Tradiţia spune că, în noaptea dintre ani, e bine să fie mult zgomot, pentru alungarea spiritelor rele. Timişorenii care au ales să intre în 2011 participând la petrecerea organizată de municipalitate în centrul oraşului au avut parte de foarte mult zgomot, plăcut urechilor.
Trupa Sistem a cântat pentru prima dată de Revelion la Timişoara, spre bucuria a doi dintre membrii ei, care sunt originari din oraşul de pe Bega. „Ne-am bucurat foarte mult de această invitaţie, fiindcă n-am cântat niciodată acasă de Revelion. De-a lungul anilor am cântat la trecerea dintre ani în Bucureşti de câteva ori, la Târgu-Mureş, la Iaşi, ba chiar şi la Berlin”, a spus Zoli Toth, liderul formaţiei, care, alături de Robert Magheţi, face parte din „aripa” timişoreană de la Sistem.
Comentarii prin facebook