Lista rusinii: cine sunt datornicii la stat din judetul Timis

ANAF a publicat lista persoanelor fizice care datorează mai mult de 1.500 de lei statului român. Cel mai mare datornic este primarul PSD al sectorului 3, Robert Negoiță, cu 232 milioane de lei. Evident, pe această listă apar foarte multe persoane și din Timișoara și județul Timiș.

bani

Cei mai mulți dintre ei au făcut bani foarte frumoși în perioada tranzacțiilor imobiliare, iar acum au datorii de milioane de lei la stat. Așa se întâmplă, de exemplu, cu patronii firmei Sedako, cea care deținea mai toate terenurile din jurul Timișoarei. Nu putea lipsi nici cea mai bogată membră a clanului de țigani Cârpaci, Mirela Stancu. De asemenea, pe listă se regăsește un cunoscut notar, fiu de și mai cunoscut fost șef al Poliției Timiș, văduva unui fost deputat PSD sau renumiți medici, patroni de clinici private. Nu lipsesc nici persoane din show-business, precum iubita lui Ștefan Bănică jr. Mai jos găsiți lista cu cei mai mari datornici la stat din județul Timiș. Datoriile sunt trecute în lei.

Martin Dan-Călin (Dumbrăviţa) – 6.237.994
Dume Lucian Ioan (Dumbrăvița) – 4.738.990
Buga M. Viorel (Timișoara) – 3.945.213
Stanca V. Mirela (Timișoara) – 3.939.244
Dare T. Sebastian Gabriel (Timișoara) – 3.175.092
Buga V. Adrian (Timișoara) – 3.048.527
Gruescu P. Raul (Timișoara) – 2.807.670
Cotiugă Ș. Cristinel (Timișoara) – 2.686.418
Benghia-Rotărescu V. Oana-Alexandra (Timișoara) – 2.109.150
Conţescu A. Neculai (Giroc 849) – 2.093.417
Costea P. Sergiu Constantin (Timișoara) – 2.034.807
Botescu G. Ioan Emil (Timișoara) – 1.938.438
Dan M. Adrian (Timișoara) – 1.886.360
Rus A. Ioan-Dan (Timișoara) – 1.837.086
Plavoşin V. Călin Ion (Timișoara) – 1.656.827
Fieraru D. Marin (Timișoara) – 1.438.095
Țerovan I. Nicolae Cristian (Timișoara) – 1.597.481
Varga N. Manuela (Giroc) – 1.550.090
Iercu E. Bianca (Dumbrăvița) – 1.531.730
Ciobanu N. Olimpia (Timișoara) – 1.483.175
Rotărescu V. Andreea (Timișoara) – 1.446.771
Andraş N. Ioan (Timișoara) – 1.251.789
Cociorvă A. Octavian (Timișoara) – 1.171.010
Pop A. Angela Nicoleta (Timișoara) – 1.163.916
Dragomir A. Daniel (Timișoara) – 917.770
Cova C. Ioan (Moșnița Nouă) – 1.133.200
Panduru I. Iosif Viorel (Timișoara) – 855.960
Sperlea I. Milena (Timișoara) – 1.058.410
Găvruţa I. Cristian-Adrian (Biled) – 1.028.414
Tuszing C. Tiberiu Gabriel (Timișoara) – 980.080
Ristea M. Marin (Timișoara) – 901.879
Bodnariu F. Lazăr (Sînmihaiu Român) – 852.356
Toană D. Felix Daniel (Timișoara) – 820.046
Bogos N. Felicia (Timișoara) – 765.712
Bila T. Ștefan (Giroc) – 763.692
Poenariu T. Daniel Călin (Timișoara) – 744.474
Schuldesz N. Marius-Ioan (Timișoara) – 729.983
Vlai D. Adrian (Timișoara) – 678.133S
Stoian A. Viorica (Timișoara) – 710.242
Porodan A. Ion (Timișoara) – 707.157
Kleinbrod J. Martin (Timișoara) – 703.277
Nicolici P. Mircea (Timișoara) – 699.678
Popovici V. Emil (Timișoara) – 695.112
Mihai I. Daniel (Timișoara) – 683.733
Apostol C. Aurica (Tomești) – 608.851
Adomnicai G. Antonel (Tomești) – 606.688
Bălu D. Emanuel Florin (Timișoara) – 652.059
Popa-Radovan V. Smaranda (Timișoara) – 621.076
Bozga D. Valer (Timișoara) – 590.110
Ceparu I. Victor (Săcălaz) – 532.631
Bolosin T. Cosmin Ciprian (Timișoara) – 491.771
Bucur Bar Curtis I. Octavian (Timișoara) – 485.587
Martin M. Andreea-Gabriela (Timișoara) – 454.715
Gaină G. Rozalia-Adina (Timișoara) – 452.566
Budescu I. Ion (Timișoara) – 296.970
Olaru M. Nicolae (Timișoara) –332.410
Pleș Stanca Mihaela (Timișoara) – 327.906 (asigurări sociale)
Tomoioagă Gavrilă (Timișoara) – 274.962
Stancu A. Victor (Timișoara) – 310.667
Olariu M. Ioan (Timișoara) – 305.241
Pleș I. Horia (Timișoara) – 263.275 (asigurări sociale)
Corici I. Ioan – 263.934
Barac N. Paula (Timișoara)– 249.708
Suli V. Elena (Dumbrăvița) – 192.232
Suli F. Eduard (Dumbrăvița) – 190.782
Pîrva D. Gabriela (Timișoara) – 155.035
Sinatovici Claudia (Timișoara) – 168.645

Autor
Etichete , , , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

INO a spus: (mai 18th, 2016 at 14:49 )

NOW! ÎN ORICE ȚARĂ CIVILIZATĂ DOTORIILE SE POT EȘALONA ÎNTR-O PERIOADĂ DE TIMP 1 -10 ANI! DEPINDE DE AFACERE ȘI BUGETUL FIECĂRUI DATORNIC! IAR ÎN PARTE CEI ÎN FALIMENT NU MAI PLĂTESC NIMIC! ÎN ADEVĂRATUL SENS AL SPIRITULUI VIEȚI NU SE PLĂTESC TAXE! PENTRU CA NIMENI SĂ NU CHELTUIE BANI ALTORA FĂRĂ DREPT! ȘI FIECARE TRĂIEȘTE CU BANI PE CARE ÎI PRIN MUNCA SA! HOW IS SOUND THAT!?MOTHER FUCKERS! AND LEIZY BASTARDS!!!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

sly a spus: (mai 18th, 2016 at 14:58 )

Sumele acestea sînt în Euro sau Lei?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță

Clădirea ”Școlii Mici” din cartierul Plopi va primi o nouă șansă pentru a găzdui activități educative. Clădirea este în prezent neutilizată și degradată, însă după modernizare va găzdui Grădinița cu Program Prelungit nr. 5 și va asigura locuri suplimentare pentru preșcolarii din zonă, iar Primăria Timișoara a anunțat că a finalizat documentația tehnică necesară pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro

“Jaf în gestiunea Timişoarei”, “Să vină DNA!”. Sunt doar câteva dintre îndemnurile fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, în speţa închirierii fostei florării din Piaţa Operei. În schimb, nu la fel de îngrijorat cu patrimonial Timişoarei a fost Robu în perioada în care era primar. Unul dintre cele mai elocvente cazuri în acest sens a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Lugojul a uitat să mai câștige! Înfrângere șoc după ce a avut 2-0

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj se află din păcate pe „topogan”. Tocmai a bifat a șasea înfrângere la rând, iar de data asta după 2-0 la seturi în fața unui adversar mai mult decât accesibil. Așadar, rezultat-șoc la Lugoj, acolo unde CSU Medicina Tg. Mureș produce o mare surpriză. Asta mai ales pentru că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul a uitat să mai câștige! Înfrângere șoc după ce a avut 2-0
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile cu chatbotul Agenția Națională de Administrare Fiscală în Spațiul Privat Virtual au adresat întrebări privind modul de depunere a Declarației Unice 212 și alte subiecte adiacente. În acest sens, A.N.A.F. oferă o serie de informațiile de interes public pe tema...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile cu chatbotul Agenția Națională de Administrare Fiscală în Spațiul Privat Virtual au adresat întrebări privind modul de depunere a Declarației Unice 212 și alte subiecte adiacente. În acest sens, A.N.A.F. oferă o serie de informațiile de interes public pe tema...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat recertificarea centrului de expertiză pentru bolile rare (CEBR) de la Timișoara, din cadrul Spitalului de Copii Louis Țurcanu. De asemenea, a mai fost deschis un nou centru la Craiova. Centrul de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova va fi dedicat diagnosticului şi managementului integrat al angioedemului ereditar, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centrul de expertiză pentru bolile rare de la Spitalul de Copii Timișoara va fi recertificat de Ministerul Sănătății
Reprezentanții Autorității pentru Reformă Feroviară au făcut recepția preliminară a două garnituri de tren produse de Alstom. Acestea urmează să deservească și o serie de rute care leagă Timișoara de alte orașe. Cele două sunt ultimele dintr-o serie de 12 dintr-un pachet care urmează să fie predate spre utilizare celor de la CFR Călători. Este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost recepționate noile rame electrice care vor circula de la Timișoara pe calea ferată/Foto
România nu este condusă de o coaliție. Este administrată printr-un armistițiu administrativ cu program zilnic, unde singura doctrină pare a fi evitarea oricărui risc. Coaliția guvernează cu frâna de mână trasă – o stare de paralizie prudentă care transformă improvizația în regim permanent. Iar costurile încep să se vadă clar în cifrele economiei și în disprețul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prețul stabilității iluzorii: de ce guvernarea prin ezitare ne împiedică să avansăm
În mai 2026, când Delta Dunării înflorește, păsările se întorc acasă, iar nuferii colorează canalele, As Tour Timişoara vă invită să trăiți această experiență autentică: plimbări cu barca, gastronomie locală, natură pură, oameni calzi și momente care rămân în suflet. Nu este doar o vacanță! Este o întâlnire cu liniștea şi cu natura. As Tour...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AS Tour Timişoara vă invită la un sejur de vis în care să descoperiţi secretele Deltei Dunării
Ioan “Mateo” Mateescu şi-a depus astăzi oficial dosarul de candidatură pentru funcția de președinte al Asociației Județene de Fotbal (AJF)  Timiș. Tot astăzi, la ora 15.00, a fost şi termenul limită de depunere a candidaturilor, cea depusă  de Mateescu fiind însă singura. Actualul preşedinte al AJF, Romeo Malac va candida în echipă cu Mateescu pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Mateescu a rămas singurul candidat pentru şefia Asociației Județene de Fotbal Timiș. Şi-a constituit echipa de vicepreşedinţi
Weekend-ul acesta profităm de vremea bună și Visit Timiș are o sugestie interesantă pentru toți cei care vor să pornească într-o nouă aventură prin frumosul nostru județ. Și ce loc poate fi mai potrivit decât Jimbolia, 6 muzee, doar o oră de mers cu mașina din Timișoara și o zonă naturală cu bălțile de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O sugestie interesantă din partea Visit Timiș la final de săptămână: sunteți invitați într-un oraș cu totul special
Clădirea ”Școlii Mici” din cartierul Plopi va primi o nouă șansă pentru a găzdui activități educative. Clădirea este în prezent neutilizată și degradată, însă după modernizare va găzdui Grădinița cu Program Prelungit nr. 5 și va asigura locuri suplimentare pentru preșcolarii din zonă, iar Primăria Timișoara a anunțat că a finalizat documentația tehnică necesară pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.