De ce PSD – aripa Grindeanu nu inghite candidatura lui Nicolae Robu la Primaria Timisoarei

Nu e un secret că, în buna sa tradiție, PSD Timiș este scindat în două aripi. Sau chiar mai multe, dar ne oprim la două. În paranteză fie spus, tradiția durează încă din perioada în care filiala cică era condusă cu mână forte de către Dan Poenaru. Actualmente, o fracțiune este dirijată de liderul de la județ, Titu Bojin, iar a doua, de șeful organizației municipale, Sorin Grindeanu. Altfel, viceprimar al Timișoarei și pretenar al copilotului de raliuri Victoraș Ponta. Și iar nu este un secret pentru multă lume că, deși PSD funcționează în alianță cu PNL, “Grindeanu and friends” au o mare pică pe candidatura liberalului Nicolae Robu la Primăria Timișoarei. Cărei candidaturi îi pun tot felul de bolovani în față, doar-doar o vor bloca. Începând de la demersul cu Gheorghe Ciuhandu candidat al USL la primărie până la cine mai știe ce. Iar nu-i secret că inclusiv Ponta, la invitația lui Grindeanu și a altor apropiați ai acestuia, printre care și oameni de afaceri, a venit la Timișoara să negocieze candidatura lui Ciuhandu în contul Uniunii. Asta, după o altă întâlnire avută de cei doi la București. Demers căruia însă i-au dat cu tifla liberalii. De ceva timp, același grup din jurul lui Grindeanu a dat drumul la zvonul că Robu nu va candida la primărie. Zvonul existând, s-au găsit și destui răspândaci să-l propage cu asiduitate pe unde pot și ei.
De unde vine însă supărarea lui Grindeanu vizavi de candidatura liberalului? Nu, nu cum s-ar crede la prima vedere, din cauza orgoliului rănit după ce a pierdut în fața lui Robu dreptul de candida în contul USL la primărie. O canditatură oricum fără nicio șansă de reușită, lucru știut chiar și de viceprimar. Problema lui “Grindeanu and friends” este că, în acest moment, cu un primar ostenit și al naibii de plictisit, au mână liberă de-a acționa cum vor prin primărie. Astfel că s-au racordat destul de repede la conductele cu bani publici ai municipalității. De altfel, primăria a devenit o instituție împărțită pe zone de influență (comparația cu o organizație născută prin Sicilia nu este deloc întâmplătoare) în care grupurile de interese își fac treaba ca la carte. De exemplu, un prieten bun al lui Grindeanu, consilier local pe deasupra, nu se ferește pe la mese, mai ales la cele în care Bacchus stă la loc de cinste, să împartă în stânga și dreapta contracte cu primăria. Normal, contra comisioane. Ca atare, PSD-iștilor lui Grindeanu le este extrem de bine așa cum stau lucrurile la această oră. Un status-quo care le convine de minune. Chiar dacă sunt în alianță cu liberalii, venirea lui Robu în fruntea instituției le-ar putea periclita afacerile. Că despre afaceri și bani e vorba la urma urmei, politica fiind doar o unealtă pentru a ajunge la ele.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

24 comentarii pentru acest articol

sorin mana de aur a spus: (ianuarie 5th, 2012 at 17:04 )

oare cine e pesedistul care imparte contracte cu primaria in stanga si-n dreapta si cel mai tare pe trafic de influenta in primarie? aveti o singura incercare. cei care nimeresc din prima nu vor mai trebui sa apeleze la pesedist daca au ceva de rezolvat prin primarie.

guzganul rozaliu a spus: (ianuarie 5th, 2012 at 17:20 )

O fi ala cu austriecii la care le-a luat banu si nu le-a mai facut rost de autorizatie de constructie pe motiv de Ostaficiuc?

Victoras cel Viteaz a spus: (ianuarie 5th, 2012 at 17:57 )

Domnu’ Ino, ati omis un lucru esential. La aceleasi mese bahice de care vorbiti, acelasi consilier pesedist se jura ca el va fi urmatorul viceprimar al Timisoarei, pe motiv ca Sorinel merge la deputatie, avand intelegerea parafata cu Victor Ponta. De aia imparte in avans moldoveanul contractele! De plans, mai ales ca mai nou vicele a primit si numele de cod Zgarcitu’, ca se tot plange ca o duce greu si trebuie sa apeleze la veniturile din portofelul sotiei sale farmaciste. Sanchi!

pis culitza a spus: (ianuarie 5th, 2012 at 19:26 )

Jeguri pesediste!

Andi a spus: (ianuarie 5th, 2012 at 20:33 )

Niste tarani, niste hoti si niste ipocriti! O tot dau cu alianta asta dar nu functioneaza nicaieri, auzi la ei, acuma se tem ca nu mai pot fura la fel de mult daca vine alt primar! Ce mafie e in primaria asta!

elisabetin a spus: (ianuarie 5th, 2012 at 20:39 )

Articol in general O.K. !! Viata in primarii este „animalica”,unde se impart zone de interes,mai apoi banii ce au putut fi sifonati !
In toata tara este acest model ! Mai pot fi primari,totusi, cat de cat corecti,care nu rezista in scaun far” sa satisfaca poftele celorlalti din primarie…care nu sunt alesi prin vot de populatie. Problema sifonarii banilor publici vine din concubinajul politicienilor(CLAR!) cu o parte din oamenii de afaceri de INCREDERE!
Daca ati stii cat de usor este sa tai legatura de concubinaj la care faceam referire !? Sa credeti ca se poate,daca un primar rezista psihic si are o educatie sanatoasa de la a carei principii nu cedeaza !
Buna incheierea articolului,observatie perfect reala”…Că despre afaceri și bani e vorba la urma urmei, politica fiind doar o unealtă pentru a ajunge la ele.”

Miha Marzza a spus: (ianuarie 5th, 2012 at 21:25 )

Un articol 100% documentat de probe fapte si exemple. Bojin a pierdut controlul din start iar moldoveanul beat il abureste unde il prinde si il minte ca e de partea lui si nu a lui Sorin Grindeanu. Sa nu itam de Miska Mirza alta prietenara a lui Bacchus care joaca in aceasi regie cu bani multi din primarie. Victoras insa nu controleaza jocurile nici in Timis asa cum nici la Bucale nu e in stare de nimic.

Forga a spus: (ianuarie 5th, 2012 at 22:24 )

Ba Ino, iarasi ai trecut pe la Bojin, cum faceai si cand erai la EVZ, ca sa ai bani de concediu! Nu ti-au ajuns alea 70 de sticle de vin de la Recas pe care ti le-a dat Titu inainte de sarbatori ca sa-ti pui sigla cu debanat pe ele si sa le imparti prin oras! Sau asta a fost pretul? Daca e asa ai inceput sa fi ieftin, ca doar apartamentul, masina si altele nu ti le-ai luat din salariul de ziarist… Transparent ca intotdeauna….

Sorin Muntteanu a spus: (ianuarie 5th, 2012 at 22:32 )

Inteleg ca sunteti finantati de Bojin si de Tiuch Catalin cu care aveti si firme protejate. Contracte mari mai sunt cu firma asta pe la Apele Romane. Destul de straveziu articolul! Se vede de unde vine comanda(ca Ino tu doar asa functionezi, cand esti „treaz”)!! Tractoristii sa traiasca! Atat timp cat marca banu!

gepeto a spus: (ianuarie 6th, 2012 at 07:34 )

ce de trepadusi pe aici… vad ca si PSD are trupa de baieti si fete cae stau cu tastatura in fata. PSD aripa grindeanu vreau sa spun.

tarantula a spus: (ianuarie 6th, 2012 at 08:47 )

Aia doi de mai sus nici macar la PSD nu sunt. Dupa stil sunt doi mercenari care umbla dintr-o parte in alta pentru bani. Amu lucreaza la ziarul lui Grindeanu.

suciu a spus: (ianuarie 6th, 2012 at 09:15 )

nu vad ce neadevaruri sunt in acest editorial. stie tot orasul ca grindeanu il prefera pe ciuhandu la pimarie pentru ca asa are garantat un post, cel de viceprimar. e nepermis cum gandeste sorin de la caransebes in calitatea lui de tanar politician. daca ar respecta protocolul, pulica asta ar trebui sa se inhame la munca si sa-*l ajute pe robu. acum cativa ani grindeanu spunea de ciuhandu ca e mare mafiot, dar acum il linge in cur cu multa gratie. sa iasa public mister grindeanu si sa recunoasca. am uitat, pentru asta trebuie sa fi barbat, iar el nu e, inca ii mai rasar cosuri in ceafa si pe faa lui neprihanita.

crin a spus: (ianuarie 6th, 2012 at 09:25 )

va agitati degeaba. robu nu va candida.

nirc a spus: (ianuarie 6th, 2012 at 09:55 )

@crin
si daca va candida? ce vei face? iti vei cere scuze public. tu, nu pseudonimul crin? nu cred. mananci cacat intr-o zi de mare sarbatoare. ai grija ca mergi la biserica sa iei apa sintita si iti pute gura, detractorule!

luca si matei a spus: (ianuarie 6th, 2012 at 11:34 )

Dar de adevaratul sef al lui Grindeanu, Nicusor Miron, nu vorbeste nimeni, nimic? Ca e si el patron de presa?

@ nirc a spus: (ianuarie 6th, 2012 at 11:37 )

ce cuvinte grele folosesti, limba catifelata ce esti! ce fac daca o sa candideze? ma uit cum se face de ras. mai mult decat s-a facut deja.

ozzy a spus: (ianuarie 6th, 2012 at 12:03 )

crin e bisericosul ala de pe bloguri?

nirc a spus: (ianuarie 6th, 2012 at 12:28 )

@crin
te-ai scos. nu am stiut ca tu detii adevarul absolut, imi retrag toate cuvintele. stiu, nu a ost frumos din partea mea. esti cumva mason?

o parere a spus: (ianuarie 6th, 2012 at 15:58 )

o haita de hiene, asta e gasca asta de baieti PSD-isti care acum sunt cu functii si se gandesc deja la ce ciolan ar vrea sa prinda in viitor ca sa stie ce c…ri sa mai linga!

Cicero a spus: (ianuarie 6th, 2012 at 20:04 )

Se vede ca aripile din PSD se iubesc de se rup la ce de comentarii platite sunt pe forum. Nu il mai injurati pe Ino ca o faceti inutil. Intrebati pe Raducu Toancu pe unde umbla el noaptea si aveti raspunsul, voi gepeto si altii

toma a spus: (ianuarie 7th, 2012 at 15:02 )

sunt sigur ca nu va referiti la toanca pe aici.

. :))))) a spus: (ianuarie 10th, 2012 at 17:21 )

tot nu vreti sa intelegeti ca robu nu mai candideaza la primarie

cipi a spus: (ianuarie 10th, 2012 at 17:26 )

termina, sorine! nu te mai amagii, robu va candida.

rony a spus: (ianuarie 10th, 2012 at 19:55 )

articol comandat ,se vede de la o posta,sa nu mai spun de comentarii…,sunteti penibili cu totii…,il bate Ciunandru pe fetita de Robu la curu gol,iar tu Bojine esti cam complexat, ai trecut pe locul doi in judet….cam nasol ..)))

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș propune majorarea taxelor de interes județean cu rata inflației și introducerea de noi taxe

Timișenii sunt chemați să își exprime opinia referitor la proiectul de hotărâre privind propunerea de aprobare a taxelor locale de interes județean pentru anul fiscal 2027. Proiectul vizează stabilirea taxelor locale pentru instituțiile de artă și cultură aflate în subordinea Consiliului Județean Timiș pentru anul 2027. Se propune indexarea taxelor existente din anul 2026 cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș propune majorarea taxelor de interes județean cu rata inflației și introducerea de noi taxe
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”

Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, îi contrazice pe Ilie Bolojan și Dominic Fritz în privința deblocării proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Liderul PSD susține că explicațiile celor doi sunt neconvingătoare și îl acuză pe primarul Timișoarei că a început să revendice susținerea proiectului abia după ce investiția a fost deblocată. Simonis contestă explicația premierului demis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dan Dumitru este noul manager sportiv general al SCM Timișoara

După o experiență fructuoasă la Bistrița, Dan Dumitru revine la Timișoara, fiind numit manager sportiv al clubului sportiv al municipalității, SCM Timișoara. Dan Dumitru a semnat un contract valabil până la finalul sezonului 2026/2027. El este absolvent al Facultății de Educație Fizică si Sport din Timișoara, în 1995, și a obținut masteratul în Educație Fizică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dan Dumitru este noul manager sportiv general al SCM Timișoara
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Fabrica timișoreană a celor de la Aumovio va lucra pentru chinezii de la Cherry. Cele două companii vor realiza în orașul de pe Bega unităţi de control pentru airbaguri (ACU) pentru modelelele pe care chinezii vor să le producă în Europa, ceremonia de colaborare dintre cele două părți având loc la Salonul Auto de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișenii sunt chemați să își exprime opinia referitor la proiectul de hotărâre privind propunerea de aprobare a taxelor locale de interes județean pentru anul fiscal 2027. Proiectul vizează stabilirea taxelor locale pentru instituțiile de artă și cultură aflate în subordinea Consiliului Județean Timiș pentru anul 2027. Se propune indexarea taxelor existente din anul 2026 cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș propune majorarea taxelor de interes județean cu rata inflației și introducerea de noi taxe
Municipalitatea timișoreană va primi, cu titlu gratuit, două terenuri care vor fi folosite la amenajarea unui nou drum, denumit Aleea Aurora Gruescu. Acesta va crea o legătură între strada Demetriade și strada Constructorilor. Unul dintre terenuri are suprafața de 1.894 de metri pătrați, iar cel de al doilea 11.074 metri pătrați, fiind situate pe strada...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara primește aproape 13.000 de metri pătrați de teren pentru un nou drum între străzile Demetriade și Constructorilor
După o experiență fructuoasă la Bistrița, Dan Dumitru revine la Timișoara, fiind numit manager sportiv al clubului sportiv al municipalității, SCM Timișoara. Dan Dumitru a semnat un contract valabil până la finalul sezonului 2026/2027. El este absolvent al Facultății de Educație Fizică si Sport din Timișoara, în 1995, și a obținut masteratul în Educație Fizică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dan Dumitru este noul manager sportiv general al SCM Timișoara
Uneori, povestea unei comunități nu se scrie în manuale, ci se imprimă direct în parchetul unei săli de sport și în energia copiilor care aleargă pe teren. Duminică, pe Calea Ghirodei, zidurile Bazei Sportive numărul patru a Universității Politehnica Timișoara au primit mai mult decât un nume. Au primit o identitate și o misiune clară,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moștenirea alb-violet: cum a devenit o sală de sport inima vie a Politehnicii Timișoara
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (FSAS) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) lansează prima ediție a festivalului de film social „Society on the Screen – SOS 301”, un eveniment care își propune să aducă în atenția publicului teme și probleme relevante pentru societatea contemporană și să creeze un spațiu de reflecție, dialog...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează „Society on the Screen – SOS 301”, un festival de film social dedicat provocărilor societății contemporane
Primăria Timișoara a așteptat ca la Ministerul Transporturilor să ajungă un ministru USR pentru a lansa proiectul trenului metropolitan al orașului, la pachet cu excluderea CJ Timiș din această iniţiativă. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care acuză municipalitatea timișoreană că … a pierdut trenul și atunci când se puteau obține finanțări, așa cum au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul tren metropolitan, un nou subiect de dispută. Simonis, nemulțumit că CJ Timiș a fost lăsat pe dinafară de Primăria Timișoara
Cea de-a VII-a ediție a Festivalului Ceaunelor de  la Giarmata Vii, concurs gastronomic dedicat preparatelor gătite la ceaun, şi-a stabilit câştigătorii. Desemnat câştigător a fost un gulaș de vită cu cartofi și găluște preparat de Loredan Dohan. La Giarmata Vii, ceaunele, cântecul și jocul popular au adunat oamenii laolaltă și au dat gust unei zile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un gulaș de vită cu cartofi și găluște a fost câştigătorul Festivalului Ceaunelor de la Giarmata Vii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.