Ești un tânăr interesat de o carieră în administrație? Te poți înscrie acum în Programul de Internship al Guvernului României. Trebuie să ai cel mult 25 de ani, să fii student sau proaspăt absolvent. Timp de două luni vei primi și bani pentru munca pe care o vei face.
Tinerii interesaţi de o carieră în administraţia publică centrală se pot înscrie la Programul Oficial de Internship al Guvernului României. Acesta se adresează tinerilor români cu vârsta maximă de 25 de ani, studenţi sau recent absolvenţi ai unei universităţi din România ori din afara ţării. Formularul de înscriere este disponibil aici şi va putea fi accesat până la data de 9 mai 2017, ora 23:59. Programul Oficial de Internship al Guvernului României, ajuns la ediția cu numărul 5, se va desfăşura în intervalul 17 iulie – 18 septembrie şi pune la dispoziţia tinerilor interesaţi 100 de poziţii de intern în peste 75 de domenii de studii. Participanţii la program vor beneficia de o bursă în cuantum de 1.000 lei/lună pentru amortizarea costurilor de subzistență în cele două luni ale stagiului. Ei vor lua parte la activităţile comune sau specifice instituţiei-gazdă cel puţin 6 ore/zi. De asemenea, guvernul va oferi expertiză în organizarea programelor de internship, inclusiv în administraţia publică locală. Mai mulţi tineri se vor putea implica în activitățile administrației publice, inclusiv la nivel local, extinzându-şi oportunităţile de carieră. Calendarul de organizare şi desfăşurare a ediţiei 2017 a Programului de Internship este structurat astfel: 24 aprilie – 9 mai: depunerea candidaturilor online; 9 mai – 28 mai: evaluarea candidaturilor online; 29 mai – 18 iunie – interviuri online; 26 iunie: anunţarea rezultatelor; 17 iunie: deschiderea Programului de Internship; 18 septembrie: închiderea Programului de Internship.
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.
Scrie un comentariu
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Universitatea Politehnica Timișoara şi Universitatea de Vest mai bifează un top internațional de specialitate
- Primul camion confiscat pentru abandonul ilegal de deșeuri în Timișoara. Dominic Fritz: “Căzut în propria groapă ilegală de gunoi”
- CJ Timiș a semnat contractele de execuție pentru reabilitarea a două școli speciale aflate în administrare
- Noua conducere a Primăriei Moşniţa Nouă are mari nemulţumiri vizavi de drumul cu patru benzi realizat de fosta administraţie a CJ Timiş
- Vine iarna! Vremea se înrăutăţeşte şi în Banat, unde va bate vântul cu putere
- TIMPARK anunță eliberarea abonamentelor de parcare pentru anul 2025
- O nouă demisie la Consiliul Judeţean. Bogo Anucin pleacă de la conducerea DGASPC, vine Monica Truşcă
- Accident cu urmări neaşteptate în zona Mehala, joi dimineaţa
Administratie
CJ Timiș a semnat contractele de execuție pentru reabilitarea a două școli speciale aflate în administrare
21 noiembrie 2024
de: Marcel Hoster
Consiliul Județean Timiș va investi în reabilitarea a două dintre școlile aflate în administrarea sa, Liceul Tehnologic Special “Gheorghe Atanasiu”, respectiv Centrul de Recuperare Neuropsihiatrică Găvojdia. CJT investește în condiții mai bune pentru copii și persoanele cu nevoi speciale. Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a semnat contractele de execuție pentru renovarea a două clădiri importante...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
21 noiembrie 2024
Continuă lucrările de reabilitare a căii ferate Lugoj – Timișoara Est/FOTO
de: Marcel Hoster
20 noiembrie 2024
Implementarea proiectului autobuzelor electrice a fost prelungită încă un an
de: Marcel Hoster
Politica
Raoul Trifan este convins: “Ciolacu a pierdut deja turul 2. Doar el nu știe încă asta.”
21 noiembrie 2024
de: Alex Nestor
Senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan afirmă că Marcel Ciolacu, pe motiv de Nordis, va pierde turul II al alegerilor prezidenţiale, indiferent cu cine se va confrunta. Raoul Trifan afirmă că duminică, în primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, se va stabili cine îl va bate pe candidatul PSD în turul II de scrutin...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Sport
Pregătiri pentru cea mai importantă competiţie de padel a finalului de an, Cupa României
21 noiembrie 2024
de: Daniel Neacșu
Dacă românii se pregătesc de alegerile prezidenţiale şi parlamentare, lumea padelului are un singur gând: Cupa României. Competiţia supremă a padelului autohton se va desfăşura, exact ca şi anul trecut la Padel Center, baza timişoreană fiind una primitoare pentru cele mai importante competiţii de acest gen. Reamintim, Circuitul Profesionist de Padel şi-a disputat în acest...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
21 noiembrie 2024
Victorie cu Constanţa şi CSM Lugoj a intrat în careul de aşi al campionatului
de: Daniel Neacșu
Social
Universitatea Politehnica Timișoara şi Universitatea de Vest mai bifează un top internațional de specialitate
21 noiembrie 2024
de: Marcel Hoster
Times Higher Education (THE) a lansat prima ediție a Interdisciplinary Science Ranking (ISR), în colaborare cu Schmidt Science Fellows. Clasamentul evidențiază contribuțiile și angajamentul universităților față de știința interdisciplinară, care integrează cunoștințe din mai multe discipline academice pentru a aborda provocările globale, iar printre instituțiile din clasament se află și Universitatea de Vest Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
21 noiembrie 2024
Dezbatere la UPT pe o temă importantă: condiţia şi rolul traducătorului
de: Daniel Neacșu
20 noiembrie 2024
UPT, singura universitate premiată la Romanian Automotive Forum & Awards 2024
de: Daniel Neacșu
Sănatate
Ascultă-ți corpul și mergi la control. Policlinicile Regina Maria oferă consultații și analize medicale decontate de CAS
CNI caută dirigenție de șantier pentru construcția viitorului Institut Oncologic ce se va ridica la Timișoara
Spitalul de Copii “Louis Țurcanu” a pus în funcțiune un aparat RMN achiziționat cu fonduri europene, prin ADR Vest
Zeci de firme, grupate în trei asocieri, vor contractul de peste 200 de milioane de euro pentru ridicarea Institutului Oncologic Timișoara
Conferință extraordinară la Timișoara: Viitorul sănătății – Convergența dintre medicină și tehnologie
Tehnică de epilare de ultimă generație la L’architect du Beaute! Un aparat de înaltă performanță, în premieră la Timișoara
Noul an școlar începe și la Centrul Stomatologic al Primăriei Timișoara
Nouă proiecte de modernizare a unităților medicale publice din Regiunea Vest beneficiază de 57 de milioane de lei, fonduri europene nerabursabile
Newpharma.ro: Inovație și expertiză românească pe piața online a farmaciilor din România
Cinci ambulatorii din Regiunea Vest vor fi modernizate și dotate cu echipamente noi/ FOTO
Cinci ambulatorii din Regiunea Vest vor fi modernizate și dotate cu echipamente noi
L’architect du Beaute, mai mult decât un Spa medical: arhitecţii frumuseţii tale/FOTO
Timp liber și cultură
Moromeții 3, una dintre cele mai așteptate premiere ale anului, la Cinema Timiş
Tradiţii păstrate! Mândru că mi-s bănăţan, un concurs ce creşte în valoare de la an la an/FOTO
Weekend plin de distracție, în Iulius Town: nou spectacol imersiv cu imagini din spațiul cosmic și teatru de păpuși pentru copii
La Timișoara se va lansa Common Heritage – Catalogul Secession, dedicat patrimoniului construit comun al orașelor din Euroregiunea DKMT
John Malkovich urcă din nou pe scenă, la Timișoara, cu piesa Infamous Ramirez Hoffman
„Din suflet de român”, spectacol popular desăvârşit cu ocazia Zilei Naţionale
Lansarea „Jurnalului interzis” și dezbaterea „Am învățat să fim liberi?” în cadrul Galei Corneliu Coposu, la Timișoara
Brickenburg In My Town – Zilele Fanilor LEGO® revine cu o nouă surpriză în Iulius Town, iar Game ON! Festival aduce board games
Economic
Mai multe firme timișene au participat la o vizită organizată de CCIAT în China
21 noiembrie 2024
de: Marcel Hoster
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat o nouă misiune economică în Republica Populară Chineză, cu ocazia vizitării celei de-a 136-a ediții a Târgului de Import și Export Canton de la Guangzhou, cel mai vechi, cel mai mare și mai cuprinzător târg internațional din China, cu cele mai cuprinzătoare categorii de mărfuri, cel...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Învățământ
Universitatea de Vest a premiat cei mai merituoși membri ai comunității academice în cadrul galei anuale/FOTO
Universitatea de Vest a susținut un curs despre diplomație la București
Se caută proiectant și constructor pentru viitorul sediu al Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Dumitru Ciumăgeanu
Aquatim colaborează cu Liceul Tehnologic de Vest Timișoara pentru formarea de viitori electricieni și instalatori
Sediul Facultății de Arte si Design și al Facultății de Muzică și Teatru din Timișoara va fi extins prin Programul Regional Vest 2021-2027
Studenții Universității de Vest Timișoara s-au remarcat la un concurs de robotică la București/FOTO
Universitatea de Vest Timișoara a primit aprobarea pentru două noi proiecte importante, finanțate prin PNRR
Cadrele didactice și elevii din mai multe unități școlare din Timișoara vor învăța să acorde primul ajutor
Pe data de 22 octombrie 2024, Economia circulară, în dezbatere la Timișoara
UVT ajută la specializarea personalului din creșe și grădinițe
Studenții de la Asistență Socială au sărbătorit Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane
Universitatea de Vest Timișoara a fost inclusă în cadrul celei mai noi ediții a unuia dintre cele mai prestigioase topuri ale învățământului superior mondial
Știri de ultima oră
Universitatea Politehnica Timișoara şi Universitatea de Vest mai bifează un top internațional de specialitate
21 noiembrie 2024
de Marcel Hoster
Times Higher Education (THE) a lansat prima ediție a Interdisciplinary Science Ranking (ISR), în colaborare cu Schmidt Science Fellows. Clasamentul evidențiază contribuțiile și angajamentul universităților față de știința interdisciplinară, care integrează cunoștințe din mai multe discipline academice pentru a aborda provocările globale, iar printre instituțiile din clasament se află și Universitatea de Vest Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul
Pregătiri pentru cea mai importantă competiţie de padel a finalului de an, Cupa României
21 noiembrie 2024
de Daniel Neacșu
Dacă românii se pregătesc de alegerile prezidenţiale şi parlamentare, lumea padelului are un singur gând: Cupa României. Competiţia supremă a padelului autohton se va desfăşura, exact ca şi anul trecut la Padel Center, baza timişoreană fiind una primitoare pentru cele mai importante competiţii de acest gen. Reamintim, Circuitul Profesionist de Padel şi-a disputat în acest...
Citeşte tot articolul
CJ Timiș a semnat contractele de execuție pentru reabilitarea a două școli speciale aflate în administrare
21 noiembrie 2024
de Marcel Hoster
Consiliul Județean Timiș va investi în reabilitarea a două dintre școlile aflate în administrarea sa, Liceul Tehnologic Special “Gheorghe Atanasiu”, respectiv Centrul de Recuperare Neuropsihiatrică Găvojdia. CJT investește în condiții mai bune pentru copii și persoanele cu nevoi speciale. Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a semnat contractele de execuție pentru renovarea a două clădiri importante...
Citeşte tot articolul
Primul camion confiscat pentru abandonul ilegal de deșeuri în Timișoara. Dominic Fritz: “Căzut în propria groapă ilegală de gunoi”
21 noiembrie 2024
de Alex Nestor
Primăria Timișoara, prin Poliția Locală, a confiscat primul camion care debarasa deșeuri ilegal pe un teren de la ieșirea orașului spre comuna Săcălaz. Vehiculul a rămas blocat când descărca gunoiul, iar deținătorul acestuia l-a abandonat într-o groapă. La fața locului s-au deplasat miercuri echipe din partea Primăriei Timișoara, Poliției Locale și Societății Drumuri Municipale (SDM)...
Citeşte tot articolul
Accident spectaculos la intersecția dintre strada Vuk Karadjici cu strada Strada Samuil Șagovici, din cauza unei nearcordări de prioritate. O maşină a ajuns în altă maşină parcată, iar un autovehicul a lovit o casă. „Un bărbat în vârstă de 35 de ani a condus un autoturism pe strada Samuil Șagovici dinspre bulevardul Cetății înspre strada...
Citeşte tot articolul
Continuă lucrările de reabilitare a căii ferate Lugoj – Timișoara Est/FOTO
21 noiembrie 2024
de Marcel Hoster
Echipele de constructori continuă lucrările de reabilitare a căii ferate pe lotul 2 din tronsonul Lugoj – Timișoara Est. Acum se circulă pe varianta nouă de traseu, fiind efectuate lucrări la vechiul fir de circulație, anunță CFR Infrastructură Timișoara. În cadrul lucrărilor de pe lotul 2 Lugoj-Timișoara Est, din data de 20.11.2024, în stația Topolovăț,...
Citeşte tot articolul
Mai multe firme timișene au participat la o vizită organizată de CCIAT în China
21 noiembrie 2024
de Marcel Hoster
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat o nouă misiune economică în Republica Populară Chineză, cu ocazia vizitării celei de-a 136-a ediții a Târgului de Import și Export Canton de la Guangzhou, cel mai vechi, cel mai mare și mai cuprinzător târg internațional din China, cu cele mai cuprinzătoare categorii de mărfuri, cel...
Citeşte tot articolul
O sută de utilaje au intervenit pentru a asigura circulația rutieră. S-au folosit 690 de tone de material antiderapant/VIDEO
21 noiembrie 2024
de Marcel Hoster
Venirea perioadei reci s-a făcut simțită pe șoselele din zona de vest a României. Pe drumurile aflate în administrarea DRDP Timișoara s-a acționat pentru a îndepărtarea zăpezii depuse pe carosabil sau pentru prevenirea şi combaterea poleiului. Astfel, echipele firmelor care se ocupă de aceste intervenții au acționat cu 100 de utilaje și au răspândit 690...
Citeşte tot articolul
Dezbatere la UPT pe o temă importantă: condiţia şi rolul traducătorului
21 noiembrie 2024
de Daniel Neacșu
Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit recent un eveniment devenit deja tradițional, workshop-ul „Translation as a Bridge between Languages and Disciplines”, organizat de Facultatea de Științe ale Comunicării în colaborare cu Consulatul Germaniei la Timișoara și cu Societatea Culturală Româno-Germană din Timișoara, în cadrul celei de-a IX-a ediții a Zilelor FSC. În deschiderea evenimentului, decanul...
Citeşte tot articolul
Raoul Trifan este convins: “Ciolacu a pierdut deja turul 2. Doar el nu știe încă asta.”
21 noiembrie 2024
de Alex Nestor
Senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan afirmă că Marcel Ciolacu, pe motiv de Nordis, va pierde turul II al alegerilor prezidenţiale, indiferent cu cine se va confrunta. Raoul Trifan afirmă că duminică, în primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, se va stabili cine îl va bate pe candidatul PSD în turul II de scrutin...
Citeşte tot articolul
Comentarii prin facebook