De-a rasu-plansu’: de la inceputul anului, amenzi de… 2.800 de lei in pietele volante din Timisoara

Teoretic, polițiștii locali ar trebui să facă ordine în cele trei piețe volante din Timișoara. Sunt probleme cu speculanții, dar și cu traficul în zona stadionului. Practic, de la începutul anului, o amendă medie dată în aceste piețe are o valoare de… 43 de lei!

piata volanta2

În Timișoara sunt, în acest moment, trei piețe volante: în zona Stadionului „Dan Păltinișanu”, în Calea Lipovei și în zona Traian. Toate au intrat repede în preferințele cumpărătorilor, pentru că produsele sunt proaspete, iar prețurile, decente. Totuși, nu lipsesc problemele. La stadion, de exemplu, printre tarabe au apărut mașinile, deoarece zona în care se află piața volantă este pe traseul „bretelei” cu sens unic care pleacă din fața Banu Sport și merge spre Casa Tineretului. „Este adevărat, trebuie mai multă disciplină. Trebuie făcută puțină ordine acolo. O să dau dispoziții Poliției Locale să fie mobilizată, să aibă grijă la amplasare”, recunoștea primarul Nicolae Robu. De haos, de această dată printre comercianți, unde au apărut și speculanții, se plângea și inițiatorul pieței volante, consilierul local PNL Ștefan Sandu. „Chiar nu există nicio instituție care să elimine din Piața Volantă acești revânzători?”, spunea acesta.

Instituția există și ar trebui să fie eficientă în ambele situații: și la dirijarea traficului, și la eliminarea speculanților. Este Poliția Locală și cât de bine și-a făcut datoria de la începutul anului o spun chiar reprezentanții ei. „Polițiștii locali din cadrul Biroului Poliția Piețelor au aplicat anul acesta în cele trei piețe volante organizate în Municipiu pe str. Arieș/Stadionul «Dan Păltinișanu», Lipovei – Ion Ionescu de la Brad și Piața Traian, un număr de 65 sancțiuni contravenționale”, au transmis cei de la instituția în cauză. Valoarea totală a amenzilor? Nici mai mult, nici mai puțin de… 2.800 de lei!

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Marko Bela a spus: (iulie 25th, 2016 at 12:47 )

La fel si in Belint…. Ia faceti o ancheta cu tirurile din Turcia ce DESCARCA acolo… dupa aia apar pe marginea durmului ca ORIGINAL DE BELINT 🙂

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR spune NU Guvernului Tomac. Dominic Fritz propune un guvern politic format din PNL, USR, UDMR și Minorități

Întrunit vineri după-amiază într-o şedinţă online, Comitetul Politic al USR a decis cu un vot covârșitor să nu dea gir în parlament Guvenului Tomac. S-au înregistrat 131 de voturi împotriva susținerii Guvernului Tomac, 5 pentru și o abtinere. În premieră, preşedintele USR, Dominic Fritz, a propus un guverrn format din PNL, USR, UDMR și Minorități,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR spune NU Guvernului Tomac. Dominic Fritz propune un guvern politic format din PNL, USR, UDMR și Minorități
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Mai mult decât un meci, mai mult decât un spectacol! Finala Cupei României, faza județeană va fi o odă dedicată fotbalului județean

Premieri de echipe, jocuri amicale, aplauze deschise campioanelor din Timiș, invitați speciali din Italia, și apoi marele meci, finala Cupei Româniai, faza județeană, între Ripensia Timișoara și CSC Săcălaz. Salvați data, 17 iunie. Începând cu ora 16, Asociația Județeană de Fotbal Timiș va sărbători sportul rege într-un cadru natural, pe iarba arenei Electrica. Vor fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci, mai mult decât un spectacol! Finala Cupei României, faza județeană va fi o odă dedicată fotbalului județean
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Premii în bani pentru câștigătorii concursului studențesc IDMSC 2026, la UPT

După faptă și răsplată! o platformă IoT și AI de agricultură de precizie, care folosește senzori solari pe teren și modele predictive în cloud pentru a reduce pierderile de recolte și a optimiza deciziile fermierilor a fost „biletul” câștigător. Universitatea Politehnica Timișoara (UPT), prin Centrul Multimedia și Departamentul de ID/IFR și Educație Digitală, a desemnat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premii în bani pentru câștigătorii concursului studențesc IDMSC 2026, la UPT
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Beneficiarii proiectelor finanțate prin Programul regional Vest au primit deja un sfert de miliard de euro

Peste un sfert de miliard de euro din Programul Regional Vest au fost deja plătiți de către ADR Vest către beneficiari, la aceste sume se adaugă și avansurile plătite beneficiarilor, în valoare de peste 70 milioane euro, atingându-se astfel o rată a plăților totale către beneficiari de 28%. Beneficiarii sunt din județele Timiș, Arad, Hunedoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Beneficiarii proiectelor finanțate prin Programul regional Vest au primit deja un sfert de miliard de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Premieri de echipe, jocuri amicale, aplauze deschise campioanelor din Timiș, invitați speciali din Italia, și apoi marele meci, finala Cupei Româniai, faza județeană, între Ripensia Timișoara și CSC Săcălaz. Salvați data, 17 iunie. Începând cu ora 16, Asociația Județeană de Fotbal Timiș va sărbători sportul rege într-un cadru natural, pe iarba arenei Electrica. Vor fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci, mai mult decât un spectacol! Finala Cupei României, faza județeană va fi o odă dedicată fotbalului județean
După faptă și răsplată! o platformă IoT și AI de agricultură de precizie, care folosește senzori solari pe teren și modele predictive în cloud pentru a reduce pierderile de recolte și a optimiza deciziile fermierilor a fost „biletul” câștigător. Universitatea Politehnica Timișoara (UPT), prin Centrul Multimedia și Departamentul de ID/IFR și Educație Digitală, a desemnat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premii în bani pentru câștigătorii concursului studențesc IDMSC 2026, la UPT
Peste un sfert de miliard de euro din Programul Regional Vest au fost deja plătiți de către ADR Vest către beneficiari, la aceste sume se adaugă și avansurile plătite beneficiarilor, în valoare de peste 70 milioane euro, atingându-se astfel o rată a plăților totale către beneficiari de 28%. Beneficiarii sunt din județele Timiș, Arad, Hunedoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Beneficiarii proiectelor finanțate prin Programul regional Vest au primit deja un sfert de miliard de euro
La Universitatea de Vest Timișoara găzduiește Conferința Națională de Comunicare a Științei, un eveniment prin care participanții se implică în sesiuni plenare și de tip open-space orientate spre tematica schimbului și interpretării de informații științifice asociate unei agende de actualitate. În cadrul sesiunii de deschidere a evenimentului, au fost invitați să conferențieze trei invitați speciali...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT e gazdă a Conferinței Naționale de Comunicare a Științei
Primăria Timișoara, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe dorește organizarea „Timișoara Forum for European Values”, un forum internațional dedicat unor teme de interes major pentru regiune și pentru viitorul Europei, un eveniment în premieră. Iar pentru aceasta cere alocarea a jumătate de milion de lei din bugetul local. Forumul va aborda teme cum ar fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara dă o jumătate de milion de lei pentru un forum pe teme europene
Zeci de oameni dintr-un bloc de patru etaje de pe strada Versului s-au trezit într-un mod extrem de neplăcut. O explozie urmată de un incendiu puternic, la un apartament de la parter a produs panică. La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara cu o autospecială de primă intervenție si comandă, două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Explozie urmată de un incendiu în Timișoara. Trei persoane au fost rănite, zeci de oameni s-au autoevacuat din blocul afectat
Întrunit vineri după-amiază într-o şedinţă online, Comitetul Politic al USR a decis cu un vot covârșitor să nu dea gir în parlament Guvenului Tomac. S-au înregistrat 131 de voturi împotriva susținerii Guvernului Tomac, 5 pentru și o abtinere. În premieră, preşedintele USR, Dominic Fritz, a propus un guverrn format din PNL, USR, UDMR și Minorități,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR spune NU Guvernului Tomac. Dominic Fritz propune un guvern politic format din PNL, USR, UDMR și Minorități
Elena Cornelia Micicoi a anunţat că demisionează din funcţia de prefect de Timiş, dar adaugă că se consideră nevinovată în dosarul EPPO privind posibile fraude cu bani europeni. Cornelia Micicoi a ajuns în funcţia de prefect fiind susţinută de USR. Demisia survine după ce, în cursul acestei dimineți, procurorii EPPO și polițiștii au făcut percheziții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cornelia Micicoi a demisionat din funcţia de prefect al judeţului Timiş, dar se consideră nevinovată în ancheta EPPO
Prefectul de Timiș, Cornelia Micicoi, respinge orice fel de acuzații în cazul în care Parchetul European denunţă o fraudă cu fonduri europene, derulată prin intermediul unei asociații pe care ea a înființat-o și condus-o în urmă cu mai mulți ani, pe baza unei strategii realizate de GAL Freidorf. Mai mult, ea vorbește despre faptul că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții la prefectul de Timiș, într-un caz derulat de Parchetul European. Cornelia Micicoi respinge acuzațiile
Top