Gicuta Contra vrea sa fie viceprimar! S-ar putea sa-i si iasa!

Jurnal de campanie (3)

PSD nu va câștiga, nici de data asta, alegerile pentru Primăria Timișoara, așa că e esențial ce urmează după 5 iunie. Cum ar veni, de exemplu, obținerea unei funcții de viceprimar, pentru care s-ar încălzi, în joc intens de glezne, partenerul „preferat” de contre al lui Nicolae Robu. Vreți să-i luați fața? Încercați superoferta de „icoane autentice, în folie”! Oricum, cuvântul de ordine al candidaților este… împreună! Cu o excepție.

fredi simonis

PSD-iștii locali par să se fi resemnat în privința fotoliului de primar al Timișoarei. Și o spun unii dintre ei, nu adversarii politici. În atare condiții, ținta PSD a devenit acum formarea unei majorități în Consiliului Local Timișoara și, implicit, obținerea a cel puțin unei funcții de viceprimar. Un scenariu de acest gen nu este chiar foarte deplasat, în condițiile în care primarul Nicolae Robu face mai mult campanie pe „persoană fizică” și mai puțin pe echipa de la CLT. În cazul în care PNL nu va obține de unul singur majoritate în Consiliul Local, planurile PSD pot avea șanse de reușită. Ori în alianță cu ALDE, ori cu PMP, ori cu ambele; depinde ce partide vor trece pragul. Revenind la funcția de viceprimar, deja la PSD se vântură tot felul de nume pentru acest scaun. Mai exact, se fac promisiuni. Primul care se vede viceprimar este directorul Spitalului Județean, Marius Craina, un continuu perdant de când a intrat în PSD. Adică i s-a promis candidatura la primărie și n-a mai candidat. I s-a promis funcția de rector la UMF și a ratat-o. Apoi a vrut șefia Senatului UMF și n-a fost să fie nici acolo. Unii PSD-iști spun că și acum promisunea cu scaunul de viceprimar e doar… o promisiune. Fiindcă mai realistă ar fi varianta Freddy Simonis, trimis deja la încălzire pentru o candidatură la primărie peste patru ani. Sau poate opt…

icoana

Cucernici, dar neapărat autentici
„Oferiți o icoană ortodoxă în locul altor materiale electorale. În trecut, doi candidați, în mediul urban, au câștigat alegerile cu noi!” Ce marketing electoral, ce strategii, ce punctaj de la partid? Nici măcar nu trebuie să ieși din casă ca… candidat! O icoană ortodoxă „autentică, realizată elegant și ambalată în folie (cu Domnul Isus Hristos. Maica Domnului) face tot ce trebuie! Totuși, dacă vă bate gândul să oferiți icoane de la alt furnizor, mai gândiți-vă o dată! Achiziționați „materiale religioase neautentice”, riscați să vă stricați aranjarea stelelor și să nu obțineți mare lucru! Oferta a ajuns la mai multe echipe de campanie din Timiș, nu știm dacă a și fost acceptată de careva. Dar nu putem să nu ne gândim la superbele brelocuri cu Maica Domnului, pe fond de mușama roșie, împărțite în campania prezidențială a lui Mircea Geoană… Păi cum să câștigi alegerile cu un amărât de breloc? Sigur neautentic…
impreuna
Singurătatea candidatului împreună
Campania pentru alegerile locale s-a remarcat, până acum, printr-o multitudine de afișe unul mai urât ca altul, cu fotografii hilare și posturi nefirești ale candidaților. Adăugăm acum la această caracteristică generală și o secetă absolută a imaginației în materie de sloganuri. Oamenii vor să fie în general… împreună! E o iubire generală care se revarsă de pe panouri, o dorință de contopire cu binele universal, îndreptat spre onor alegătorul care va fi inundat de bunăstare de dimineață până seara. Mișcarea Populară e împreună pentru Timișoara, PNL continuă împreună. Face notă discordantă Petrică Folică, acest Don Quijote al politicii locale, care e… singur cuc! Are și o singură obsesie: vânzarea ratată a sediului PSD, pe care a oprit-o, cum altfel, „singur”! Pe undeva, Folică e… singurul care recunoaște cum guvernează orice politician câștigător al alegerilor. Cum? Singur! Că doar nu împreună cu votanții. Cu ăia stă destul împreună în campanii, o dată la patru ani.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Florina a spus: (mai 13th, 2016 at 14:30 )

gresit Debanat, Miscarea Populara nu are „Impreuna” ci Punem Timisoara in miscare si Cu RESPECT castigam TIMISOARA! Mai faceti va lectile inainte de a face pe jurnalistii!

Elvis a spus: (mai 13th, 2016 at 14:48 )

Fredy chiar ar merita funcția asta iar Robu ar trebui sa îl și accepte dacă ar avea un dram de onoare, fie și numai pentru faptul ca în 2012 a fost ales primar și datorita acțiunilor TSD condus atunci de către Simonis. TNL reprezenta doar o gasculita de copii ai lui mama și ai lui tata și nimic mai mult.In schimb TSD chiar a muncit!

Ionut a spus: (mai 13th, 2016 at 15:14 )

*Florina:inainte de a pune jurnalistii sa-si faca lectiile cu siguranta ar fii mai bine sa mai treceti dvs.pe la scoala…..nu de alta dar la gramatica sunteti repetenta….asa presedinte asa membrii:))

fost tesedist a spus: (mai 13th, 2016 at 23:15 )

Depun mărturie: TSD a muncit enorm pentru ingratul estompat numit robu. Numai noi știm de cate ori ne suna Alfred Simonis pentru ai face campanie fostului candidat usl robu! Ăștia de la TNL nu prea aveau treaba cu campania, erau mai mult la o anumita terasa din Unirii. Organizam desanturi pentru Robu de parca era pesedist! Sa spună sincer robu cate autobuze de tesedisti l-au urmat și căți anemici tenelisti? Sa spună el, dacă e onest și corect!

Mirela a spus: (mai 14th, 2016 at 10:34 )

Sa concluzionam… Freddy merita sa fie viceprimar deoarece ….a lipit afise si a pus si pe altii. PSD-ul continua sa uimeasca : trece de la un septuagenar la a promova un stalp al societ..pardon cluburilor si mare lipitor de afise cu gasca. Oare ce mai urmeaza?

Folică a spus: (mai 14th, 2016 at 14:53 )

De unul singur am împiedicat vânzarea la un preţ mult subevaluat a unui imobil impozant din patrimoniul Timişoarei, în valoare reală de 700 000 de euro.
În septembrie 2013, administrația primarului USL, Nicolae Robu, în complicitate cu PSD Timiș și cu candidatul PSD, Florică Bîrsășteanu, au susținut proiectul de vânzare către PSD Timiș la un preț mult subevaluat (99160 euro), a unui imobil din patrimoniul Timișoarei în valoare reală de 700000 de euro.
Pentru aprobarea vânzării la preț subevaluat erau necesare 18 voturi favorabile în Consiliul Local, proiectul a primit 17 voturi favorabile şi a fost respins prin votul meu împotrivă.
PETRICĂ FOLICĂ, 47 ani,
licenţiat în ştiinţe juridice,
cadru militar în rezervă
Președintele PND Timișoara
Candidatul PND pentru funcția de Primar al Municipiului Timișoara
și pentru
Consiliul Local Timișoara
Favorabil vânzării la preț subevaluat (de 7 ori mai mic decât cel real) au votat toți consilierii PSD, inclusiv candidatul PSD pentru Primărie Florică Bîrsășteanu, consilierii PNL, ALDE, UNPR și cei ai PNȚ-CD.
Eu am dovedit concret că suma de 441176 lei (99160 euro), cu care s-a propus a fi vândut imobilul către PSD Timiş, nu este preţul real al unei clădiri cu 4 niveluri, 957 mp suprafeţe locative şi 1360 mp teren aferent, pentru care numai valoarea lucrărilor de renovare efectuate pe bani publici în anul 2012 a fost de 770 031 lei.
Certificatul care atestă existența renovării pe bani publici în valoare de 770031 lei este semnat chiar de către primarul Nicolae Robu, care, deși era prezent, a „închis ochii” și nu s-a opus acestei vânzări la preț subevaluat.

Folică a spus: (mai 14th, 2016 at 15:07 )

În septembrie 2013, administrația primarului USL Nicolae Robu în complicitate cu PSD Timiș și cu candidatul PSD Florică Bîrsășteanu au susținut proiectul de vânzare către PSD Timiș la un preț mult subevaluat 441 de mii de lei ( adică 99000 euro), a unui imobil din patrimoniul Timișoarei în valoare reală de 700 000 euro.
Pentru aprobarea vânzării la preț subevaluat erau necesare 18 voturi favorabile în Consiliul Local, proiectul a primit 17 voturi favorabile şi a fost respins prin votul meu împotrivă.
Favorabil vânzării la preț subevaluat (de 7 ori mai mic decât cel real) au votat în complicitate toți consilierii PSD, inclusiv candidatul PSD pentru primărie Florică Bîrsășteanu, consilierii PNL, ALDE, UNPR, PC și cei ai PNȚ-CD.
Am demonstrat cu dovezi concrete că suma de 441 de mii de lei, cu care s-a propus a fi vândut imobilul către PSD Timiş, nu este preţul real al unei clădiri cu 4 niveluri, 957 mp suprafeţe locative şi 1360 mp teren aferent, întrucât numai valoarea lucrărilor de renovare a imobilului efectuate în anul 2012, din bani publici, a fost de 770 de mii de lei. Certificatul care atestă existența renovării pe bani publici în valoare de 770 de mii de lei este semnat chiar de către primarul Nicolae Robu, care, deși era prezent, a „închis ochii” și nu s-a opus acestei vânzări la preț subevaluat.
Timișoreni, candidații Nicolae Robu și Florică Bîrsășteanu sunt cei care în 2013 au susținut vânzarea acestui imobil din patrimoniul dvs. la preț de 7 ori mai mic decât cel real, iar acum ei vă cer votul pentru a ocupa funcția de Primar al Timișoarei.
Consilierii PSD, PNL, ALDE, UNPR, PC, PNȚ-CD au aprobat vânzarea către PSD Timiș, la preț subevaluat, a unui imobil de 700 000 de euro din patrimoniul dvs, iar acum ei vă solicită votul pentru un nou mandat în Consiliul Local Timișoara.
Dragi timișoreni, în prezent acest imobil în valoare de 700 000 de euro aparține încă parimoniului Timișoarei numai datorită mie, consilierul Petrică Folică.
Da, eu mor de grija administrării corecte şi în folosul timişorenilor a patrimoniului local şi, din păcate pentru mulți, s-a dovedit că nu pot fi redus la tăcere. Nu voi accepta să închid ochii la folosirea abuzivă a patrimoniului timişorenilor.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La două zile rămase în funcţia de primar, Dominic Fritz vorbeşte de banii europeni atraşi de Timişoara

Doar două zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor sale din poziţia de edil, el aminteşte de banii europeni atraşi în ultimii ani. Dominic Fritz spune că, în ultimii şase ani, adică perioada de când ocupă funcţia de primar al Timişoarei, au fost atrase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La două zile rămase în funcţia de primar, Dominic Fritz vorbeşte de banii europeni atraşi de Timişoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

După ce l-a numit pe Ceauşescu “unicul vizionar al țării”, Alexandru Rogobete se teme că Dominic Fritz şi USR fură revoluţia de la Timişoara

Fostul ministru PSD al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a produs un atac dur la adresa lui Dominic Fritz şi a USR, în urma evenimentului de duminică de la Timişoara. Rogobete afirmă că USR şi Fritz au încercat să confişte Revoluţia din 1989 de la Timişoara. Cu aproape două luni în urmă, referindu-se tot la revoluţie, Rogobete...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce l-a numit pe Ceauşescu “unicul vizionar al țării”, Alexandru Rogobete se teme că Dominic Fritz şi USR fură revoluţia de la Timişoara
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Pericol pe roți: șofer de microbuz școlar, prins băut la volan și cu vehiculul supraîncărcat. Avea permisul anulat în trecut pentru aceeași faptă

Un incident grav, care se putea solda cu o tragedie, a fost evitat în ultimul moment de polițiștii din județul Timiș. Șoferul unui microbuz destinat transportului școlar a fost depistat la volan sub influența băuturilor alcoolice în timp ce transporta 20 de elevi, deși capacitatea legală a autovehiculului era de doar 15 locuri. Mai mult,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pericol pe roți: șofer de microbuz școlar, prins băut la volan și cu vehiculul supraîncărcat. Avea permisul anulat în trecut pentru aceeași faptă

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un incident grav, care se putea solda cu o tragedie, a fost evitat în ultimul moment de polițiștii din județul Timiș. Șoferul unui microbuz destinat transportului școlar a fost depistat la volan sub influența băuturilor alcoolice în timp ce transporta 20 de elevi, deși capacitatea legală a autovehiculului era de doar 15 locuri. Mai mult,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pericol pe roți: șofer de microbuz școlar, prins băut la volan și cu vehiculul supraîncărcat. Avea permisul anulat în trecut pentru aceeași faptă
În cursul zilelor următoare, Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara va desfășura anchete de circulație de tip Origine – Destinație. Prima are loc miercuri, iar următoarele în cursul lunii octombrie. Anchetele au loc pe drumurile naționale și pe autostrada A1. Aceste anchete au rolul de a colecta date privind deplasările efectuate pe rețeaua rutieră și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara pune întrebări șoferilor din trafic. Aceștia vor fi opriți în anumite puncte de pe șosele
Peste 200 de studenți internaționali au ales Universitatea de Vest Timișoara (UVT) ca loc de realizare a studiilor din primul semestru al acestui an universitar în cadrul programului Erasmus+. Întâmpinarea acestora a avut loc în cadrul unui eveniment „Welcome Day”. Este cel mai numeros grup de studenți Erasmus+ găzduit până în prezent pe parcursul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara a atras peste 200 de studenți prin Erasmus+ în primul semestru al acestui an universitar
Doar două zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor sale din poziţia de edil, el aminteşte de banii europeni atraşi în ultimii ani. Dominic Fritz spune că, în ultimii şase ani, adică perioada de când ocupă funcţia de primar al Timişoarei, au fost atrase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La două zile rămase în funcţia de primar, Dominic Fritz vorbeşte de banii europeni atraşi de Timişoara
CS Studențesc Medicina Timișoara va participa la Superliga Națională feminină de șah, programată între 5 și 11 octombrie la Eforie Nord, cu o prezență unică între echipele înscrise: Lu Miaoyi, campioană olimpică en titre atât cu echipa Chinei, cât și individual la masa a treia. Cele două medalii de aur au fost câștigate la cea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premieră! Medicina Timișoara merge la Superliga de șah pe echipe cu o dublă campioană olimpică en-titre în lot
Data de 1 octombrie este programată de către cei de la Colterm pentru încheierea lucrărilor de reparații la morile de cărbune și la benzile pentru evacuarea zgurii și cenușii la instalațiile pentru producerea energiei termice. După această dată începe etapa verificărilor înainte de pornirea instalațiilor de producere a energiei termice și electrice, anunță societatea. Inițial...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm face ultimele pregătiri la CET Sud pentru sezonul rece
Povestea lui Andrei, un programator de performanță sportivă din Timișoara, demonstrează că ambiția și disciplina nu au vârstă. La doar patru ani de când a montat primul său board de darts acasă, Andrei a trecut de la statutul de amator la cel de component al Echipei Naționale a României, urmând să reprezinte țara la WDF...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la ușa de la baie, pe scena europeană: Timișoreanul care a ajuns în tricoul Naționalei de Darts în doar patru ani
Fostul ministru PSD al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a produs un atac dur la adresa lui Dominic Fritz şi a USR, în urma evenimentului de duminică de la Timişoara. Rogobete afirmă că USR şi Fritz au încercat să confişte Revoluţia din 1989 de la Timişoara. Cu aproape două luni în urmă, referindu-se tot la revoluţie, Rogobete...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce l-a numit pe Ceauşescu “unicul vizionar al țării”, Alexandru Rogobete se teme că Dominic Fritz şi USR fură revoluţia de la Timişoara
Continuăm interviul cu preşedintele USR, Dominic Fritz, cu a doua şi ultima parte. Dacă în primul episod am abordat probleme administrative, de această dată discuţia a fost mai mult despre politică. Propun să trecem puţin şi la politică, sunteţi preşedintele unui partid important şi parcurgem o perioadă de criză politică. Credeţi că Guvernul Mureşan are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Frica sistemului este să piardă controlul asupra instituțiilor pe care le-a acaparat”. Interviu cu Dominic Fritz (II)
Duminică, 27 septembrie, cu doar câteva zile înainte de a se încheia prematur mandatul, Dominic Fritz, alături de membrii și simpatizanții USR, a ținut să marcheze momentul în care s-au împlinit fix șase ani de la momentul în care a fost ales în funcția de primar pentru prima dată. Iar momentul a fost marcat, evident...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mandatul de primar al lui Dominic Fritz se încheie, liderul USR merge înainte. ”Timișoara. Revoluția continuă” a adunat membrii și simpatizanții partidului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.