Ce facem daca Florica Birsasteanu isi recupereaza tara?

Mult mai lin și duios curgător merg treburile cu întocmirea listelor electorale la PSD Timiș. Nu tu certuri și demisii ca la liberali, șantajul nu a fost arma preferată nici a unor nemulțumiți, nici a primarilor. Sau dacă a fost, măcar ai lui Grindeanu au avut, ca în atâtea rânduri, abilitatea de a le ascunde de ochiul cataractic al alegătorului fidel. Citind informația cu listele pentru parlamentare ale pesediștilor, aproape că m-am luminat și sincer m-am bucurat pentru Eugen Dogariu și nu numai. Mi-am zis că un suflu nou în filială a adus și fețe mai spălate ca ofertă electorală, însă ceva m-a readus imediat cu picioarele pe pământ. Deputatul Florică Bîrsășteanu, pesedistul eligibil de pe poziția a doua a foii de deputați: „Avem nevoie de un parlament solid, pentru că trebuie să ne recâștigăm țara. România este într-o situație deplorabilă acum, din punct de vedere economic. Cred că viitorul parlament va fi un moment istoric și, dacă ar câștiga PSD alegerile, s-ar reporni motoarele României…”.

Cum să nu te treacă sudoarea rece pe șira spinării când auzi de la un coleg al lui Ali Baba formula „trebuie să ne recâștigăm țara”? Pe partea economică, bineînțeles. Că nu e totuna să auzi asta de la Tudor Vladimirescu, Ecaterina Teodoroiu, Ștefan cel Mare sau Avram Iancu și alți români de ispravă ori să-l auzi pe prietenul lui Duicu cum vorbește de țara lui Ponta, Dragnea, Ghiță, Șova, care musai trebuie recâștigată. De la cine să o ia ei? De la turci, ruși sau unguri necruțători? Nu de la ei, dar de la cine? De la Cioloș și franțuzoaică? Nu, mulțumesc, dom’le Bîrsășteanu. Pe bune, sună ca naiba să auzi cine vrea să-și ia țara înapoi, chiar dacă dumnealui, candidatul Bîrsășteanu, nu s-a gândit la ce m-am gândit și eu când m-au trecut sudorile. Ba mai mult, mi-e teamă că deputatul îngrijorat de soarta țărișoarei dragi nu vorbește numai în numele partidului său, ci și în numele altor politicieni de drept comun. De ce nu? Tăriceanu, Varujan Vosganian, Videanu n-ar vrea să-și ia și ei țara înapoi, de ce numai pesediștii cu suspendare?

E ciudat cum această interacțiune intermediată de mass-media cu deputatul Bîrsășteanu a avut același efect ca o alta a mea cu firma medicului Bîrsășteanu. Cu ceva ani în urmă, ca foarte mulți timișoreni, m-am supus analizei cu rezonanță magnetică la aparatura medicului pesedist. Cunoscuții mi-au zis că dacă nu vreau să intru în panică să nu deschid ochii cât sunt în acea incintă cilindrică cu iz de copârșeu în care ni se face RMN-ul. Habar n-am cât am stat cu ochii închiși. 20-30 de minute de muzică liniștitoare în spatele căreia se auzea cum lucrează SISTEMUL? A fost ciudat să mă simt din nou în preajma lui Florică Bîrsășteanu la fel de panicat. Dacă deschid ochii în decembrie și ei și-au recuperat țara? Măcar la RMN mi s-a spus că am un buton pe care, dacă-l apăsam, puteam să scap.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

poli21 a spus: (octombrie 16th, 2016 at 11:37 )

Romania fiind o vaca de muls pentru psd-isti, este si normal ca vor sa recupereze ce a mai ramas de furat.

Banatul tara noastra a spus: (octombrie 16th, 2016 at 12:25 )

Asta nu e cretinul acela de oltenas care spunea ca nu e nevoie de un spital de oncologie la Timisoara ?
Tara lui e Oltenia si o poate lua inapoi daca pleaca acolo de unde a venit .
Dar va fi destul de greu pt ca nu stiu daca i-o da Dragnea .
Ha ha ha ha ha !

dinel a spus: (octombrie 16th, 2016 at 12:45 )

Dobra pe primul loc la parlamentare?Se pare ca dl.Grindeanu a uitat ca Dobra si Bojin agreeau o firma sa castige 80% din lucrarile CJT pe sume mari si calitate slaba (Tehnocer) si se face ca nu stie nimic.Aceiasi Marie dar cu alta palarie!!!!!!!!!!!!

blue a spus: (octombrie 16th, 2016 at 14:19 )

De la P$D nu are nimeni nicio asteptare. Au un anumit procent de idioti care-i voteaza indiferent cat de mult fura sau cate dosare penale au. Partea proasta e ca pe ailalti nu-i mai voteaza nimeni ca-s condusi de un alt idiot, asa ca vom vedea un Timis rosu.

Țărănist from USA a spus: (octombrie 16th, 2016 at 14:23 )

POli21@
România a fost și este o vaca bună de muls de toti: PSD, PNL, rusi,americani, Cioloș, Neicushor Dan, Iohannis, Dragnea, francezi, Inoardeleni, Cocoși, Udrele, Basesti, Pontanaci, dandiaconesti, etc.

Ar trebui sa va sinucideri toți cei implicați în viata politica de după 1989, v-ati bătut joc de această țară. Toți lingăii din presa care s-au mânjit cu bani de la politicieni, luați la negru, ar trebui bătuți cu parii în piata Operei. Se știu ei care sunt, nu-i asa Ino?

birlic a spus: (octombrie 18th, 2016 at 15:20 )

Domnu, Florea nu e oltean, el e muntean. Iar Banatul nu mai e demult tzara noastra, fraierilor! E tzara lor…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Premierul Ilie Bolojan ajunge luni la Timişoara. Va participa la inaugurarea căminului UVT de pe strada Renaşterii

Premierul Ilie Bolojan va participa luni, 17 august, la inaugurarea Căminului Studențesc al Universităţii de Vest Timişpoarea situat pe strada Renașterii 24B, Căminul este cel mai mare din ţară, având peste 900 de locuri de cazare. Ilie Bolojan vine la invitaţia colegului său de partid (PNL), deputatul Marilen Pirtea, rectorul UVT. Noul cămin este cel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ilie Bolojan ajunge luni la Timişoara. Va participa la inaugurarea căminului UVT de pe strada Renaşterii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

AJF Timiș investește în viitor: A început selecția pentru generația județeană 2016

Asociația Județeană de Fotbal Timiș a dat startul oficial unui nou proiect de anvergură dedicat fotbalului juvenil. Prima acțiune de selecție vizează copiii născuți în anul 2016, marcând o etapă esențială în strategia pe termen lung de descoperire și formare a tinerelor talente din județ. Fotbalul timișean privește cu încredere spre viitor. Conducerea AJF Timiș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJF Timiș investește în viitor: A început selecția pentru generația județeană 2016
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reparațiile la drumul național dintre Timișoara și Beregsău Mare sunt finalizate/VIDEO

Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat încheierea operațiunilor de reabilitare a drumului național DN 59A, pe porțiunea dintre Beregsău Mare și Timișoara. Imaginile realizate acolo arată rezultatele investiției. În total, s-a lucrat pe aproape 16 km de drum. Șoseaua are acum covor asfaltic nou. Lucrările au fost realizate de PORR Construct și au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reparațiile la drumul național dintre Timișoara și Beregsău Mare sunt finalizate/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat încheierea operațiunilor de reabilitare a drumului național DN 59A, pe porțiunea dintre Beregsău Mare și Timișoara. Imaginile realizate acolo arată rezultatele investiției. În total, s-a lucrat pe aproape 16 km de drum. Șoseaua are acum covor asfaltic nou. Lucrările au fost realizate de PORR Construct și au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reparațiile la drumul național dintre Timișoara și Beregsău Mare sunt finalizate/VIDEO
Asociația Județeană de Fotbal Timiș a dat startul oficial unui nou proiect de anvergură dedicat fotbalului juvenil. Prima acțiune de selecție vizează copiii născuți în anul 2016, marcând o etapă esențială în strategia pe termen lung de descoperire și formare a tinerelor talente din județ. Fotbalul timișean privește cu încredere spre viitor. Conducerea AJF Timiș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJF Timiș investește în viitor: A început selecția pentru generația județeană 2016
Premierul Ilie Bolojan va participa luni, 17 august, la inaugurarea Căminului Studențesc al Universităţii de Vest Timişpoarea situat pe strada Renașterii 24B, Căminul este cel mai mare din ţară, având peste 900 de locuri de cazare. Ilie Bolojan vine la invitaţia colegului său de partid (PNL), deputatul Marilen Pirtea, rectorul UVT. Noul cămin este cel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ilie Bolojan ajunge luni la Timişoara. Va participa la inaugurarea căminului UVT de pe strada Renaşterii
În acest weekend-ul la Iulius Town au loc activități pentru ca toţi meembrii unei familii să se bucură de experiențe memorabile. Filme în aer liber, ateliere creative, jocuri interactive pentru cei mici, dar și un party pentru participanții la CODRU Running Rave completează calendarul evenimentelor din acest final de săptămână. Până pe 23 august, Iulius...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou weekend pentru toată familia, la Iulius Town: filme sub cerul liber, ateliere și jocuri pentru copii și Runnig Rave
Adormirea Maicii Domnului este prăznuită de ortodocși și catolici în fiecare an, pe 15 august. Sântămaria Mare, una dintre marile sărbători ale bisericii creştine, marchează trecerea de la vară la toamnă. Sărbătoarea este cunoscută în Apus sub numele de Înălțarea cu trupul la cer a Maicii Domnului. Nu se știu însă cu exactitate nici anul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mare sărbătoare pentru toţi credincioşii. Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare
Meci halucinant în „Ștefan cel Mare”, unde Dinamo a condus în repriza secundă pe SCM USV Timișoara cu 22-0… totul părea terminat, iar gazdele erau ca și câștigătoarele sezonului regular, chiar dacă mai sunt câteva etape. Ce a urmat, este demn de un blockbuster… Timișoara a reușit cumva să revină, a egalat la 22 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolut incredibil! Timișoara revine de la 0-22 și se impune în prelungirile partidei de pe terenul liderului Dinamo
O asociere de două firme va realiza noua intersecție cu sens giratoriu de pe DN 6 km 495+000, pe centura de ocolire a Lugojului, la intersecția cu strada Tapiei și DJ 680, în Lugoj. DRDP Timișoara a semnat contractul de execuție. Intersecția existentă este una de tip „în cruce”, iar separarea sensurilor de circulație se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noul sens giratoriu de pe Centura Lugoj, în intersecția cu strada Tapiei
Municipalitatea timișoreană a lansat în licitație pe SEAP, proiectul de finalizare a unei noi investiții în care a fost reziliat contractul de execuție cu un constructor care nu și l-a dus la bun sfârșit acordul. De această dată este vorba de o nouă creșă în Ciarda Roșie, lucrările fiind oprite când investiția ajunsese la o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara scoate la licitație lucrările ramase neexecutate la creșa nouă din Ciarda Roșie
Politehnica Timișoara va întâlni sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a III-a a Ligii 2, formația Unirea Slobozia, grupare retrogradată din elită. „Slobozia este o echipă bună, cu jucători buni… Nu au avut un start bun, dar au jucători cu experiență, jucători care au jucat în Liga I. Au jucători care interpretează foarte bine situațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel tare cu o echipă ce în primavară era în elită! Poli joacă pe Electrica contra Sloboziei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.