Luna mai e mult mai bună decât noiembrie pentru un concert în aer liber! S-a demonstrat asta, dacă mai era nevoie, vineri, în prima seară a festivalului Timișoara Rocks, când nici amenințarea ploii nu i-a ținut departe pe iubitorii de rock de Piața Victoriei. Și a meritat fiecare secundă.
Festivalul Timișoara Rocks a început într-o… vineri 13 cu noroc! Cu mai puțin de o oră înainte de primul concert, susținut de Burning Table, la Timișoara ploua cu găleata. Potopul s-a oprit însă la timp, pentru ca Bogy Nagy & co să poată urca pe scenă pentru o primă porție sănătoasă de rock și blues. Publicul a început să se adune încet-încet, așa că la concertul Vița de Vie a fost mai multă agitație. Unii spectatori au venit pregătiți și, la momentul potrivit, au scos… verzele! Finalul primei seri a aparținut trupei germane Guano Apes, care a oferit un show plin de energie. Cu Sandra Nasić în formă maximă, concertul a durat o oră, căreia i s-au adăugat trei bisuri, ultima piesă fiind, așa cum aștepta publicul, „Lords of the Boards”. Spectatorii au intrat imediat în ritm cu rockerii germani, telefoanele au fotografiat și filmat întruna, iar spre final atmosfera a fost cu adevărat incendiară. A doua seară Timișoara Rocks începe tot la ora 19, cu trupa Lună Amară. De la 20 vine Urma, iar de la 21.30, The Black Box Revelation, trupa belgiană aflându-se pentru prima dată în România. Festivalul Timișoara Rocks este organizat de Primăria și Casa de Cultură și a costat 400.000 lei, bani de la bugetul local. Prima ediție a avut loc la finele lui 2015, când, la data programată inițial, s-a ținut numai cea dintâi seară, restul fiind suspendat din cauza doliului național instituit în urma tragediei din clubul Colectiv.
Comentarii prin facebook