Criminalul de la Oravita a mai ucis o data, acum zece ani, dar a fost achitat

Agresorul celor două adolescente din Oravița are deja la activ o crimă și o condamnare. Iancu Măran a ucis, acum un deceniu, o fetiță de numai 12 ani, dar a fost achitat, deși a recunoscut că el este criminalul. Acum a recidivat și a ucis o adolescentă de 14 ani.

Iancu Măran, bărbatul suspectat că a ucis-o pe Adina Iasmina Florea și a agresat-o pe sora acesteia, Mirabela, a realizat „performanța” de a omorî o minoră, după care să-și recunoască fapta, să fie condamnat și să fie achitat. Totul, în numai doi ani. De ce a fost eliberat un individ atât de periculos nu știe nimeni. „Sunt hotărâri judecătorești, nu le putem comenta”, spune Marcela Pârvu, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.

Iancu Măran are acum 35 de ani. Exacct acum zece ani, a violat și ucis o copilă de 11 ani. Ionela Hurdela, din Gârlişte, a fost dată dispărută de mama sa în 22 septembrie 2002. După 11 zile, trupul copilei a fost găsit într-o peșteră de lângă sat. În ziua în care a dispărut, ea plecase cu „Iancuțu” să facă niște poze în natură. Părinții au fost de acord, fără să știe că era ultima dată când o vedeau pe Ionela în viață.

Poliția a ajuns imediat la Măran. Inițial el a negat că are vreo legătură cu acest caz, apoi a recunoscut că a omorât fetița. „Inculpatul a relatat că, în data de 22.09.2002, s-a întâlnit cu minora Hurdela Ionela pe Valea Mare (Valea Gârliştei) de la marginea satului Gârlişte, iar aceasta i-ar fi spus că s-a certat cu părinţii şi vrea să plece la Anina. Cei doi au mers împreună până la peştera sus-menţionată, unde (conform susţinerilor inculpatului), minora i-ar fi propus să întreţină relaţii sexuale. În continuare, inculpatul declară că a refuzat, dar a acceptat (folosind un prezervativ), ca minora să îi excite manual sexul, toată acţiunea petrecându-se în interiorul peşterii”, se notează în rechizitoriu.

În peșteră a fost găsit un prezervativ, iar expertiza a găsit în interiorul acestuia urme biologice. Povestea este revoltătoare. „După cele întâmplate, cei doi au ieşit din peşteră şi au rămas la discuţii (…), moment în care s-ar fi luat la ceartă. Inculpatul Măran Iancu nu a dorit să dezvăluie motivul conflictului, afirmând doar că minora l-ar fi «insultat». (…) inculpatul a recunoscut că a ucis-o obturându-i căile respiratorii cu palma, după care a cărat cadavrul înapoi în peşteră. (…)”, se precizează în același act. „Iancuțu” a fost închis în 2003, dar, în 2005, a fost eliberat, fiind achitat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Scenariul scandalos s-a repetat în seara ultimei zile din septembrie 2012. Iancu Măran le-a scos la o plimbare cu mopedul pe surorile Mirabela (17) și Adina Iasmina (14) Florea. Medicii de pe Ambulanță, care au dus-o pe fata de 17 ani la spital, spun că Măran era iubitul surorii mai mici a acesteia. Polițiștii afirmă, pe de altă parte, că agresorul întreținea relații intime și cu o soră mai mare a adolescentelor. În timpul anchetei, Iancu Măran le-a spus polițiștilor că între el și fete a intervenit o altercație, moment în care le-a agresat cu cuțitul.

Surorile Florea provin dintr-o familie cunoscută la primăria din Oravița. Mama lor, țigancă, are zece copii dintr-o relație cu un bărbat care a murit acum doi ani. Întreaga familie locuiește într-o garsoniera confort IV. Marius Drăgilă, șefului Serviciului Social al Primăriei Oravița, spune că toți erau înscriși la cantina socială. (sursa foto: www.jurnalul.ro)

UPDATE: Procurorul criminalist Ioan Teacă a declarat că moartea fetei de 14 ani a survenit în urma secționării traheei și a unor multiple lovituri de cuțit în zona toracelui. Criminalul recunoaște că le-a luat pe cele două fete cu mopedul, dar nu recunoaște crima. Iancu Măran spune că fetele l-ar fi obligat să le ducă la Gârliște, iar el nu ar fi vrut. Din această cauză, susține Măran, ele l-ar fi atacat cu un cuțit, iar procurorul confirmă faptul că are o tăietură pe mână.

Pentru că a fost atacat de fete, s-a văzut obligat să le lege. Iancu Măran avea asupra lui un prezervativ folosit, despre care spune că nu l-a utilizat el, ci o altă persoană. El voia să-l lase la fața locului, pentru a induce anchetatorii în eroare. Și în 2002, când a comis violul din peștera de la Gârliște, a lăsat acolo un prezervativ folosit de altcineva.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Adalbert a spus: (octombrie 2nd, 2012 at 17:49 )

Ingrozitor. Si Procurorul General, care este vinovat, tocmai a primit MEDALIA de MERIT. Ne meritam soarta.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Ruben Laţcău, deschis la colaborare: “Sunt de acord cu Alfred Simonis: împreună putem accelera dezvoltarea unei rețele de transport la nivelul întregului județ”

Viceprimarul Timişoarei Ruben Laţcău spune că este de acord  cu preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, în privinţa dezvoltării unei rețele de transport la nivelul întregului județ. Laţcău afirmă Primăria Timişoara şi Consiliul Județean pot să colaboreze pentru a conecta toate UAT-urile din Timiș într-un sistem de transport urban, metropolitan și județean. Intervenţia lui Ruben Laţcău...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Laţcău, deschis la colaborare:  “Sunt de acord cu Alfred Simonis: împreună putem accelera dezvoltarea unei rețele de transport la nivelul întregului județ”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timişoara îşi întăreşte relaţia cu… FRF. Cristian Bobar, cooptat în conducerea clubului

Cristian Bobar, fostul preşedinte al CSM Reşiţa, funcţie din care şi-a dat demisia chiar astăzi, se va alătura staff-ului Politehnicii Timişoara. Încă nu se ştie exact ce funcţie va avea, dar în mod cert în portofoliul său va fi şi relaţia cu FRF, acolo unde are relaţii excelente. La doar 43 de ani, Bobar are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timişoara îşi întăreşte relaţia cu… FRF. Cristian Bobar, cooptat în conducerea clubului
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

colterm

Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Societatea Colterm efectuează în această perioadă mai multe lucrări majore de reparații și modernizare a infrastructurii de producere a energiei termice, folosind resurse proprii. Acestea sunt planificate etapizat, astfel încât sistemul să poată funcționa în condiții de siguranță și eficiență. În prezent, compania are activă în SEAP procedura pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Viceprimarul Timişoarei Ruben Laţcău spune că este de acord  cu preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, în privinţa dezvoltării unei rețele de transport la nivelul întregului județ. Laţcău afirmă Primăria Timişoara şi Consiliul Județean pot să colaboreze pentru a conecta toate UAT-urile din Timiș într-un sistem de transport urban, metropolitan și județean. Intervenţia lui Ruben Laţcău...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Laţcău, deschis la colaborare:  “Sunt de acord cu Alfred Simonis: împreună putem accelera dezvoltarea unei rețele de transport la nivelul întregului județ”
România A, reprezentativa secundă a României, va participa la „Toyota Challenge 2026 Africa Euro Series”, competiție ce va avea loc între 5 -14 iunie în Africa de Sud la Bloemfontein, pe Toyota Stadium. Staff-ul tehnic a stabilit echipa care a ajuns în Africa de Sud, fiind convocați 30 de jucători, 17 înaintași și 13 jucători...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 30 de jucători convocați pentru România A, care va participa la Toyota Challenge. Opt dintre ei reprezintă Timișoara
Pasiunile trebuie cultivate și împărtășite. Muzica și medicina s-au întâlnit recent, într-un mod aparte la Timișoara, în cadrul evenimentului „Music is My Medicine”. Evenimentul a fost organizat de programul TimMedfest în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara, Fundația UMF Timișoara, EMSA Timișoara și FITT. Seara a fost deschisă de trupa de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzica și medicina au făcut casă bună la UMF/VIDEO
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că se gândește să depună plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva unor membri ai Comisiei de Monumente, aceasta pentru că proiectul noii parcări din zona Spitalului de Copii a fost blocat, după ce obținuse deja anterior două avize favorabile. El a anunțat, în cadrul unei emisiuni la Radio Timișoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău vrea să facă plângeri penale pentru blocarea proiectului parcării de la Spitalul de Copii
Societatea Colterm efectuează în această perioadă mai multe lucrări majore de reparații și modernizare a infrastructurii de producere a energiei termice, folosind resurse proprii. Acestea sunt planificate etapizat, astfel încât sistemul să poată funcționa în condiții de siguranță și eficiență. În prezent, compania are activă în SEAP procedura pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări
Sala Operei Naționale Române din Timișoara găzduiește vineri, 5 iunie, de la ora 19.00, la Gala de Operă și Operetă, un eveniment de prestigiu organizat de Opera Națională Română din Timișoara, în colaborare cu Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Spectacolul reunește pe aceeași scenă tineri soliști ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua generație de studenți ai Facultății de Muzică urcă pe scena Operei din Timișoara
Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că alianţa între PSD şi AUR nu este una de conjuctură. El spune că AUR a fost creat special pentru a acapara furia oamenilor fără să pună însă în pericol privilegiile sistemului sau dominația PSD. Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a reacţioat după ce, în Senat, PSD şi AUR au votat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre alianţa între PSD şi partidul lui George Simion: “AUR e cel mai mare iepure în politica românească”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.