Miercuri, 25 ianuarie 2012, de la ora 19, pe scena Operei Naţionale Române, artiştii Teatrului Municipal de Operă şi Balet din Kiev, reuniţi în cea mai valoroasă formulă coregrafică a instituţiei, vor dansa „Lacul lebedelor”, de Piotr Ilici Ceakovski.
Faimos în întreaga lume, ansamblul de balet al Teatrului Municipal din Kiev a fost fondat în 1980 de celebrul coregraf Vahtang Vronskii. Se numea atunci Baletul Clasic din Kiev, iar între 1989 şi 2005, ansamblul a fost condus de Valerii Covtun, laureat al premiului Vatlav Nejinsky, al Academiei franceze de dans. Din 2005, maestrul de balet al trupei este Victor Litvinov.
Evenimentul de la Timișoara este realizat de Spectacles Art şi Zetia Organisation din Elveţia. „Suntem onoraţi să aducem la Timişoara un spectacol grandios de balet, în măsură să recupereze admiraţia spectatorilor timişorenilor pentru adevăratul balet rus şi ucrainean. Din păcate, acestui public atât de cultivat şi pasionat i-au fost propuse, în ultimii ani, spectacole de îndoielnică autenticitate şi valoare. Acest spectacol are o miză aparte, aceea de a restaura ştacheta valorică a unor astfel de evenimente”, spune Tamara Zetia, managerul organizaţiei elveţiene.
Spectacolul este realizat de coregraful Valerii Kovtun, după coregrafia clasică a lui Marius Petipa. Producţia aduce pe scenă aproape 50 de balerini, în costume spectaculoase. Solişti ai spectacolului vor fi prim-balerinii Tatyana Tsygankova (Odette/Odile) şi Constantin Vinovoi (Siegfried), iar Nikita Suchorukov va interpreta rolul Rothbart. Preţurile sunt cuprinse între 90 şi 150 de lei şi au fost puse în vânzare la Agenţia Operei şi în reţeaua eventim.
Comentarii prin facebook