Ce destin pe poporul român, să-i fie pus în față să aleagă între un premier Cioloș mincinos în buna datină politicianistă și un președinte Iohannis mincinos! Asta ar fi o variantă rezonabilă de lucru, plecând, totuși, de la nevoia de-a avea o soluție constructivă la Palatul Victoria și nu una a unui grup pus pe căpătuială. Căci dacă nu ne-ar interesa cum va arăta România peste încă un mandat guvernamental, după atâtea altele, sigur că l-am lăsa pe Cioloș să plece înapoi la Buruxelles, la franțuzoaică, iar peste noi să domnească Dragnea, Tăriceanu ori Ponta. Din punctul meu de vedere, minoritar din păcate, acestea din urmă soluții nu sunt variante rezonabile. Dar să revenim la situația imposibilă în care ne-a băgat premierul Dacian Cioloș, cu marele ajutor al lui Klaus Iohannis.
Nu o dată, premierul tehnocrat a afirmat că nu vrea să candideze pe listele vreunui partid. E adevărat că nu a zis și că n-ar continua munca începută la guvern, dar categoric nu vrea să candideze. Faptul că domnia sa este om de cuvânt îmi ridică moralul, spunându-mi ușurat „Iată că se poate!”. Se poate să avem oameni care nu mint, nu se agață de ciolanul politic și nu-și fac un țel în viață din trafic de influență, abuz în serviciu, furt aproape calificat și alte păcate ale politicii românești. Dar după ce am răsuflat ușurat, m-am afundat mai tare în melancolie. Bun, Cioloș nu minte, e parolist, nu fură, dar la ce-mi folosește mie asta, dacă tot pe mâna lui Dragnea și Tăriceanu voi ajunge?
Și atunci, după ce m-am încărcat de optimism că am găsit, finalmente, un om adevărat în persoana lui Cioloș, incredibil de decent pentru un român din sfera politică, am revenit la viața de zi cu zi și am început să-mi pun mari speranțe în capacitatea președintelui Klaus Iohannis de a minți. Ce dacă e neamț?! Mă bucur că nu minte Cioloș, dar obligatoriu trebuie să ne fi mințit președintele Iohannis când a spus că nu desemnează un premier apolitic, tehnocrat. Că dacă nu ne-a mințit șeful statului, n-am făcut nimic, chiar dacă există viață și după PSD. Altfel, dansul ăsta absurd de nupțial nu ajută nimănui, dacă nu se va stabili clar ce trebuie să facă alegătorul în scrutinul ce stă să vină dacă îl vrea pe Cioloș premier. Nu că unul ar vrea, dar n-ar vrea la Palatul Victoria, iar celălalt de la Cotroceni poate și nu poate, încurcându-și inutil – și lui, și nouă – viața de după alegeri.
Poate că Dacian Cioloș se va cocoța pe cote incredibile de simpatie după ce lumea va vedea că e om de onoare. Dacă și acest refuz este și el un calcul politic, pentru consolidarea imaginii, nu e ca și când omul ne-ar fi mințit pe față, dar nici departe nu e. Și că nominalizarea de către o alianță PNL-USR spre Cotroceni va fi acceptată de Iohannis cu explicații puerile de genul „L-am desemnat pe Dacian Cioloș, pentru că dumnealui și-a manifestat simpatia pentru aceste partide, acceptând nominalizarea, deci e de-al lor”. Exact așa cum a condiționat șeful statului atunci când a stabilit în ce condiții va numi noul premier: angajat politic (prin simpatie sau în calitate de membru), cazul lui Cioloș, și candidat neurmărit penal, condamnat penal sau cu probleme de integritate, cazul lui Dragnea, Tăriceanu, Ponta și Marean Vanghelie. Ăsta e destinul românului. Din păcate. Când câștigi încrederea unui om, nu mai poți conta pe el. Iar ca să poți conta, totuși, pe acel om, tot trebuie să pierzi omenia cuiva. Sper ca președintele Iohannis să ne păcălească cu speța Cioloș. Nu cu cealaltă.
Comentarii prin facebook