Grindeanu vrea un consiliu judetean mai bun dupa ce patru ani l-a condus tot… PSD

Sorin Grindeanu este propunerea PSD pentru conducerea Consiliului Județean Timiș, după alegerile din 5 iunie. Președintele PSD Timiș a anunțat că vrea să îmbunătățească modul în care funcționează instituția județeană, care are un sistem „învechit”. Grindeanu pare însă să fi uitat un lucru esențial.

Sorin Grindeanu 07

Sorin Grindeanu s-a sucit mult până a confirmat că va fi primul pe lista de propuneri a social-democraților la CJ Timiș. Apoi, a dat drumul unui șir de promisiuni prin care vrea să îmbunătățească activitatea acestei instituții. „Timişul a pierdut unele proiecte europene, din cauza lipsei de interes, dar şi ca urmare a unor carenţe în organizarea şi funcţionarea CJ. S-a preluat un mod de lucru vechi şi nimeni nu a intervenit să-l schimbe”, a declarat Grindeanu, după ce a fost confirmat oficial drept candidat la Consiliul Județean Timiș. Toate bune și frumoase, însă liderul social-democrat pare că a uitat că, în ultimii patru ani, președintele CJ a fost tot un social democrat, Titu Bojin! Mai mult decât atât, în ultimii doi ani, conducerea instituției a fost exclusiv formată din PSD-iști, vicepreședinți fiind Călin Dobra și Florian Zanfir! Zanfir a trecut, alături de Bojin, la UNPR, dar Dobra este… al doilea pe lista pentru CJ Timiș, propusă de PSD.

Întrebat insistent dacă e de părere că partidul său a făcut o treabă de mântuială la conducerea județului, Grindeanu a oferit un răspuns diplomatic. „A făcut o treabă bună (n.r. – PSD), au venit foarte multe proiecte din fonduri guvernamentale și acesta este un lucru pe care vreau să-l subliniez. Fondurile au venit prin proiecte aprobate de Guvernul României, iar, Slavă Domnului, în cei patru ani în care a fost guvern PSD, în județul Timiș au venit destul proiecte pe PNDL. Totodată, credem că se puteau face mai multe lucruri pe atragerea fondurilor europene. Aici s-a pierdut un pic din ritmul pe care trebuia să-l avem, tocmai de aceea venim cu această propunere și vrem să îndreptăm lucrurile. Astfel, toate fondurile, fie guvernamentale, fie europene, să putem să le accesăm”, a mai spus Sorin Grindeanu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

Aaa a spus: (mai 2nd, 2016 at 14:55 )

Saracul uita… Il lasa memoria …

Elvis a spus: (mai 2nd, 2016 at 17:54 )

Dorința de mai bine este normala și legitimă chiar și în interiorul unor formațiuni politice. Titu a fost omul politic care a corespuns unei anumite epoci, e timpul pentru un upgrade.

carlos a spus: (mai 2nd, 2016 at 20:10 )

Cat de nesimtit trebuie sa fii tov. grindeanu si ce tupeu ordinar ai, ca sa vii acuma sa ne aburesti cu povesti nemuritoare, despre ce si cum vei face tu in judetul nostru?! Pana una-alta, ia mai zine inca o data cum e cu centura aia despre care ne spuneai ca ai banii in cont si hartiile in buzunar si ne promiteai ca se incep lucrarile… acum vreo 2 ani.
Stii tov. grideanu cum se numesc astfel de oameni care promit pana isi ating un scop si nu se tin de cuvant? SARLATANI
Asta esti tovarase, un SARLATAN, asa ca mai bine stai in banca ta ca esti degeaba.

pdl a spus: (mai 2nd, 2016 at 21:48 )

Ostaficiukk fost sef in timpul studentiei la asc-pcr cu toata slehta secu-pcr a fosr FF bune de aceea l-au trimis la plimbare timisenii si acum popowc care este un mare intelectul de-a lui rrobu (tot secu-pcr-asc) va face rahathul sa cante!!

Gluga a spus: (mai 2nd, 2016 at 23:31 )

Votati Popoviciu!!!Huo comunistiii!!!

Beni a spus: (mai 3rd, 2016 at 04:42 )

De ce ne pare curios de ce spune noul candidat al psd, cand locul 2 de pe liste este tit cel care este vice pe moment. Oare nu trebuia schimbat si. Dobra si trecut mai la coada listei sa nu mai fie interesat sa se intalneasca prim statile de carburanti cu cei care castiga pe banda rulanta lucrari de astfaltari? Pana la urma este vrajeala cu schimbarea vor merge plocoanele in alte buzunare, de ce nu vad ca. Grindeanu sa critice si lucrarile proaste facute de firmele de casa a tractoristului, de ce face pe curiosul in legetura cu fondurile europene, ca parca nu ar stii ca daca se accesau nu se puteau face acte adiționale si nu se putea fura.

szasz a spus: (mai 3rd, 2016 at 09:33 )

D-nule Grindeanu, in cazul in care ajungeti mare la judet si puteti, dar puteti, pentru ca in 2014 cand a fost numita s-a putut, schimbati-o din functie pe d-na danielescu (din pacate va este cumnata). Dar nu pe criterii politice, ci pe criteriu de competenta, sau …. incompetenta. Si aceasta actiune ar fi tot una de imbunatatire a functiunarii a unei institutii judetene – ISJ Timis.
ps: nu e locul, adica e prea „stramt” aici sa va spun si in ce consta incompetenta d-nei (mai) sus numita, dar pot veni cu dovezi. Va spun asta in calitate de parinte a unui copil discriminat anul trecut la sustinerea examenului de bacalaureat.

yxsman a spus: (mai 3rd, 2016 at 13:14 )

Dl Szasz il roaga pe Grindeanu sa spara haita si s-o trimita pe Aura-Isaura la catedra ei de baza de la Masloc. Cata naivitate! Iar Dobra nu trebuie sa se intalneasca prin statiile de benzina cu diferiti afaceristi pentru a pune la cale licitatii dubioase ci asfaltari. Are un partener la Directia Investitii, Mugurel Borlea, care coresunde principiilor capusare ale vicelui Dobra. Ultima isprava a celor doi este un tavan fals in holul mare al C.J. Timis, lucrare cu o valoare de zeci de mii de euro, se pare. Mesterii lui Borlea au coborat tavanul, aflat la peste patru metri inaltime, cu …15 centimetri, au pus niste beculete din loc in loc si/\…gata afacerea! Curat murdar, conae Caline!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Surprize, surprize! Gerald Simonis, primarul comunei Moşniţa Nouă, nu exclude o candidatură la Primăria Timişoara

Gerald Simonis, fratele mai mic al preşedintelui CJ Timiş şi PSD Timiş, Alfred Simonis, a mărturisit, în cadrul unui podcast, că nu exclude o candidatură pentru funcţia de primar al Timişoarei. El spune că va face acest lucru doar în cazul în care va lăsa Moşniţa Nouă “pe mâini bune”. Deşi este fratele liderului PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surprize, surprize! Gerald Simonis, primarul comunei Moşniţa Nouă, nu exclude o candidatură la Primăria Timişoara
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Se închide un cerc?! Kentwan Smith revine la SCM Timișoara după 11 ani

SCM Politehnica Timișoara dă o adevărată lovitură de imagine și își întărește serios lotul pentru noul sezon competițional 2026-2027. Clubul de pe Bega a anunțat oficial transferul extremei Kentwan Kenneth Smith, baschetbalistul din Bahamas revenind pe culorile alb-violet la mai bine de un deceniu de la prima sa aventură în Banat. La vârsta de 34...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide un cerc?! Kentwan Smith revine la SCM Timișoara după 11 ani
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Miercuri se sărbătorește la Timișoara Ziua Imnului Național al României

Miercuri, 29 iulie, Ziua Imnului Național al României va fi sărbătorită și la Timișoara. Instituția Prefectului Timiș a pregătit un program special pentru eveniment. Ceremoniile sunt programate în Piața Libertății. Debutul acțiunii este programat pentru ora 9.00, cu întâmpinarea oficialităților invitate, prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă, respectiv ocuparea locului în dispozitiv. Va urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Miercuri se sărbătorește la Timișoara Ziua Imnului Național al României
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare pe drumul național dintre Deta și Cruceni

Lucrările efectuate pe drumul național DN 59B, între Deta – Livezile – Cruceni (TM) nu au fost încă finalizate. Constructorii care se ocupă de cele două loturi mai au încă de lucru. Conform Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara, pe sectorul Deta – Livezile, sunt aproape de finalizare lucrările pentru așternerea stratului de legătură și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare pe drumul național dintre Deta și Cruceni

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Constructorul a început lucrările la linia dublă de tramvai și la viitoarea buclă de întoarcere de pe strada Gării. Pentru desfășurarea lucrărilor este necesară închiderea circulației rutiere prin pasaj, de asemenea, va fi afectată și circulația tramvaielor pe Calea Bogdăneștilor. De săptămâna viitoare bucla de întoarcere de pe Calea Bogdăneștilor va fi închisă pentru conectarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au demarat lucrările de montare a liniilor de tramvai la Pasajul Solventul
Lucrările de asfaltare în intersecția de la Piața Badea Cârțan au fost încheiate, iar traficul se desfășoară, deocamdată, pe baza indicatoarelor rutiere, până la finalizarea lucrărilor la instalația de semaforizare. Traficul se desfășoară conform indicatoarelor rutiere până la finalizarea instalațiilor de semaforizare. În paralel, echipele SDM înlocuiesc stâlpii vechi de câteva decenii care susțin sistemul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a încheiat asfaltarea intersecției de la Piața Badea Cârțan. Mai e de lucru la semaforizare
Primăria Timișoara continuă și în luna august acțiunile de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului pentru combaterea țânțarilor și a larvelor acestora. Intervențiile sunt programate în perioada 4-12 august 2026. Operațiunile de dezinsecție vor avea loc pe timpul nopții, între orele 22:30 și 05:30, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori. Se recomandă evitarea zonelor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La începutul lui august se face din nou dezinsecție la Timișoara
Suma plătită sub formă de cotizație de Primăria Timișoara către Asociația Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii se va modifica semnificativ din acest an, continuând cu o nouă scădere în anii următori. Deocamdată, pentru acest an urmează să fie înjumătățită, de la un milion, la 500.000 de lei. Scăderea este motivată, în cea mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara reduce masiv cotizația plătită asociației Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii
Gerald Simonis, fratele mai mic al preşedintelui CJ Timiş şi PSD Timiş, Alfred Simonis, a mărturisit, în cadrul unui podcast, că nu exclude o candidatură pentru funcţia de primar al Timişoarei. El spune că va face acest lucru doar în cazul în care va lăsa Moşniţa Nouă “pe mâini bune”. Deşi este fratele liderului PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surprize, surprize! Gerald Simonis, primarul comunei Moşniţa Nouă, nu exclude o candidatură la Primăria Timişoara
Un nume pentru viitor. Rezultate remarcabile pentru sportiva legitimată la CSM Timișoara, Irina Cantoriu, la Campionatul Mondial de tineret U23 Canotaj desfaşurat la Duisburg, Germania! Prin muncă, determinare și ambiție, Irina a demonstrat încă o dată că performanța se construiește cu pasiune și sacrificiu. Irina a urcat pe treapta a doua a podiumului cu echipajul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sportivă de la CSM Timișoara, medaliată la Mondialele U23 de canotaj
Miercuri, 29 iulie, Ziua Imnului Național al României va fi sărbătorită și la Timișoara. Instituția Prefectului Timiș a pregătit un program special pentru eveniment. Ceremoniile sunt programate în Piața Libertății. Debutul acțiunii este programat pentru ora 9.00, cu întâmpinarea oficialităților invitate, prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă, respectiv ocuparea locului în dispozitiv. Va urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Miercuri se sărbătorește la Timișoara Ziua Imnului Național al României
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.