Ultimul tun al tandemului Orza-Ciupa: minitrenuletul de 85.000 de euro

Au adus bolovani din Grecia cu sute de mii de euro, dar și salcâmi din Olanda sau fire de iarbă de aiurea, iar acum au dat, din nou, lovitura. Cuplul Adrian Orza (viceprimar) – Vasile Ciupa (șef al Direcției de Mediu) a mai făcut o achiziție costisitoare pe bani publici.

Este vorba de trenulețul care va funcționa în Parcul Copiilor. O bucurie mare pentru copii, nu-i vorbă, dar când îl vezi, decepția e imensă. Mult mediatizatul trenuleț este ceva mai mare decât un trenuleț cu care te poți juca în curtea casei. De altfel, la cum arată, probabil că încape lejer într-o garsonieră confort II.

Trenulețul are doar trei vagonașe, iar liliputana locomotivă funcționează probabil cu baterii de 1,5 V de la ceasuri electronice. Poate nici aceste aspecte nu ar fi chiar criticabile, dacă nu am afla cât costă jucăria. Respectiv 85.000 de euro, plus taxa de transport de 2.700 de euro! Trenulețul e fabricat în Canada, dar vine taman din Elveția. La un preț de vreo patru-cinci automobile bune. (sursa foto: adevarul.ro)

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

14 comentarii pentru acest articol

cityboy a spus: (mai 15th, 2012 at 12:22 )

multa rusine… in rest- no comment !

huoooo! a spus: (mai 15th, 2012 at 12:24 )

Bataie de joc! Atata timp nu au facut nimic cu parcu asta si acuma tot ce baga in el e la supra-supra pret?! La puscarie cu ei nu in campanie!

Furt, nu administratie a spus: (mai 15th, 2012 at 13:35 )

Din Canada pe dracu …. http://factory.dhgate.com/sightseeing-bus-car/mini-electric-fun-train-for-amusement-parks-p49025749.html
Acum ma uit si dupa pret, dar nu cred ca trece de cateva mii de dolari.

Liviu a spus: (mai 15th, 2012 at 13:42 )

Dar paturile lui Robu din camine cât au costat ? Întrebări-l pe coji al Upt pe nume Staicu

@liviu a spus: (mai 15th, 2012 at 14:31 )

Mare sugator de p___la mai esti. Te descurci cu amandoi barbosii.
Hai sictir nenorocicilor. Va ajuns 16 ani de hotie.

chitu a spus: (mai 15th, 2012 at 14:53 )

oameni buni, un tren ca asta nu are cum sa faca mai mult de 15 mii de euro. nici daca stai in cap nu face mai mult. larghetea asta cu care se arunca cu banii trebuie sa ne puna pe ganduri.

tm a spus: (mai 15th, 2012 at 15:06 )

Hoti Hoti Hoti pana in maduva oaselor.

popa tokes a spus: (mai 15th, 2012 at 15:32 )

am gasit eu preturile la trenuletul asta … pretul in configuratie maxima costa 9999 $ adica echivalentul a 7800 Euro. Daca vom considera faptul ca Orza a comandat configuratia maxima de 7800 euro + taxele de transport de 2700 euro avem o suma totala de 10500 euro si nicidecum 85000 euro. Oricum, eu nu pot sa cred ca cei doi au comis un asemenea jaf pe banii publici. Prefer ca organele de ancheta sa verifice si abia apoi sa ne pronuntam. Nu cred ca cineva poate fi chiar in halul asta de hot…

@popa tokes a spus: (mai 15th, 2012 at 16:30 )

nu e prima actiune de acest gen a primariei. pai astia au cumparat si bolovani din grecia, in conditiile in care traim in tara bolovanilor… si la propriu si la figurat.

BERTEA ILIE a spus: (mai 15th, 2012 at 17:03 )

Asa e fratilor…..tot ce s-a construit,a fost cu umflarea facturilor…..cu firme ale familiei si prietenilor…..au facut acolo un cuib mafiot.Stiu ca 80 la suta din angajatii primariei isi vad de treaba….dar 20 la suta sunt,neamuri ,fini,nasi,copii si nepoti ai celor de la „butoane.”Eu sunt in masura sa le spun AJUNGE……sa -i trimit spre instante si sa redimensionez serviciille din Primaria Timisoara.Fac asta ,din dragoste si dreptate pentru Timisoreni….pentru sa Stiu,Vreau si Pot sa reorganizez pe principii cinstite si morale,orice institutie….Eu n,am facut politica dar,….asta este specialitatea mea.De aceea va cer VOTUL in 10,iunie 2012,pentru ca orasul nostru sa fie cea a fost ….O GRADINA….pentru copii si nepotzii nostri.Avem aceasta obligatie…..asa sa ne ajute Dzeu…

BOMBASuperMegaUltraPOLI a spus: (mai 15th, 2012 at 18:27 )

@BERTEA ILIE…………dar cu POLI cum ramane, deci matali tot vorbe, ca sa nu zic: BLA-BLA-BLA?

REPUBLICA BANAT a spus: (mai 15th, 2012 at 18:44 )

JENANT, RUSINOS. AJUNGE! E NEVOIE DE SCHIMBARE !

jiji a spus: (mai 16th, 2012 at 15:43 )

cum adica „ultimul”tun?pai Orza e vesnic la primarie,nu stiati?chiar daca nu iasa el primar,a avut la dispozitie 16 ani de zile sa isi infiga radacinile prin administratie incat nu o sa ii putem curata nici in 20 de ani

hotii a spus: (mai 16th, 2012 at 17:58 )

parcul asta a fost lasat sa se degradeze taman pentru tunuri de genul asta…ca dupa aia sa se investeasca in el milioane de euro,la fel ca multe alte obiective turistice si nu numai din Timisoara….mai mult de atat,prostimea o sa spuna ca ciuhandu cu orza au facut ceva pentru oras si o sa ii voteze din nou…sper sa se destepte,macar acum in ceasul al 12-lea

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2

Cel puțin din punct de vedere al clasamentului, ACSM Reșița – CSM Slatina a fost derbiul etapai a IX-a a ligii secunde, iar miza a fost și ea importantă pentru că ambele echipă luptă pentru podium, deși oltenii nu au drept de promovare. După un meci intens, bănățenii de munte s-au impus meritat cu 3-1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional

Economic vezi arhiva Economic

Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional
Joi va avea loc vernisarea expoziției „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, organizată de Muzeul Național al Banatului, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Expoziția, coordonată de muzeograful Marius Cornea, este organizată în memoria arheologului Florin Medeleț (1943–2005), director al Muzeului Banatului între anii 1974 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul din Timișoara se deschide expoziția „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”
Cel puțin din punct de vedere al clasamentului, ACSM Reșița – CSM Slatina a fost derbiul etapai a IX-a a ligii secunde, iar miza a fost și ea importantă pentru că ambele echipă luptă pentru podium, deși oltenii nu au drept de promovare. După un meci intens, bănățenii de munte s-au impus meritat cu 3-1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2
Meci cu final așteptat la Suceava, acolo unde formația locală Cetatea nu a avut mari emoții cu CSC Dumbrăvița, echipă parcă condamnată la retrogradare. A fost 3-1 pentru gazde, după ce la pauză tabela nu se „dezghețase”. Prima repriză a fost dominată de echipa din Bucovina, care a avut o posesie mult superioară și ocazii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum era de așteptat, Dumbrăvița pierde pe „Areni” și preia „lanterna”! Antrenorul Fabian… rezistă
  Maya Ecaterina Giotea a demonstrat din nou că este una dintre cele mai spectaculoase voci ale noii generații. După ce a uimit întreaga Europă, tânăra artistă în vârstă de 16 ani din Timișoara a urcat pe scena de la Vocea României în ediția din 9 octombrie 2026, declanșând un adevărat război strategic între antrenori....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fenomenul Maya Ecaterina Giotea: De la cel mai rapid „Golden Buzzer” din istoria Marii Britanii, la un „Super Block” incendiar la Vocea României/VIDEO
Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare
Mare bucurie pentru toți copiii care practică sportul la CS Timișul Șag. Toţi cei 270 de prichindei din cadrul clubului au primit seturi complete de echipament sportiv – tricou, șort, jambiere și trening. De asemenea, pentru dotarea clubului au fost achiziționate materiale sportive noi, esențiale pentru antrenamentele și competițiile viitoare. Investiția îi vizează pe toți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipamente noi pentru micuţii sportivi de la CS Timișul Șag
Un weekend de neuitat alături de cei dragi înseamnă experiențe și momente de care să vă bucurați împreună. Cei mici pot porni într-o aventură printre dragoni gigant, pot păși în lumea poveștilor alături de „Scufița Roșie” și vor descoperi o expoziție fascinantă de fluturi și broaște. O aventură spectaculoasă îi așteaptă pe cei care ajung...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoni giganţi, teatru interactiv și expoziție de broscuțe și fluturi, în acest weekend, la Iulius Town Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.