Au invins betonul albastrui extra dur! Pasajul Jiul e gata pana vin studentii / VIDEO

Două luni. Atât mai e de lucru pe șantierul de la Pasajul Jiul, acum, că s-a terminat demolarea vechii culei. Mai sunt de făcut lucrări de finisaj, dar, spune primarul Nicolae Robu, se va termina înainte de venirea studenților.

„La Pasajul Jiul s-a finalizat demolarea culeei. A fost greu, s-a lucrat foarte mult, a fost un beton albăstrui de o duritate extraordinară (…) S-a reuşit până la urmă, mergem în linie dreaptă spre finalizarea întregului proiect, până spre luna septembrie, ceea ce înseamnă cu jumătate de an înainte de termenul contractual. Se lucrează acum şi pe strada Nera spre Circumvalaţiunii. Mai sunt de realizat așa-numiții piloți de subzidire de langa culeea nouă si apoi sunt lucrări de finisaj. Mai durează 2 luni, dar știți că operațiile finale sunt consumatoare de timp”, a anunțat primarul Nicolae Robu. Conform acestuia, șantierul se va închide sigur în septembrie. „Ne străduim sa închidem înainte de deschiderea anului școlar, Noi ne aşteptam să încheiem înainte de începerea şcolii, dar vă spun ca este greu. Vom termina totuși înainte de venirea studenților, cam 50.000, din care aproximativ 70% sunt netimișoreni. Orașul se aglomerează foarte tare după începerea anului universitar”, a mai spus edilul. Șantierul de la Pasajul Jiul a început în primăvara lui 2016. Lucrările au fost câștigate la licitație de Porr Construct, care va primi 4,7 milioane de euro, cu tot cu TVA. Durata de execuție, așa cum este trecută în contract, este de 14 luni.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (iulie 12th, 2017 at 14:00 )

Robu nu se va opri la Timişoara, va testa şi nervii celor din judeţ, ba chiar şi ai celor din Banatul de dincolo de graniţă. Aşadar, urmează dărâmarea Culei din Ciacova, apoi a celei din Vârşet.

Stare de voma! a spus: (iulie 13th, 2017 at 09:15 )

Ba Ino, eu spun sa-i faceti statuie lui Roaba, doar a a invins (si) betonul albastrui! Care nu era albastrui, dar deja e alta problema. Ce v-ati face voi fara PR platit din bani proveniti din zonele gri-negre ai microbilor mici din descentralizate si mediul de bishnitz local? va spun eu: ati muri de foame.

Vomitiv Gratis a spus: (iulie 13th, 2017 at 17:02 )

În fața lui Robu nici măcar betonul albastru nu rezistă. O spune deRobu.ro. Fascinant! 🙂

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Încă un pas în direcția corectă! Asociația Județeană de Fotbal Timiș și Asociația Radical Football semnează un parteneriat strategic pe termen lung

Asociația Județeană de Fotbal Timiș (AJF Timiș) și Asociația Radical Football au încheiat un parteneriat strategic pe termen lung prin care AJF Timiș devine Partener Strategic al Radical Football Conference 2026 (RFC 2026), conferință internațională dedicată antrenorilor care lucrează cu jucătorii tineri. Documentul a fost semnat la sediul Asociației Județene de Fotbal Timiș, în prezența...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un pas în direcția corectă! Asociația Județeană de Fotbal Timiș și Asociația Radical Football semnează un parteneriat strategic pe termen lung
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Ambasadorul Cehiei în România, în vizită la CCIAT

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a primit vizita lui Martin Košatka, ambasadorul Republicii Cehe în România, el fiind însoțit de Ștefan Moțec, Consul Onorific al Cehiei la Timișoara. Vizita a avut ca obiectiv consolidarea relațiilor economice bilaterale, impulsionarea schimburilor comerciale și atragerea de noi investiții cehe în județul Timiș, unde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ambasadorul Cehiei în România, în vizită la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Visit Timișoara marchează o premieră pentru turismul în orașul de pe Bega, participând în aceste zile la prestigiosul târg internațional ITB China 2026, organizat în metropola Shanghai. Este pentru prima dată când Timișoara își prezintă oferta turistică și culturală direct pe piața chineză, alături de destinații consacrate din Europa, ca Italia, Grecia, Spania sau Portugalia. Târgul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara se aliniază marilor destinații turistice europene, fiind promovată în premieră la Shanghai
Vineri, 29 mai, la Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest Timișoara va avea loc un nou eveniment organizat de Grupul de lucru al European Company Case Law (ECCL), în cooperare cu Centrul pentru Dreptul Afacerilor Timișoara, ediția a noua a Conferinței Europene de Drept Societar, cu tema „Corporate Governance Models in the Era...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a avea loc o nouă ediție a Conferinței Europene de Drept Societar, cu tema „Corporate Governance Models in the Era of Digitalization”
Consiliul Concurenței a lansat o anchetă care vizează înțelegeri existente între furnizorii de microbuze electrice, care ar fi vândut asemenea mijloace de transport la prețuri supraevaluate. Se va dovedi că a fost vorba despre un cartel, spune Alfred Simonis. De asemenea, el susține că investigația a fost declanșată în urma declarațiilor sale. „După ce am...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Concurenței verifică furnizorii de microbuze electrice. Simonis: ”Investigația a început în urma declarațiilor mele”
Absolvenții care se înregistrează în termen de 60 de zile de la absolvire, la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, pot beneficia de servicii specializate de sprijin, la agențiile locale pentru ocuparea forței de muncă din raza domiciliului, în vederea medierii pentru încadrarea în muncă. Absolvenții de liceu promoția 2026 se pot prezenta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții de liceu pot beneficia de ajutor de șomaj imediat după absolvire
Disputa transportului public local din Timiș, între Primăria Timișoara și Consiliul Județean Timiș s-a încheiat. Cel mai vizibil punct din acest război de gherilă a transportului, Girocul, va fi preluat de STPT chiar dacă municipalitatea din comuna periurbană acceptase inițial oferta lansată de administrația județeană, prin intermediul unei noi ADI, aceasta dacă CJT și PMT...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT învinge în disputa pentru Giroc și va prelua transportul public de acolo
Asociația Județeană de Fotbal Timiș (AJF Timiș) și Asociația Radical Football au încheiat un parteneriat strategic pe termen lung prin care AJF Timiș devine Partener Strategic al Radical Football Conference 2026 (RFC 2026), conferință internațională dedicată antrenorilor care lucrează cu jucătorii tineri. Documentul a fost semnat la sediul Asociației Județene de Fotbal Timiș, în prezența...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un pas în direcția corectă! Asociația Județeană de Fotbal Timiș și Asociația Radical Football semnează un parteneriat strategic pe termen lung
Faptele sunt cele mai importante, iar UPT îți ține cuvântul și investește pentru un viitor mai curat. Universitatea Politehnica Timișoara își consolidează rolul de partener activ în rezolvarea problemelor reale ale comunității prin investiții în tehnologii moderne dedicate monitorizării și analizei calității aerului. În cadrul proiectului transfrontalier BlueSky, implementat prin Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Laborator mobil și echipamente de ultimă generație pentru monitorizarea calității aerului! UPT investește în soluții concrete
Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie (FLIFT) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) continuă seria inițiativelor culturale reunite sub acest concept prin „Poetry Ride: Mai în tramvai”, un proiect care aduce poezia în mijlocul orașului și al comunității. Aceasta vine după prima ediție a „Maratonului de cultură”, organizată în luna ianuarie cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT aduce poezia în transportul în comun, în luna mai
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a negat categoric orice fel de negociere cu PSD pentru sprjinirea unui guvern condus de Eugen Tomac. În ultimele zile, mai multe televiziuni, au dat ca sigură ştirea că USR îl “trădează” pe Ilie Bolojan, urmând să negocieze cu PSD constituirea unui nou guvern. Dominic Fritz afirmă că toate aceste ştiri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz dezminte orice fel de negocieri cu PSD: “Vă dau știrea direct, nu pe surse, ci de la sursă: USR e consecvent cu ce a spus și înainte”
Sport Club Municipal Timișoara celebrează Ziua Copilului cu o seamă de evenimente sportive. Acestea vor fi organizate pe platoul din fața sălii C. Jude, în Parcul Copiilor și în baza sportivă Vasile Deheleanu. SCM Timișoara îi invită pe toți copiii dornici de mișcare să descopere ce înseamnă spiritul de echipă și bucuria sportului pe platoul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 1 Iunie, plin de evenimente organizate de SCM Timișoara! Copiii se pot bucura de sport în trei locații deosebite
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.