La liceul din Faget, sustinerea PSD e mai apolitica decat cea a PD-L!

Situaţie incredibilă la Făget, unde, la Liceul Teoretic „Traian Vuia”, a fost impus un director dat afară acum trei ani pentru mai multe nereguli. Victor Birău este susținut acum de PSD, iar asta este de ajuns. Cel puțin în viziunea inspectorului școlar general Cornel Petroman, care oferă această explicație într-o adresă trimisă Ministerului Educației.

După instalarea lui Victor Birău în biroul de director al Liceului „Traian Vuia”, primarul Marcel Avram (PDL) a trimis un memoriu către Ministerul Educației. Oficialii de la minister au solicitat Inspectoratului Școlar Timiș explicaţii pentru numirea lui Victor Birău, în locul lui Dumitru Tomoni. Răspunsul ISJ este halucinant.

„Domnul profesor Birău Victor este susţinut de organizaţia PSD Făget şi de domnul Dorel Covaci, deputat în circumscripţia electorală nr. 37 Timiş. Sesizarea domnului Avram Marcel, primar al oraşului Făget, este un gest de recunoaştere faţă de domnul profesor Tomoni Dumitru, pentru sprijinul acordat la alegerile locale din acest an. În acest mod se aduce pe terenul şcolii activitatea politică, fapt ce bulversează bunul mers al activităţii în unitatea de învăţământ”, scrie, negru pe alb, în adresa ISJ către Ministerul Educației.

Primarul Marcel Avram duce acum această dispută în instanță. „Documentul transmis de Inspectoratul Şcolar este năucitor. Îmi pare rău că Petroman a pus semnătura pe aşa ceva. Îl voi da în judecată, ce s-a spus acolo mă jigneşte profund şi încalcă logica elementară. Am făcut acest demers pentru că sunt primar şi dascăl, nu avea nimic de a face cu politica. Aveam altă părere despre Petroman, dar, la modul cum a procedat, constat că nu e decât un golan şi un derbedeu”, spune Avram.

În 2009, Victor Birău a fost schimbat din funcţia de director al Liceului „Traian Vuia” de ministrul Educaţiei… Ecaterina Andronescu. Asta, după ce, la vremea respectivă, Corpul de Control al ministerului a dovedit că dascălul se face vinovat de fals şi uz de fals. Birău este un adevărat traseist politic. Și-a început cariera politică în PAC și a trecut apoi rapid la PNL şi ulterior în PSD. În 2005 a intrat în fostul PD. Pentru a deveni director de liceu, în 2007, a revenit în PNL. Un an mai târziu, după ce liberalii au plecat de la guvernare, a făcut trecerea la PSD. Înainte de a ajunge director de liceu, Victor Birău a predat doar cu jumătate de normă în diverse școli generale.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Alex a spus: (octombrie 11th, 2012 at 10:11 )

Si cand te gandesti ca Victor Birau asta s-a si pocait….fiind botezat la Biserica Baptista Golgota din Timisoara :)):)):)) Offff…….Doamne…..cate se mai fac prin mila Domnului de fratii pocaiti

doina a spus: (octombrie 11th, 2012 at 10:37 )

niste nerusinati care politizeaza nvatamantul. cat despre ecaterina andronescu, o dobitoaca si o nesimtita. cu ce e mai bun acum birau acum fata de acum cativa ani cand l-a destituit? doamna adronescu ne arata cum poate fi omorat invatamantul a doua oara.

sorin a spus: (octombrie 11th, 2012 at 22:09 )

uslasi cel mai mare rau din istoria tarii

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Ruben Laţcău, deschis la colaborare: “Sunt de acord cu Alfred Simonis: împreună putem accelera dezvoltarea unei rețele de transport la nivelul întregului județ”

Viceprimarul Timişoarei Ruben Laţcău spune că este de acord  cu preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, în privinţa dezvoltării unei rețele de transport la nivelul întregului județ. Laţcău afirmă Primăria Timişoara şi Consiliul Județean pot să colaboreze pentru a conecta toate UAT-urile din Timiș într-un sistem de transport urban, metropolitan și județean. Intervenţia lui Ruben Laţcău...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Laţcău, deschis la colaborare:  “Sunt de acord cu Alfred Simonis: împreună putem accelera dezvoltarea unei rețele de transport la nivelul întregului județ”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timişoara îşi întăreşte relaţia cu… FRF. Cristian Bobar, cooptat în conducerea clubului

Cristian Bobar, fostul preşedinte al CSM Reşiţa, funcţie din care şi-a dat demisia chiar astăzi, se va alătura staff-ului Politehnicii Timişoara. Încă nu se ştie exact ce funcţie va avea, dar în mod cert în portofoliul său va fi şi relaţia cu FRF, acolo unde are relaţii excelente. La doar 43 de ani, Bobar are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timişoara îşi întăreşte relaţia cu… FRF. Cristian Bobar, cooptat în conducerea clubului
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

colterm

Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Societatea Colterm efectuează în această perioadă mai multe lucrări majore de reparații și modernizare a infrastructurii de producere a energiei termice, folosind resurse proprii. Acestea sunt planificate etapizat, astfel încât sistemul să poată funcționa în condiții de siguranță și eficiență. În prezent, compania are activă în SEAP procedura pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Viceprimarul Timişoarei Ruben Laţcău spune că este de acord  cu preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, în privinţa dezvoltării unei rețele de transport la nivelul întregului județ. Laţcău afirmă Primăria Timişoara şi Consiliul Județean pot să colaboreze pentru a conecta toate UAT-urile din Timiș într-un sistem de transport urban, metropolitan și județean. Intervenţia lui Ruben Laţcău...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Laţcău, deschis la colaborare:  “Sunt de acord cu Alfred Simonis: împreună putem accelera dezvoltarea unei rețele de transport la nivelul întregului județ”
România A, reprezentativa secundă a României, va participa la „Toyota Challenge 2026 Africa Euro Series”, competiție ce va avea loc între 5 -14 iunie în Africa de Sud la Bloemfontein, pe Toyota Stadium. Staff-ul tehnic a stabilit echipa care a ajuns în Africa de Sud, fiind convocați 30 de jucători, 17 înaintași și 13 jucători...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 30 de jucători convocați pentru România A, care va participa la Toyota Challenge. Opt dintre ei reprezintă Timișoara
Pasiunile trebuie cultivate și împărtășite. Muzica și medicina s-au întâlnit recent, într-un mod aparte la Timișoara, în cadrul evenimentului „Music is My Medicine”. Evenimentul a fost organizat de programul TimMedfest în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara, Fundația UMF Timișoara, EMSA Timișoara și FITT. Seara a fost deschisă de trupa de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzica și medicina au făcut casă bună la UMF/VIDEO
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că se gândește să depună plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva unor membri ai Comisiei de Monumente, aceasta pentru că proiectul noii parcări din zona Spitalului de Copii a fost blocat, după ce obținuse deja anterior două avize favorabile. El a anunțat, în cadrul unei emisiuni la Radio Timișoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău vrea să facă plângeri penale pentru blocarea proiectului parcării de la Spitalul de Copii
Societatea Colterm efectuează în această perioadă mai multe lucrări majore de reparații și modernizare a infrastructurii de producere a energiei termice, folosind resurse proprii. Acestea sunt planificate etapizat, astfel încât sistemul să poată funcționa în condiții de siguranță și eficiență. În prezent, compania are activă în SEAP procedura pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări
Sala Operei Naționale Române din Timișoara găzduiește vineri, 5 iunie, de la ora 19.00, la Gala de Operă și Operetă, un eveniment de prestigiu organizat de Opera Națională Română din Timișoara, în colaborare cu Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Spectacolul reunește pe aceeași scenă tineri soliști ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua generație de studenți ai Facultății de Muzică urcă pe scena Operei din Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.