe teren și a încercat să preia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon
Săptămâna Verde… internațională! Școala Gimnazială Nr. 18 din Timișoara a fost, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, gazda unui schimb educațional internațional desfășurat în cadrul proiectului Erasmus+ „Green Ideas Without Borders” (2025-1-HU01-KA210-SCH-000364218). Proiectul, realizat în parteneriat cu Kazinczy Ferenc Általános Iskola és Alapfokú Művészeti Iskola din Debrecen, Ungaria, promovează educația ecologică, sustenabilitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO
Dragi Frați și Surori în Cristos, cel mai mare eveniment al vieții bisericești este moartea pe cruce și învierea lui Isus Cristos. Pentru această sărbătoare ne pregătim în fiecare an timp de patruzeci de zile și dorim să o celebrăm în mod vrednic. Mesajul sărbătorii este acesta: Isus nu a rămas în mormânt și nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mesajul Excelenţei Sale Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timişoara, cu ocazia Solemnităţii Învierii Domnului – Sfintele Paşti 2026
Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc astăzi Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile. Sărbătoarea Floriilor deschide Săptămâna Mare, perioada cea mai importantă pentru pregătirile de Paşte, după 40 de zile de post. Aproximativ 1,5 milioane de români își serbează, cu această ocazie, ziua de nume. Sărbătoarea Floriilor este închinată momentului intrării triumfătoare a Mântuitorului Iisus Hristos...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Floriile, sărbătoarea care vesteşte Învierea Domnului. Aproape 1,5 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.