Santierul de la spitalul de copii va fi reluat de o firma-sustinatoare a Prompt! Nu se stie cand

„Firma susținătoare” a Prompt SA va prelua șantierul de la spitalul de copii și va duce la bun sfârșit lucrarea începută în 2014. Nu există încă o dată certă la care vor fi reluate lucrările, dar primarul Nicolae Robu spune că firma își va putea desfășura activitatea fără probleme. Asta, deși cei de la Prompt susțin în continuare că încă nu există un proiect complet și corect.

spitalul de copii1

În mai 2014, Primăria Timișoara a predat amplasamentul pentru construcția noului corp de clădire al spitalului de copii, dar lucrările au început cu o pauză. „Beneficiarul, adică PMT, se obliga să pună la dispoziție amplasamentul lucrărilor liber de orice sarcină și să predea întreaga documentație necesară execuției lucrărilor. Contractul a fost semnat în 30 aprilie 2014, am primit autorizație de construire în 29 august, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost emis abia în 2 octombrie, concomitent cu predarea amplasamentului”, spunea Cosmin Olariu, directorul Prompt. Apoi a fost descoperită o fundație de beton. „Nu era prevăzută în nicio documentație și am reușit s-o demolăm integral în 31 octombrie 2014. Apoi au fost descoperite vestigii, așa că Direcția Județeană pentru Cultură ne-a obligat să sistăm lucrările până la finalizarea cercetărilor. Acestea s-au încheiat abia în ianuarie 2015. Altfel spus, deși am primit formal amplasamentul în octombrie 2014, el a fost liber de sarcini abia în februarie 2015”, mai spunea Olariu. Acesta reclama și faptul că proiectul a fost incomplet și a fost predat doar pe bucățele. Între timp, Prompt a intrat în insolvență la finele anului 2015, iar șantierul de la spitalul de copii a fost pus în așteptare.

Dacă, în primăvară, primarul Nicolae Robu spunea că ia în considerare inclusiv acționarea în instanță a firmei Prompt, acum s-a găsit o altă soluție. Este vorba despre ceea ce edilul numește „firmă susținătoare”. „Am avut o discuție cu firma susținătoare a Prompt, pentru că la licitație aceasta a venit cu două firme susținătoare, și una dintre ele s-a angajat să preia lucrarea (…) Vrem cât mai repede să începem lucrările. Prompt a invocat fel și fel de motive, dar, în fapt, nu a făcut multe lucruri care puteau fi făcute fără nicio problemă (…) Nu sunt mulțumit de atitudinea lor în relația cu primăria. Chiar am fost neplăcut surprins de atitudinea lor (…) S-ar fi putut face cu bunăvoință totul, în afară de fațadă, unde au fost, într-adevăr, schimbări radicale și unde am fost de acord cu obiecțiile firmei Prompt”, a declarat, marți, Robu. Conform acestuia, firma susținătoare „se angajează ca, în cazul în care, din diverse motive, firma pe care o susține nu poate duce la bun sfârșit lucrare, s-o ducă ei”.

Sulfatim SRL va putea lucra fără nicio problemă. „Nu va avea niciun motiv să nu lucreze. Nu știu termenul de finalizare, se face acea analiză a stadiului efectiv al lucrărilor, se va face o confruntare a situației de pe teren cu proiectul și apoi se va stabili un grafic”, mai afirmă primarul. De ce s-a așteptat zece luni? „S-a recurs abia acum la această soluție deoarece s-a purtat o corespondență cu Prompt, în încercarea de a duce lucrurile mai departe cu această firmă, era soluția cea mai de dorit. Când s-a văzut că nu se mai poate, a trebuit să se parcurgă niște etape stabilite prin lege, încât să nu mai poată firma Prompt să se plângă în final că ar fi vrut ea să continue, dar nu i s-a dat posibilitatea (…)”, mai spune Nicolae Robu.

Citește și: Spitalul de copii, tot in aer: constructorul vrea sa rezilieze contractul, primaria ar putea cere daune

Firma Prompt a reziliat contractul cu municipalitatea încă din luna aprilie, iar reprezentanții ei susțin, în continuare, că nici la ora actuală nu există un proiect complet al Corpului B. .„Contractul de execuție lucrări nr. 118/30.04.2014 a fost reziliat de noi prin notificarea înregistrată la dumneavoastră sub numărul SC2016 – 009230 din 14 aprilie 2016. Notificarea de reziliere (…) este pe deplin valabilă, fiind conformă cu aprobarea dată de administratorul judiciar (…) Rezilierea, fiind unilaterală, în conformitate cu clauzele contractuale și temeiurile de drept arătate în notificare, nu are nevoie de aprobarea dvs. pentru a produce efecte (…) Documentele lucrărilor executate (cu mențiunea că proiectele de execuție și arhitectură, deși, potrivit contractului, trebuia să ne fie predate de către beneficiar înaintea începerii lucrărilor, nu ne-au fost niciodată predate integral și, în timp, au suferit, modificări permanente, astfel încât nici în prezent nu există un proiect de execuție integral și definitiv, asumat de dvs. în calitate de beneficiar) urmează a vă fi predate concomitent cu preluarea șantierului și a construcțiilor”, se arată în adresa înaintată, în primăvară, de Prompt SA către Primăria Timișoara. Corpul B va găzdui șapte secții ale Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Imobilul va avea demisol, parter și șase etaje, iar licitația a fost câștigată de Prompt SA, la o sumă de puțin peste 10 milioane de euro. În bugetul PMT pe 2016 sunt prevăzuți 25 de milioane de lei pentru această lucrare.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

deponeu ghizela

Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”

Tarifele practicate în Timiș la serviciile de management al deșeurilor nu sunt mici, dar sunt consecința lipsei unei strategii în acest domeniu în ultimii ani, recunoaște Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, instituția care asigură managementul deșeurilor, prin intermediul societății proprii Ecoserv, alături de ADI Timiș. Necesitatea transportului gunoiului la sute de kilometri pentru a fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier

Președintele Nicușor Dan a anunţat că, în urma eşecului învestirii Guvernului Mureşan, că nu intenționează să prelungească negocierile și că va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări. Tot luni, şeful statului va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut, în această seară, primele declarații după eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă

Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO

În primele nouă luni ale acestui an, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat 2.308 acțiuni de control. Ca urmare a acestora au fost acordate 1.363 amenzi contravenționale, în valoare totală de 4,72 milioane lei, dar și 1.081 de avertismente. De asemenea, a avut loc oprirea temporară de la comercializare a produselor neconforme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În primele nouă luni ale acestui an, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat 2.308 acțiuni de control. Ca urmare a acestora au fost acordate 1.363 amenzi contravenționale, în valoare totală de 4,72 milioane lei, dar și 1.081 de avertismente. De asemenea, a avut loc oprirea temporară de la comercializare a produselor neconforme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO
Lucrările de reabilitare efectuate la acumularea nepermanentă Moravița (Butin), din județul Timiș au fost finalizate. Investiția, în valoare de 700.000 de lei, asigură protecția împotriva inundațiilor pentru aproximativ 7.000 de locuitori din comunitățile unităților administrativ-teritoriale Gătaia și Moravița, a anunțat Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat. Proiectul a fost finalizat și recepționat. Intervenția a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție de 700.000 pentru reabilitarea acumulării Moravița. Sunt protejați mai bine 7.000 de locuitori
Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
Tarifele practicate în Timiș la serviciile de management al deșeurilor nu sunt mici, dar sunt consecința lipsei unei strategii în acest domeniu în ultimii ani, recunoaște Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, instituția care asigură managementul deșeurilor, prin intermediul societății proprii Ecoserv, alături de ADI Timiș. Necesitatea transportului gunoiului la sute de kilometri pentru a fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”
Comunitatea timișoreană este invitată la un atelier de limbă și cultură coreeană, sub genericul „În ritm de Hangeul”, organizat cu ocazia Zilei alfabetului coreean. Evenimentul are loc în 9 octombrie, în organizarea Facultatății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie (FLIFT) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT), de la ora 18:00, în sala 205...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua alfabetului coreean, sărbătorită la UVT printr-un atelier de limbă și cultură a țării asiatice
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT
„Leii” din Banat au făcut uitat eșecul de sâmbătă din manșa întâi a primului tur al Cupei României la baschet masculin și s-au impus mai clar aseară în deplasare decât au făcut-o ploieștenii în weekend-ul trecut la sala „Constantin Jude”. Elevii lui Dragan Petricevic nu au lăsat nimic întâmplării și au făcut un meci bun,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie la o diferență de 14 puncte și calificare în turul secund al Cupei României!
Lucrările privind introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire, în PUZ-ul pentru tineri și în PUZ Vest se află într-o etapă finală, anunţă primarul comunei Şag, Flavius Roşu.  Flavius Roşu afirmă că, în aproximativ două săptămâni, vor începe probele la rețele, etapă care va dura în jur de 3-4 săptămâni, iar dacă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire din Şag, în etapa finală
Un meci între componenții echipelor de fotbal Poli 90 și UMT 2000, ambele antrenate de iubitul antrenor Costică Rădulescu, va fi principalul eveniment programat sâmbătă pentru deschiderea către public a celei mai noi baze sportive din Timișoara. Aceasta poartă numele antrenorului amintit și a fost primită de municipalitate de la Compania Națională de investiții. Situată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază Costică Rădulescu, primită de primărie de la CNI, se deschide sâmbătă pentru timișoreni
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.