Robu, mesaj catre nemultumitii din PNL Timis: Am facut tot ce se putea face in negocierile de la CJ

Primarul Nicolae Robu, de acum unic președinte al filialei Timiș a PNL, a transmis, via Facebook, din Singapore, un mesaj pentru colegii săi de partid. Aceasta vine în contextul în care mulți dintre primarii PNL îi contestă autoritatea și au anunțat că nu se vor implica în munca pentru alegerile parlamentare din toamnă.

Nicolae Robu copresedinte PNL Timis 08

De luni, 11 iulie, PNL Timiș are un singur președinte, desemnat de BPN național, care l- considerat cel mai potrivit pentru această funcție pe Nicolae Robu. Numirea a venit în contextul în care în filiala Timiș a izbucnit o revoltă a primarilor, care îl consideră pe Robu principalul vinovat pentru situația de la CJ, unde PNL a rămas pe dinafară la conducerea instituției, deși are 14 consilieri. Majoritatea PSD – PMP – ALDE face acum legea acolo. Celălalt fost copreședinte, Dan Popa, a fost numit prim-vicepreședinte coordonator. Aflat în Singapore, Nicolae Robu a transmis, marți, un mesaj către colegii săi de partid. „Până acum am condus filiala Timiș împreună cu colegul și prietenul meu Dan Popa și am făcut o echipă impecabilă, ne-am înțeles perfect și cred că am făcut tot ce trebuia făcut spre binele filialei. Vom lucra în aceeași formulă și de acum inainte, titulaturile sunt mai puțin importante. Voi ține să îl am alături pe colegul și prietenul meu Dan Popa din postura sa de prim-vicepreședinte coordonator (…) Vreau să-i asigur pe colegii noștri primari, membri în diverse organisme, respectiv pe simplii membri, că voi face tot ce îmi stă în putință pentru o atmosferă cât mai bună în partid, fără grupuri și grupulețe care să aibă dispute interne pe te miri ce interese”, a spus Robu.

Citește și: Gheorghe Nastor, primul primar PNL care nu-l vrea pe Robu sef

Din postura de președinte al PNL Timiș, Nicolae Robu susține că nu e vinovat pentru situația creată la consiliul județean. „S-a tot vorbit de revolta unor primari, au fost unii nemulțumiți de faptul că nu am reușit să creăm o majoritate la CJ, numai că acea nemulțumire nici într-un caz nu trebuia să mă aibă ca țintă pe mine, pentru că eu chiar am făcut tot ce se putea face acolo, în condiții de onorabilitate și de legalitate, dar în partid vom lămuri lucrurile. De altfel, aproape toată lumea este deja lămurită. Vreau să ne vedem de treabă și îi asigur pe primari că îmi doresc să facem echipă împreună”, a completat acesta. Unul dintre nemulțumiți, primarul Gheorghe Nastor, de la Gottlob, a declarat, pentru deBanat.ro, că, din punctul lui de vedere, cu Robu președinte de filială nu mai există cale de întoarcere. „Desemnarea lui Nicolae Robu ca președinte al PNL Timiș arată interesul conducerii naționale, dar și al celei județene, față de primarii liberali din Timiș. Atât de importanți suntem noi, primarii? (…) Nu vreau să-i spun domnului Popa decât că mi se părea corect să se consulte cu noi în ceea privește discuțiile de la CJ (…) Este vorba despre opinia noastră, ca primari, și de felul în care am fost marginalizați la acele discuții”, a spus Nastor.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Stare de voma! a spus: (iulie 12th, 2016 at 14:10 )

Vomit când aud sau citesc mesajele Sclavului! Si-a bătut joc de județ, sa ne lase naiba în pace!

Mercea a spus: (iulie 12th, 2016 at 14:42 )

In curand Robu va ramane singur in partid, inconjurat de toti dependentii si pupincuristii. Niciun om normal la cap nu sta langa un asemenea personaj.

dana a spus: (iulie 12th, 2016 at 16:41 )

Cu cata nerisinare declara ROBU ca a facut tot ce se putea face pentu o majoritate in CJT!
Poi nu EL liderul SUPREM l a atacat pe Dugulescu blocand astfel o alianta cu PMP? Nu EL a fost cel care nici macar nu a invitat la negocieri PMP ul de care depindea o majoritate la CJT ? Nu EL a fost cel care a preferat UDMR ul pentru a forma majoritate doar la CLT stiind ca ungurii nu au condilieri si la judet? Slab om politic si pe deasupra e si UN MARE MINCINOS!

COSTA a spus: (iulie 12th, 2016 at 22:05 )

Nu uitati ca toata aceasta strategia a fost conceputa de OANA GAITA amanta anchetatului OSTAFICIUC

anteconbega a spus: (iulie 13th, 2016 at 07:13 )

Omul ăsta minte cum deschide gura! De ce tace veteranul Viorel Coifan? Se mulţumeşte cu ciozvârta
de comisie aruncată de Grindeanu?

Muntean a spus: (iulie 14th, 2016 at 18:45 )

Conducerea PNL este foarte slaba adică incompetenta!,!

Fanel a spus: (iulie 17th, 2016 at 16:35 )

Cine e Dugulescu asta de il considerati asa important?
PMP e marinarul, mai baieti! Iar Marinarul a vrut altceva si nu PNL, dupa cum s.a si vazut in aceste zile! Incep sa l suspectez pe Robu ca e un politician cu viziune. Mai am nevoie de dovezi insa

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Acuzații extrem de dure din partea lui Simonis: Cineva a cerut blocarea investiției pentru noul Păltinișanu, la premierul Bolojan

Cineva a solicitat premierului Ilie Bolojan să blocheze, după vizita la primărie, investiția pentru noul stadion Dan Păltinișanu, atunci când șeful guvernului a vizitat Timișoara în primăvară. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care susține că are și martori în acest sens. Discuția a apărut atunci când a comentat asupra contribuției de 25 de milioane...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acuzații extrem de dure din partea lui Simonis: Cineva a cerut blocarea investiției pentru noul Păltinișanu, la premierul Bolojan
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

PNL Timiș respinge acuzațiile de presiuni politice realizate de PNL Arad la adresa filialei

Vineri, liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, prezenta public ideea că reprezentanții PNL Timiș au fost supuși unor puternice presiuni din partea liderului liberal arădean, Gheorghe Falcă, pentru a accepta un candidat USR la Primăria Timișoara, pentru a-și asigura el ”liniște” la Arad. La câteva ore de la această poziție, PNL Timiș răspunde acuzațiilor, spune că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timiș respinge acuzațiile de presiuni politice realizate de PNL Arad la adresa filialei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Marea finală Super Rally de la București cu familia Benea la start

Piloții timișoreni, Radu Benea și Nicolas Benea, se vor afla printre cele 30 de nume selectate pentru a lua startul în Trofeul UniCredit Leasing 2026 de la București, marea finală a sezonului 2026 în Campionatul Național de Super Rally. După ce acum două săptămâni și-a asigurat al doilea titlu de campion național la viteză în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marea finală Super Rally de la București cu familia Benea la start
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Vaporetto

Traseele vaporetto pe Bega, modificate temporar. Se demolează pasarela de la Parcul Copiilor

Societatea de Transport Public Timișoara anunță introducerea temporară a unor modificări în traseul transportului public cu vaporetto, pe Bega. Trei stații vor fi suspendate, timp de două zile, azi și mâine, ca urmare a desfășurării lucrărilor de demolare a pasarelei pietonale de la Parcul Copiilor – Pestalozzi. Modificările intră în vigoare astăzi, la ora 12,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Traseele vaporetto pe Bega, modificate temporar. Se demolează pasarela de la Parcul Copiilor

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cineva a solicitat premierului Ilie Bolojan să blocheze, după vizita la primărie, investiția pentru noul stadion Dan Păltinișanu, atunci când șeful guvernului a vizitat Timișoara în primăvară. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care susține că are și martori în acest sens. Discuția a apărut atunci când a comentat asupra contribuției de 25 de milioane...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acuzații extrem de dure din partea lui Simonis: Cineva a cerut blocarea investiției pentru noul Păltinișanu, la premierul Bolojan
Vineri, liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, prezenta public ideea că reprezentanții PNL Timiș au fost supuși unor puternice presiuni din partea liderului liberal arădean, Gheorghe Falcă, pentru a accepta un candidat USR la Primăria Timișoara, pentru a-și asigura el ”liniște” la Arad. La câteva ore de la această poziție, PNL Timiș răspunde acuzațiilor, spune că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timiș respinge acuzațiile de presiuni politice realizate de PNL Arad la adresa filialei
Liderul PSD Timiș spune că filiala locală a PNL, partid cu care social-democrații sunt aici într-o alianță, este sub presiuni foarte mari din partea USR, dar mai ales din partea lui Gheorghe Falcă, politicianul arădean care ar dori ca liberalii să aibă … liber în Arad la candidaturi, sacrificând la schimb Timișul și Timișoara în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șeful PSD Timiș, dispus să susțină la alegeri un candidat de primar din partea unei alianțe PNL – USR, dar acesta să fie liberal
Județul Timiș va avea în scurt timp, din nou acces la propriul deponeu de gunoi, fără a mai fi nevoit să trimită gunoiul, pe mulți bani, în alte județe. Lucrările de realizare și amenajare a celulei trei de la Ghizela au fost finalizate, a anunțat președintele CJ Timiș. Urmează autorizarea noii celule și începerea operării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost finalizate lucrările la cea de a treia celulă de la Deponeul Ghizela. Urmează scăderea tarifelor practicate la colectarea gunoiului
Municipalitatea timișoreană propune Consiliului Local demararea negocierilor cu firma care operează Piața Aurora, în vederea achiziționării clădirilor existente acolo. Primăria deține terenul de 1,4 hectare, dar acesta este concesionat firmei, pe durata existenței clădirilor. Intenția este de a realiza acolo o parcare de mari dimensiuni. Vizate sunt patru clădiri din Piața Aurora, acolo municipalitatea intenționează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea cumpărarea clădirilor existente în Piața Aurora și transformarea acesteia în parcare
O zi dedicată copiilor, sportului și poveștilor care schimbă vieți, la Timișoara! Pe 17 octombrie 2026, Stadionul „Gheorghe Rășcanu” din cartierul Ronaț devine locul în care sportul, bucuria copilăriei și spiritul comunității se întâlnesc. ACS Warriors Timișoara invită copiii, părinții și toți iubitorii rugby-ului să se bucure de o zi specială, dedicată mișcării, performanței și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aduceți copiii la arenă! Pledoarie pentru rugby
Lucrările efectuate pentru demolarea clădirilor existente în prezent pe terenul unde se va ridica noul Institut Regional Oncologic Timișoara sunt finalizate. Acum , posibil săptămâna viitoare, este așteptată demararea lucrărilor de construire pentru noul spital, care va lua locul ruinelor Municipalului de pe Calea Torontalului. Proiectul IROT merge înainte, a anunțat, vineri, Alfred Simonis, președintele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În scurt timp vor începe lucrările la Institutul Oncologic Timișoara. Demolările au fost finalizate
Un loc de joacă din zona de nord a Timișoarei, în apropierea intersecției dintre Calea Aradului și Calea Sever Bocu, a intrat în modernizare. Lucrările vizează înlocuirea echipamentelor de joacă învechite și refacerea suprafețelor degradate, astfel încât spațiul să poată fi folosit în condiții mai bune de siguranță de către copiii din cartier. Intervenția presupune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou loc de joacă din Timișoara a intrat în modernizare, în zona Aradului. Ce lucrări sunt prevăzute
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.