Nesimtire fara margini: romii iau hainele din containerele Caritas!

Până unde poate duce nesimțirea? Foarte departe, dacă ne luăm după imaginile surprinse de o timișoreancă în Calea Buziașului. Doi romi pare că scot fără jenă hainele depuse într-unul din containerele Caritas de timișorenii care vor să-i ajute pe nevoiași. Probabil că situația nu e singulară…

romi prin containere

În iulie, consilierii locali au aprobat un parteneriat între Primăria Timișoara și Federaţia Caritas a Diecezei Timişoara, care viza o campanie de colectare de îmbrăcăminte şi încălţăminte din partea populaţiei, sub formă de donaţii, având scop caritabil şi ecologic. Hainele și încălţămintea urmează să fie strânse în containere amplasate pe domeniul public. „Campania noastră se derulează în mai multe orașe din țară. În Timiș sunt deja astfel de containere la Lugoj și Sânnicolau Mare. Colectăm hainele și încălțămintea, le sortăm și ce e bun punem la dispoziția beneficiarilor noștri din proiecte și la primării, la direcțiile de asistență comunitară, dacă au nevoie”, spunea Herbert Grün, directorul executiv al Federației Caritas a Diecezei Timișoara. Containerele au fost amplasate, câte două, astfel: Calea Sever Bocu, în staţia de autobuz „Sf. Apostoli Petru şi Pavel”; zona BRD Calea Buziaşului, zona Profi, pe trotuar, între băncuţe; cartierul Soarelui, în staţia de autobuz, Parcul Sudului; Calea Girocului, la BRD, pe colţ, în staţia „Ioan Stanciu”; Calea Şagului, lângă parc, zona Steaua; str. Transilvania, în zona benzinăriei Rompetrol; str. Gh. Lazăr, în staţia de autobuz de la Kaufland; intersecţia Calea Torontalului – Bd. Cetăţii, în staţia de autobuz; Calea Aradului, în staţia de autobuz „Liege”, Piaţa Verde; stadionul „Dan Păltinişanu”, magazin Novatim.

containere caritas1

Ideea e generoasă și a adunat o mulțime de aprecieri din partea timișorenilor. Practic, ei pot aduce în aceste containere hainele în stare bună, pe care nu le mai poartă și care pot ajunge la oameni care au nevoie de ele. Ca orice idee bună însă, pusă în practică în România, ea trebuie călcată în picioare de niște indivizi care n-au auzit în viața lor de bun simț și spirit de solidaritate. O timișoreancă a surprins, în Calea Buziașului, doi romi care dăduseră atacul la unul dintre containerele Caritas. „O foarte bună idee de colectare a hainelor pentru nevoiași! Dar nu pentru romi, care sunt în lumea lor acum și scotocesc prin containere, le aruncă pe jos, le murdăresc și apoi le aruncă înapoi în container”, a notat aceasta, pe Facebook. Unul dintre cei care i-au comentat a găsit și explicația: probabil o parte din aceste haine vor ajunge să fie vândute la talcioc…(sursa foto: www.facebook.com)

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

The Mechanic a spus: (noiembrie 30th, 2015 at 14:48 )

TIGANI

Dan Ilie Ciobotea a spus: (noiembrie 30th, 2015 at 15:55 )

Si eu am vazut un stol de ciorri borrate de punjab ce sustrageau haine din containerul amplasat in spate la brd pe calea girocului, chiar langa sectia 2. Cum zice o vorba veche romaneasca: peste 5 milioane de ciorri si o singura solutie… derratizarea!

Rumburak a spus: (noiembrie 30th, 2015 at 16:47 )

de unde credeti ca au haine vechi de vinzare? le cumpara de la caritas din vestul europei? nu, de acolo cumpara magazinele legale, ei le iau pe gratis. au devenit si vedete de stiri de televiziune:

https://www.youtube.com/watch?v=HPrz3D3Tpd8

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Studiul de prefezabilitate al sălii polivalente de la Timișoara este aproape gata

Acum, că problema stadionului nou al Timișoarei a fost ”rezolvată”, viceprimarul orașului abordează cel de-al doilea subiect important de infrastructură sportivă al orașului, sala polivalentă. Cosmin Tabără spune că studiul de prefezabilitate al sălii este aproape gata, urmând dezbaterea de către autoritățile centrale a acestuia. El solicită sprijinul tuturor politicienilor pentru susținerea proiectului. Marea problemă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studiul de prefezabilitate al sălii polivalente de la Timișoara este aproape gata
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

CSU Politehnica Timișoara, trei medalii la Campionatul național de floretă tineret

Politehnica Timișoara a cucerit trei medalii la Campionatul Național de floretă, tineret. Ingrid Miti Bikfalvi și Felix Dogariu au câștigat medaliile de bronz la individual. În clasamentul pe echipe, floretistele alb-violete au terminat pe poziția a treia a podiumului. Echipa Politehnicii Timișoara a câștigat medalia de bronz la floretă feminin. Clubul alb-violet a fost reprezentat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSU Politehnica Timișoara, trei medalii la Campionatul național de floretă tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește cea mai nouă ediție a Ezoteric Fest

Expo Timișoara Internațional în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie si Agricultură Timiș vor organiza Ezoteric Fest, ediția a 28-a, un festival pentru o minte liniștită, un suflet și un corp plin de energie, care se va desfășura la Centrul Regional de Afaceri Timiș. Acesta va avea loc în perioada 9 – 12 mai, vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește cea mai nouă ediție a Ezoteric Fest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cursa electorală pentru desemnarea noului primar al Timișoarei se va da între nouă candidați. Pentru conducerea administrației județene lupta va fi cu mai puțini candidați, cel mai probabil vor fi șase persoane care solicită votul cetățenilor. Marți seara s-a încheiat depunerea candidaturilor pentru alegerile locale din 2024. Cea mai mare luptă se va da la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nouă persoane intră în cursa pentru fotoliul de primar al Timișoarei
Primarul PNL al comunei Jebel, Dan Vatriş, şi-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea acestei localităţi. El va fi susţinut şi de PSD, astfel că porneşte ca mare favorit în cursa de-a obţine un al doilea mandat de primar.  Marţi, 30 aprilie, în ultima zi de depunere a candidaturilor, Dan Vatriş şi-a depus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Susţinut şi de PSD, Dan Vatriş (PNL) şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al comunei Jebel
Politehnica Timișoara a cucerit trei medalii la Campionatul Național de floretă, tineret. Ingrid Miti Bikfalvi și Felix Dogariu au câștigat medaliile de bronz la individual. În clasamentul pe echipe, floretistele alb-violete au terminat pe poziția a treia a podiumului. Echipa Politehnicii Timișoara a câștigat medalia de bronz la floretă feminin. Clubul alb-violet a fost reprezentat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSU Politehnica Timișoara, trei medalii la Campionatul național de floretă tineret
Expo Timișoara Internațional în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie si Agricultură Timiș vor organiza Ezoteric Fest, ediția a 28-a, un festival pentru o minte liniștită, un suflet și un corp plin de energie, care se va desfășura la Centrul Regional de Afaceri Timiș. Acesta va avea loc în perioada 9 – 12 mai, vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește cea mai nouă ediție a Ezoteric Fest
Acum, că problema stadionului nou al Timișoarei a fost ”rezolvată”, viceprimarul orașului abordează cel de-al doilea subiect important de infrastructură sportivă al orașului, sala polivalentă. Cosmin Tabără spune că studiul de prefezabilitate al sălii este aproape gata, urmând dezbaterea de către autoritățile centrale a acestuia. El solicită sprijinul tuturor politicienilor pentru susținerea proiectului. Marea problemă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studiul de prefezabilitate al sălii polivalente de la Timișoara este aproape gata
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În luna mai vom avea parte de evenimente deosebite la Ziua Porților Deschise a Școlii de Arte din Timișoara
Chiar în noaptea de 1 mai, în jurul orei 03.40, polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș au executat o acțiune de supraveghere și prindere în flagrant a unor călăuze și a unui grup de migranți, în zona parcării de pe autostrada A1, Timișoara – Arad, pe direcția Km 501....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi poliţişti de frontieră, înjunghiaţi de traficanţii de migranţi. S-au tras 13 focuri de armă pentru prinderea infractorilor
Fragilitatea unei majorități pierdute de actuala administrație a primăriei Timișoara s-a văzut, marți, la ședința de plen extraordinară, susținută online. Unul dintre proiectele depuse cu (extremă) urgență pe lista suplimentarelor a picat cu brio, pentru că nu era cine să ridice mâna să-l voteze. ”Efectul Raul Ambruș” s-a văzut din plin! Cu un Raul Ambruș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Actuala administrație, nevoită să se vadă înfrântă, după ce nu mai deține majoritatea în plenul CLT
Ieri, 29 aprilie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Caraș-Severin, au efectuat 23 de percheziții domiciliare, în Caraș-Severin și Timiș. Au fost vizate persoane cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri risc și mare risc, efectuarea fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zeci de persoane, cercetate penal pentru constituire de grup infracţional, trafic de droguri şi alte fapte grave
Top