La PNL Timis totul e pe invers: echipa perdanta merge mai departe

În fotbal, în special, dar și în sport în general, există o vorbă potrivit căreia echipa câștigătoare nu se schimbă. Ca mare specialist în fotbal și sport (cu excepția voleiului, că nu-i de contact și nu curge sânge), Nicolae Robu ar trebui să știe acest lucru. Că nu degeaba a salvat-o de unul singur pe ACS Poli de la retrogradare, cum s-a și lăudat, după ce, spre deosebire de anii precedenți când n-au fost rezultate, în ultimul sezon s-a ocupat personal de transferuri.

Numai că fotbalul e fotbal și politica e politică, s-o fi gândit același Robu. Astfel că, la propunerea sa, joi, într-o ședință a conducerii PNL Timiș, Alin Popoviciu a fost instalat secretar general al filialei. Sau mai degrabă reinstalat. Cu această desemnare s-a completat echipa de conducere a liberalilor timișeni. O echipă care, cu puține excepții, s-a făcut anul trecut de râsul curcilor atât la alegerile locale, cât și generale, PSD defilând în Timiș. Un județ în care a fost nevoie de venirea lui Robu în fruntea PNL, pentru ca PSD să obțină scorurile pe care nici FSN nu le avea în 1990.

Că între Robu și Popoviciu s-a sudat o prietenie incredibilă pare cel puțin straniu, e de neînțeles pentru un om normal. Nu cu mulți ani în urmă, Robu spunea despre Popoviciu că este „josnic”, „nemernic”, „circar” sau „nesimțit”. Popoviciu îi răspundea făcându-l pe Robu „șpăgar” și „nebun”. „Nu mă gândesc să-l dau pe domnul Robu în judecată. E foarte greu să dai un nebun în judecată, nebunul e nebun. Pe omul care nu gândeşte şi este dus de acasă trebuie să îl laşi în pace”, spunea Popoviciu. E adevărat, se întâmplă să reevaluezi oameni, dar aici avem o reevaluare cu dublu sens, plus că vorbele aruncate în trecut sunt prea grave ca să treci peste ele așa de ușor. Nu mai departe decât în vara anului trecut, Robu admitea că alegerile județene au fost pierdute din cauza candidatului la președinția CJ Timiș, Alin Popoviciu. Acest fapt nu l-a oprit însă să facă din Popoviciu a doua vioară din organizație. Or, adunând aceste fapte, legătura dintre cei doi e mai mult decât suspectă. Fiindcă nu se bazează pe competențe, meritocrație etc., ci pe alte lucruri. Pasionații teoriei conspirației ar putea spune că Robu și Popovoicu au primit misiunea de-a distruge PNL Timiș. Dar nu cred că e așa.

La mijloc e mai degrabă mediocritatea crasă într-ale politicii a lui Robu, dublată însă de-o vanitate incredibilă, chiar megalomanie. Într-o filială extrem de tensionată, gestul lui Robu de a-l instala pe Popoviciu secretar general este o maximă aroganță la adresa primarilor contestatari. Cel care spunea că vrea să unifice filiala prin gestul său produce o ruptură și mai mare. Una ireparabilă. Trei sferturi dintre primarii PNL și aproape toți cei de orașe sunt îndepărtați și mai mult prin această măsură. Pe Robu nu-l interesează acest aspect, nu-l interesează nimic, decât propria persoană. De fapt, chiar organizația pare s-o fi trecut pe persoană fizică. Ca să nu mai spun că Popoviciu nu este văzut deloc bine de vicepreședintele zonal al PNL, Gheorghe Falcă. Cel care-l cataloga drept „bou” pe „meritocratul” lui Robu. Un amănunt care, adunat cu altele, vor conduce în mod normal la îndepărtarea acestui tandem nociv de la conducerea PNL Timiș. La urma umei, cei doi se pot juca de-a politica și în „Paradisul piraților”. Apropo, un local despre care Robu spunea în urmă cu puțini ani că ar funcționa ilegal în Complexul Studențesc. Dar l-a reevaluat și pe acesta, iar acum îl vizitează.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

eugen a spus: (iulie 8th, 2017 at 15:37 )

Robu si Popoviciu …..confirma zicala : ,, Ban la ban si gunoi la gunoi….. trage ! „

Lesinat a spus: (iulie 8th, 2017 at 19:14 )

EL EL EL EL – EU EU EU EU EU . Mars Robule . Un fel de E-ul liric de 2 lei , jet gasca .

Spaima Girocului-Zona de case a spus: (iulie 8th, 2017 at 22:34 )

Bai frate, dar Robu asta merge din gafa in gafa. S-a înconjurat in proporție de 90% de yesmani cu imagine de cacao. Degeaba face el treaba buna in oras, ptc lumea il asociază cu Nasleu&co. Pt ca sa își taie craca de tot acum il ridica si pe Printul Banatului-Alin Popoviciu. Asta se numește politica falimentara. Mi se părea PNL-ul un partid mai cu ștaif, dar parca Robu ține neaparat sa ne contrazică si ne prezintă o pleiadă de loseri la butoane

gringo a spus: (iulie 9th, 2017 at 00:37 )

robu se fereste de hotii si scoate santiere cu sau fara rost. mizeaza pe talibanii care toata ziua stau acasa, de fapt singurii care merg la vot.
iar cei care vomita la robu nu vor sa voteze psd, si tot asa…

ce se intampla in pnl e cu totul altceva, greu de inteles si cu siguranta grav.
nu mi-e foarte clar cum a reusit robu si vagabonzii politici, nasleu si popo, sa manipuleze o intreaga organizatie judeteana. pe ce argumente, santaje sau avantaje?
ce nu are nica & co de nu a reusit sa intoarca lucrurile, avand in vedere rezultatele proaste pe judet. nu e ceva in regula cu puterea discretionara a presedintelui de organizatie, e trist ca odata pusi in functie ei fac regula jocului fara nici o conditie democratica.
de ciocanitoarea gorghiu nici nu mai vorbim.
singura sansa e ca orban sa nu pice la pace cu robu si sa nu uite cum a fost tratat de jegurile de serviciu in vizita de la timisoara.

Obiectivul! a spus: (iulie 9th, 2017 at 11:10 )

Robu nu e liberal! E vanzatorul Filialei PNL Timis! Dar, a n uite: Dumnezeu nu doarme si nu mor caii cand vor cainii! Megalomanul, egocentristul, ateul lipsit de scrupule va fi „rasplatit” intr-o buna zi!

anteconbega a spus: (iulie 10th, 2017 at 08:40 )

Cine se aseamănă se adună. Timişoara, un oraş trist şi cenuşiu.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noul tren metropolitan, un nou subiect de dispută. Simonis, nemulțumit că CJ Timiș a fost lăsat pe dinafară de Primăria Timișoara

Primăria Timișoara a așteptat ca la Ministerul Transporturilor să ajungă un ministru USR pentru a lansa proiectul trenului metropolitan al orașului, la pachet cu excluderea CJ Timiș din această iniţiativă. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care acuză municipalitatea timișoreană că … a pierdut trenul și atunci când se puteau obține finanțări, așa cum au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul tren metropolitan, un nou subiect de dispută. Simonis, nemulțumit că CJ Timiș a fost lăsat pe dinafară de Primăria Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”

Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, îi contrazice pe Ilie Bolojan și Dominic Fritz în privința deblocării proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Liderul PSD susține că explicațiile celor doi sunt neconvingătoare și îl acuză pe primarul Timișoarei că a început să revendice susținerea proiectului abia după ce investiția a fost deblocată. Simonis contestă explicația premierului demis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorii pentru Ghiroda și Poli II, eșec la limită pentru Șag în C7

Etapa a IX-a din C7 a fost echilibrată, vizitatorii și amfitrionii împărâind punctele, cu două victorii de fiecare parte și două remize. Ghiroda vine cu puncte din deplasare, Poli II obține în sfârșit a doua victorie din campionat, în timp ce Șagul a pierdut, contrar cursului jocului la Cermei. Rezultate, marcatori, clasament: CSU Alba Iulia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorii pentru Ghiroda și Poli II, eșec la limită pentru Șag în C7
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Fabrica timișoreană a celor de la Aumovio va lucra pentru chinezii de la Cherry. Cele două companii vor realiza în orașul de pe Bega unităţi de control pentru airbaguri (ACU) pentru modelelele pe care chinezii vor să le producă în Europa, ceremonia de colaborare dintre cele două părți având loc la Salonul Auto de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Uneori, povestea unei comunități nu se scrie în manuale, ci se imprimă direct în parchetul unei săli de sport și în energia copiilor care aleargă pe teren. Duminică, pe Calea Ghirodei, zidurile Bazei Sportive numărul patru a Universității Politehnica Timișoara au primit mai mult decât un nume. Au primit o identitate și o misiune clară,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moștenirea alb-violet: cum a devenit o sală de sport inima vie a Politehnicii Timișoara
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (FSAS) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) lansează prima ediție a festivalului de film social „Society on the Screen – SOS 301”, un eveniment care își propune să aducă în atenția publicului teme și probleme relevante pentru societatea contemporană și să creeze un spațiu de reflecție, dialog...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează „Society on the Screen – SOS 301”, un festival de film social dedicat provocărilor societății contemporane
Primăria Timișoara a așteptat ca la Ministerul Transporturilor să ajungă un ministru USR pentru a lansa proiectul trenului metropolitan al orașului, la pachet cu excluderea CJ Timiș din această iniţiativă. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care acuză municipalitatea timișoreană că … a pierdut trenul și atunci când se puteau obține finanțări, așa cum au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul tren metropolitan, un nou subiect de dispută. Simonis, nemulțumit că CJ Timiș a fost lăsat pe dinafară de Primăria Timișoara
Cea de-a VII-a ediție a Festivalului Ceaunelor de  la Giarmata Vii, concurs gastronomic dedicat preparatelor gătite la ceaun, şi-a stabilit câştigătorii. Desemnat câştigător a fost un gulaș de vită cu cartofi și găluște preparat de Loredan Dohan. La Giarmata Vii, ceaunele, cântecul și jocul popular au adunat oamenii laolaltă și au dat gust unei zile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un gulaș de vită cu cartofi și găluște a fost câştigătorul Festivalului Ceaunelor de la Giarmata Vii
Povestea unui domeniu nobiliar readus la viață prin pasiunea unei familii și conexiunea cu oamenii locului. O invitație la picnic, doar pentru ei doi, avea să schimbe destinul unui vechi domeniu nobiliar, lăsat ani la rând în paragină. Așa a început povestea Domeniilor Murani pentru Maria și Sorin Prada. Printre arborii bătrâni și clădirile peste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au venit pentru un picnic și au rămas să scrie povestea Domeniilor Murani
Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, îi contrazice pe Ilie Bolojan și Dominic Fritz în privința deblocării proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Liderul PSD susține că explicațiile celor doi sunt neconvingătoare și îl acuză pe primarul Timișoarei că a început să revendice susținerea proiectului abia după ce investiția a fost deblocată. Simonis contestă explicația premierului demis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”
Personajele medievale, domnițe și cavaleri, sunt, de vineri, în fața timișorenilor, în cadrul unei noi ediții a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Au fost în paradă pe străzile orașului și au cântat pentru publicul interesat de acest eveniment cu totul special. Programat în parcul din jurul Castelului Huniade din centrul orașului, festivalul aduce în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cavalerii medievali și domnițele în haine de epocă au fost în turneu prin centrul Timișoarei/FOTO
Dominic Fritz îl acuză pe Alfred Simonis că inventează blocaje și conflicte în jurul stadionului Dan Păltinișanu, pentru a-și atribui meritul de a fi deblocat proiectul. Primarul Timișoarei susține că povestea lansată vineri de șeful CJT, potrivit căreia Ilie Bolojan ar fi renunțat să anunțe deblocarea investiției după o discuție cu primarul este falsă și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fritz îl acuză pe Simonis că minte în scandalul presupusei blocări a stadionului Dan Păltinișanu
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.