Sindromul Guillain-Barre

Sindromul Guillain-Barre este o afecțiune autoimună cu debut spontan, frecvent întâlnită la adulți (adultul tânăr), în care organismul dezvoltă autoanticorpi împotriva stratului de mielină al nervilor periferici. Debutul bolii se produce de obicei la câteva săptămâni de la un episod infecțios viral sau bacterian (frecvent viroză respiratorie și/sau intestinală). Nu se cunoaște cauza exactă a bolii. De asemenea se pare că intervențiile chirurgicale recente, imunizarea (vaccinarea) și sarcina se asociază cu sindromul Guillain-Barre.
Din punct de vedere al simptomatologiei, sindromul Guillain-Barre debutează de obicei cu amorțeli sau furnicături și oboseală musculară inițial la nivelul membrelor inferioare, cu ascensiune către partea superioară a corpului și brațe. Uneori, primele simptome pot să apară la nivelul brațelor sau chiar al feței. Evoluția bolii este invalidizantă, de la slăbiciune musculară la imposibilitatea de a merge, de a mișca ochii, dificultăți în vorbire, mestecare și înghițire, pierderea controlului vezical și a funcțiilor intestinale, creșterea frecvenței cardiace și hipotensiune, dispnee și insuficiență respiratorie. În unele cazuri, boala evoluează rapid spre paralizie totală a membrelor și a musculaturii respiratorii.
Factorii de risc ai bolii sunt infecția cu campylobacter, o bacterie care se găsește frecvent în alimente preparate necorespunzător (în special păsările de curte), infecția cu mycoplasma pneumonie, infecția cu virusul Epstein-Barr, Influenza și HIV, intervențiile chirurgicale, mononucleoza, boala Hodgkin și rar vaccinarea împotriva rabiei și a virusului influenza.
Complicațiile bolii sunt: dispnee până la insuficiență respiratorie din cauza paraliziei musculaturii respiratorii, fluctuații ale tensiunii arteriale și aritmii cardiace, dureri neuropatice, incontinență urinară și fecală, dezvoltarea de trombi venoși din cauza imobilizării prelungite.
Diagnosticul bolii în primele stadii este dificil de realizat, deoarece simptomele și semnele apar și în alte afecțiuni neurologice și se bazează pe istoricul medical și anamneza pacientului. Investigațiile necesare pentru susținerea diagnosticului constau în puncție lombară care evidențiază un număr crescut de proteine în lichidul cefalorahidian, electromiografia înregistrează activitatea electrică a musculaturii și evidențiază slăbiciunea musculară. Viteza de conducere nervoasă (VCN) este scăzută.
Nu există tratament curativ al bolii. Sindromul Guillain-Barre se controlează prin plasmafereză – îndepărtarea totală a sângelui și a plasmei din organism și apoi reintroducerea în organism doar a celulelor sanguine fără plasmă. Plasma conține celule ale sistemul imun, iar îndepărtarea ei va duce la scăderea numărului de limfocite modificate și scăderea numărului de anticorpi ce atacă mielina. O altă terapie este administrarea intravenoasă a unor doze foarte mari de imunoglobuline care reduc atacul sistemului imun (scade atacul autoanticorpilor) împotriva sistemului nervos. Cazurile severe pot necesita monitorizarea funcțiilor vitale: menținerea respirației prin ventilație artificială, monitorizarea pulsului și a tensiunii arteriale, terapie fizică (mișcări ale corpului pentru a păstra flexibilitatea musculară). Foarte important, corticoterapia nu este indicată în sindromul Guillain-Barre, deoarece studiile au demonstrat că, pe lângă faptul că nu este eficientă, poate avea efecte distructive asupra bolii.
De reținut este faptul că în majoritatea cazurilor boala are un debut rapid de aproximativ două săptămâni, atinge un platou (stagnează) de patru săptămâni și se remite în 6 – 12 luni, uneori în trei ani.