Calin Popescu Tariceanu. Il trec vremurile, il trec vanturile

Ce avem aici? Dragnea și Tăriceanu. La prima vedere, două exemplare umane cu aceleași probleme, aceleași calități și aceleași vicii. Au fost preferați în decembrie 2016 de o bună parte a populației României cu drept și chef de vot. Cei care nu au fost la urne și au demonstrat în piețele principalelor orașe spun că președintele Camerei și al Senatului sunt cel mai rău lucru care i s-a putut întâmpla României zilelor noastre. Poate că în alte circumstanțe, dacă Rusia și-ar recâștiga influența în estul Europei, și în mare parte a făcut-o, cei doi ar fi considerați în manualele de istorie eroi, niște Bodnarenko și Ana Pauker ai noilor vremi. Deși socot că pentru Dragnea ar fi prea mult să-l consideri un agent de influență al Rusiei, când mai la îndemână ar fi să-l asemui cu Gheorghe Ștefănescu-Bachus sau alți nelegiuiți ai vremii. Depinde din ce unghi privești România. Dinspre Bruxelles sau dinspre Moscova, din interior, de la Focșani sau dinspre Cluj ori Timișoara. Rafinând, observi totuși că cele două cozi de topor nu sunt făcute din același lemn.

Când a primit condamnarea pentru trișul de la referendumul anti-Băsescu, spuneam despre Dragnea că a făcut un păcat capital pentru democrație. Păstrând proporțiile, tot schimbare de rezultat al alegerilor se cheamă și dacă sovieticii au luat procentul țărăniștilor în 1947, așa, din burtă, și dacă aduci lumea la vot pentru a face un prag de participare obligatoriu. La urma urmelor, bună-rea, legea referendumului putea avea efecte atât de diferite pentru țara asta cu Dragnea încununat de succes ori cu un Dragnea ratând momentul. Geaba minimaliza președintele PSD infracțiunea pentru care a fost condamnat definitiv, căci pentru democrație tot un păcat capital este. Numai că, așa defect cum pare, între Liviu Dragnea și Tăriceanu este o mare diferență.

Când pesediștilor li s-a lipit sloganul „Noaptea, ca hoții”, Dragnea ar fi trebuit să roșească în obraji. Veți zice că și Tăriceanu este la fel, fără să te gândești la falsul în declarații și favorizarea infractorului de care este suspectat în dosarul DNA, ci la lucruri mult mai grave. Da, dar spre deosebire de Dragnea, Tăriceanu are o ură manifestată deschis față de sistemul de valori occidental. Dragnea dacă face o nefăcută, o face punând-o în spatele lui Iordache sau Grindeanu, lui Toader sau Șerban Nicolae, după care va zice, ca pompierul, că partidul nu ar fi fost niciodată de acord cu așa ceva, că o va rezolva el în Parlament. Ultimul exemplu e cel cu legiferarea nepotismului, cu care el nu ar fi de acord, sanchi. Evident că minte, dar minte pentru a cosmetiza o imagine, ceea ce arată că știe ce e rău și ce ar fi bine pentru România, dar nu se poate abține să-și urmărească interesul. La Tăriceanu e altfel. Când spui că ar trebui desființat DNA, când ceri demisia celei percepute afară ca vârf al meritocrației românești, Laura Codruța Kovesi, când ceri Occidentului prin propriii europarlamentari să nu-și mai bage coada în treburile interne ale României – ca și cum nu am câștigat infinit mai mult decât am pierdut de pe urma relației cu Vestul – nu mai poți vorbi de teatru, ca în cazul lui Dragnea. Nu, el, Tăriceanu, își asumă genul ăsta de figură politică.

Tăriceanu a jucat teatru cât s-a aflat în rolul de boier liberal și acum de abia îl vedem în pielea lui, antieuropeanul, omul care chiar crede în ce pune la cale să facă României. Să spui că OUG 13 e un lucru în regulă poate părea normal unora, însă să adaugi că protestatarii au stricat imaginea României duce subiectul ori spre o încrâncenare doctrinară, ori spre o boală psihică. 500.000 de oameni în stradă pentru un mesaj anticorupție a fost poate unicul eveniment de la revoluție care ne-a scos din percepția europenilor despre noi ca balast și periferie a civilizației occidentale. Sau poate că în cazul lui Tăriceanu nu e atât de grav și putem vorbi de vârstă. Pe unii îi scapă vânturile în public și se rușinează, pe alții nici nu-i interesează deloc penibilul situației, iar unii nici măcar nu sesizează o astfel de dinamică biologică. Tăriceanu a îmbătrânit cum nu se poate mai urât, iar apartenența la un mare partid istoric nu mai este o garanție de integritate morală după dispariția lui Corneliu Coposu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

INO a spus: (aprilie 7th, 2017 at 11:28 )

BOY’S!TĂRICEANU A ARS GAZUL DE POMANĂ ÎN PARLAMENT!ȘI DUPĂ ATÂȚIA ANI ÎI ARDE ȘI PE CEI CARE AGREAZĂ CU EL!!HAI PA!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

victor a spus: (aprilie 7th, 2017 at 11:35 )

Pe Tericeanu il trec partzurile, nu vanaturile. Un basinos.

Cosmin a spus: (aprilie 7th, 2017 at 12:58 )

Ma intreb cum ar fi aratat articolele daca Tariceanu ar fi acceptat oferta lui Iohannis de a prelua PNL-ul. Se spune ca politica e cur..a dar nici cu mass media nu mi-e rusine.

Costel a spus: (aprilie 7th, 2017 at 14:24 )

@Cosmin, ai informatii verificate sau soparlesti?

bratu a spus: (aprilie 14th, 2017 at 09:51 )

Oriunde s-ar afla, Tericeanu toto ptofitor ticalos ramane

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara vinde 3.500 de metri cubi de lemn

Municipalitatea timișoreană se pregătește să aprobe scoaterea la licitație a peste trei mii de metri cubi de lemn provenind din zonele pe care le are în proprietate. Se scot la vânzare mai multe cantități de frasin, stejar, ulm, salcâm, jugastru, la prețuri diferite. De realizarea vânzării se va ocupa Ocolul Silvic Timișoara, care se ocupă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vinde 3.500 de metri cubi de lemn
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”

Aflat la Timişoara, fostul ministru PSD al Sănătăţii, Alexandru Rogobete a continuat atacarile la premierul Ilie Bolojan, însă şi-a dat un autogol de toată frumuseţea. Astfel, el a sugerat că Nicolae Ceauşescu a fost “unicul vizionar al țării”. Într-un clip video filmat la Timişoara, fostul ministru PSD-ist al Sănătăţii Alexandru Rogobete a continuat atacurile la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ca pasărea Phoenix, după un accident, pe prima treaptă a podiumului. Timișoreanul Nicolas Benea, cursă fabuloasă la Sinaia/FOTO

La doar 18 ani, Nicolas Benea a semnat una dintre cele mai frumoase povești ale sezonului din Campionatul Național de Viteză în Coastă. Pilotul Canova Racing a câștigat Grupa 3 la Trofeul Sinaia, stabilind și un nou record al traseului pentru această categorie, după ce cu numai o zi înainte a fost foarte aproape de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ca pasărea Phoenix, după un accident, pe prima treaptă a podiumului. Timișoreanul Nicolas Benea, cursă fabuloasă la Sinaia/FOTO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Cristian Mos

Până la finalul anului am putea avea o micșorare a tarifelor practicate la colectarea deșeurilor din Timiș

Celula numărul 3 de la deponeul de la Ghizela ar urma să fie complet funcțională până la finalul anului acesta, spune Cristian Moș, directorul ADID Timiș. Aceasta va însemna inclusiv o reducere a tarifelor practicate la colectarea deșeurilor. În acest moment, prețul practicat este mai mare pentru că deșeurile trebuie transportate în alte județe, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Până la finalul anului am putea avea o micșorare a tarifelor practicate la colectarea deșeurilor din Timiș
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La doar 18 ani, Nicolas Benea a semnat una dintre cele mai frumoase povești ale sezonului din Campionatul Național de Viteză în Coastă. Pilotul Canova Racing a câștigat Grupa 3 la Trofeul Sinaia, stabilind și un nou record al traseului pentru această categorie, după ce cu numai o zi înainte a fost foarte aproape de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ca pasărea Phoenix, după un accident, pe prima treaptă a podiumului. Timișoreanul Nicolas Benea, cursă fabuloasă la Sinaia/FOTO
Celula numărul 3 de la deponeul de la Ghizela ar urma să fie complet funcțională până la finalul anului acesta, spune Cristian Moș, directorul ADID Timiș. Aceasta va însemna inclusiv o reducere a tarifelor practicate la colectarea deșeurilor. În acest moment, prețul practicat este mai mare pentru că deșeurile trebuie transportate în alte județe, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Până la finalul anului am putea avea o micșorare a tarifelor practicate la colectarea deșeurilor din Timiș
Municipalitatea timișoreană se pregătește să aprobe scoaterea la licitație a peste trei mii de metri cubi de lemn provenind din zonele pe care le are în proprietate. Se scot la vânzare mai multe cantități de frasin, stejar, ulm, salcâm, jugastru, la prețuri diferite. De realizarea vânzării se va ocupa Ocolul Silvic Timișoara, care se ocupă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vinde 3.500 de metri cubi de lemn
Primul trofeu al sezonului, Supercupa, se dă într-o zonă pitorească a țării. Federația Română de Handbal a anunțat că orașul Bistrița va deveni capitala handbalului românesc în această vară. Sala polivalentă va găzdui în mod consecutiv atât turneul masculin, cât și pe cel feminin. Competiția masculină reunește patru echipe de top, CS Dinamo București, SCM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a anunțat locul unde se va desfășura Supercupa României la handbal masculin
Timișoara își sărbătorește astăzi ziua. Ea simbolizează momentul din 3 august 1919, când un batalion al Armatei Române condus de colonelul Virgil Economu intra în oraș și consfințea astfel întregirea României cu o mare parte a Banatului. Se întâmpla după o perioadă zbuciumată din istoria acestul colț de țară. 3 august ca Zi a Timișoarei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La mulţi ani, Timişoara! Se împlinesc 107 ani de la momentul în care timişorenii şi-au asumat viitorul în cadrul Regatului României
Străzile și parcurile din zona centrală au devenit epicentrul bucuriei urbane în cea de-a treia zi a festivalului dedicat Timișoarei. Sub sloganul oficial „Un oraș. O mie de feluri de a-l trăi”, duminică, comunitatea locală și turiștii au celebrat împreună valorile multiculturale ale Banatului, într-un maraton artistic care a îmbinat folclorul autentic cu energia pop-rock-ului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea continuă! Zeci de mii de oameni au celebrat a treia seară la rând Ziua Timișoarei
În această seară, pompierii din cadrul Secției Deta și Detașamentului 2 Timișoara au acţionat în urma unor sesizări pentru a salva un bărbat dintr-un lac din satul Soca, comuna Banloc. Pompierii ajunşi la faţa locului au intervenit cu două bărci pentru a-l scoate din apă bărbat. Acesta a fost extras și predat echipajului medical în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un bărbat s-a înecat într-un lac de lângă Banloc. Nu se cunosc circumstanţele decesului
„Armada aurie”… să vină tezarul acasă! România a dominat Europeanul de canotaj din Italia, la probele olimpice, câștigând șase medalii de aur, una de argint și una de bronz. Dumincă a fost cu adevărat o zi mare, cu patru clasări pe primul loc! Marian Enache, campion olimpic la Paris, a reușit astăzi o cursă perfectă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marian Enache, crescut la CSS Bega, aur la Europenele de la Varese la dublu mixt! România a urcat de șase ori pe cea mai înaltă treaptă la Varese, în Italia
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.