Poli, semiesec cu FC Arges, dar urca pe loc promovabil

Joc mai dificil decât se preconiza, pe „Dan Păltinişanu”, cu FC Argeş. Veniţi după prima victorie pe teren străin, băieţii pregătiţi de Vali Velcea şi Cosmin Petruescu s-au împiedicat de mult mai neexperimentaţii jucători de la FC Argeş, care au plecat cu un punct după jocul cu Poli.

În prima repriză a jocului cu FC Argeş, Poli a prestat cel mai slab joc din acest sezon. Chiar dacă timişoreni au dominat, fazele de poartă au fost extrem de puţine şi nu foarte periculoase pentru portarul piteştean. FC Argeş a prins curaj pe fondul jocului modest prestat de polişti şi l-a învins pe Kirev în minutul 33 prin golul lui Alin Popa. La vestiare s-a intrat, spre stupefacţia celor maximum 300 de spectatori, cu un surprinzător avantaj al oaspeţilor.

Poli a egalat în repriza secundă, la nici zece minute de la reluarea jocului. Cine putea să fie salvatorul trupei timişorene, dacă nu Boldea, care a înscris al şaselea gol stagional în minutul 54. După ce Velcea a efectuat toate schimbările permise de regulament şi i-a aruncat în teren pe Artean, Dobricean şi Boştină, jocul lui Poli s-a schimbat în bine, apărând astfel şi ocaziile de gol, una dintre ele fiind concretizată de atacantul Szekely cu zece minute înainte de final.

Zgribuliţi, puţinii spectatori de pe arena „Dan Păltinişanu” s-au bucurat că echipa favorită şi-a revenit şi se îndrepta spre câştigarea celor trei puncte. Bucuria a durat, din păcate, doar şase minute, acelaşi Alin Popa marcând pentru 2-2 din lovitură de pedeapsă, acordată pentru o neglijenţă în careu a experimentatului Poparadu. Poli urcă pe locul 2 în clasament, după Corona Braşov, care are 23 de puncte, cu şase mai multe decât timişorenii.

Staff-ul tehnic al lui Poli a trimis în teren următoarea echipă: Kirev – Nohai, Petrovic, Şeroni, Marovic – Goge, Poparadu (cpt.), Trandu, Bălace – Boldea, S. Szekely. Au mai intrat: Artean, Dobricean şi Boştină.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

13 comentarii pentru acest articol

florin a spus: (octombrie 29th, 2012 at 18:12 )

who gives a f uck?e ca si cum te-ai uita la dunarea galati cu minerul lupeni..

aurica a spus: (octombrie 29th, 2012 at 19:36 )

agonie, extaz, agonie… se mai intampla si treburi de astea. bine ca nu au pierdut. hai poli!

Poli in A a spus: (octombrie 30th, 2012 at 08:36 )

Important e ca se pastreaza sensul de mers catre A.Sper sa promovam cat mai curand si sper sa devenim destul de interesanti pentru investitori! Fortza Poli!

SPERANTE DESARTE ! a spus: (octombrie 30th, 2012 at 09:36 )

Dle. Brancovan, a fost destul de frig(+4 grade Celsius!…),a fost luni(de la ora 15,00…) si TOTUSI ROBU NU A FOST SINGUR, caci AM FOST SI EU LA MECI ! AM FOST DOI! Daca mai adaugam si vreo zece guarzi si vreo 8 copii de mingi, uite ca am fost chiar mai multi ! Dar nu pierde speranta,vine iarna si probabil prezicerile si sperantele ti se vor adeveri!!! Nu v-a mai fi NIMENI la stadion !!! Nici chiar ROBU(cum ii zici tu…)! Desi diferenta intre voi este de vreo ZRCE ANI……………….de studii ….

cleo a spus: (octombrie 30th, 2012 at 09:46 )

lupta la varf se ascute dupa ce uta a batut pe tg mures. corona brasov, poli, tg mures, maciuca si uta cred ca au sanse sa castige seria. sau la unul din primele doua locuri.

aleo a spus: (octombrie 30th, 2012 at 20:41 )

baaa, dar cum sa vina Roaba in seria V sa vada pe ASU si apoi sa bage betze in roate la jabba sa nu ii mai lase sa evolueze sub numele asta?!!? baaa primare baaa…esti in piatza?!?!?! recashu ce galerie are acum pe Dan Paltinisanu?! au mai mers 2 olteni care nu pot sa treaca facultatea si s-au inscris in galerie?! valeuuuu roabaaaaaaaaa valeuuuuuuu

ultras a spus: (octombrie 30th, 2012 at 23:27 )

DRUKERIA prima asociatie a suporterilor, din LUME, a carei lider (Bogdan Herzog) este om politic. Mortii masii de viata !!!

Cristi Brancovan a spus: (octombrie 31st, 2012 at 09:07 )

esti unul dintre „ultrasii” din imagine? https://www.facebook.com/#!/photo.php?fbid=10151123793402898&set=a.10151123792612898.442051.54719432897&type=3&theater Bogdan Hertog este o persoana fizica, la fel ca Orza, Brancovan, etc

Cei doi olteni a spus: (octombrie 31st, 2012 at 13:52 )

Cei doi olteni au fost cinci, adica +trei moldoveni ! Ne mai trebuie 2 ungureni si vom canta Miorita la TIMISOARA !

Cei doi olteni:ba aleo,incurcatura de la Dronk a spus: (octombrie 31st, 2012 at 13:56 )

@aleo incurcatura de la dronk;Emma Cernescu si Herzog conduc Drukeria !

Cel putin DOI sunt sefi la drukeria ca persoane fizice! a spus: (octombrie 31st, 2012 at 14:03 )

La drukeria sunt cel putin doi olteni sefi, ca si persoane fizice! Ala „manga”, cand se v-a trezi din „euforia bahica”, n-are decat sa se mai intereseze!

ultras a spus: (octombrie 31st, 2012 at 15:59 )

Herzog e persoana fizica ,dar e si om politic (consilier local) la fel ca tatal lui fostul secretar de partid (PCR) de la Radio Timisoara . Iar in timpul liber ,cand nu face politica (culmea de dreapta) conduce DRUKERIA (Asociatia Suporterilor Timisoreni).Probabil ca in curand Drukeria se va transforma intr-un partid politic-primul partid al suporterilor din Romania,si va fi foarte apreciat in interiorul fenomenului ultras din toata Europa.HA HA HA HA HA !!!

ultras a spus: (octombrie 31st, 2012 at 16:22 )

Asa e Brancovane pustii nu sunt ultrasi in schimb seful tau de la Drukeria e sigur.E si ultras (doar conduce o asociatie a suporterilor) e si politician timisorean .HA HA HA HA HA HA !!!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Peste o săptămână încep lucrările de introducere a liniilor de tramvai pe strada Gării

Asociația de firme care a câștigat contractul de execuție pentru noua linie de tramvai de pe strada Gării, care va conecta Gara de Nord cu nodul de infrastructură Solventul, demarează săptămâna viitoare primele lucrări la acest proiect. Șantierul va duce și la introducerea unor modificări în circulația rutieră din zonă. În prima etapă, începând de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste o săptămână încep lucrările de introducere a liniilor de tramvai pe strada Gării
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier

În această seară preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe diplomatul Luca Niculescu. Desemnarea a avut loc după o zi de consultări la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. Nicuşor Dan a anunţat că Luca Niculescu are libertatea de-a decide formula guvernului: politic sau tehnocrat. “Propunerea mea de premier e Luca Niculescu. E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ACS Dumbrăvița lansează „TT CHALLENGE CUP”, o nouă competiție de top pentru pasionații de tenis de masă

ACS Dumbrăvița își confirmă încă o dată statutul de promotor activ al sportului și anunță oficial lansarea unui nou proiect de anvergură: TT CHALLENGE CUP. Competiția, dedicată exclusiv tenisului de masă, își va derula prima ediție în data de 7 noiembrie 2026, găzduită de moderna Sală Polivalentă din Dumbrăvița. Vestea a fost transmisă de sufletul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ACS Dumbrăvița lansează „TT CHALLENGE CUP”, o nouă competiție de top pentru pasionații de tenis de masă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Premieră pentru mediul academic românesc: prof. Anca Drăghici de la UPT preia conducerea Federației Europene de Ergonomie

Universitatea Politehnica Timișoara marchează o reușită de prestigiu la nivel internațional prin alegerea prof. dr. ing. Anca Drăghici în funcția de Președinte al Federației Europene de Ergonomie (FEES – Federation of the European Ergonomics Societies). Desemnarea a avut loc pe 1 octombrie 2026, la Dubrovnik, în cadrul Adunării Generale a organizației, oferind comunității academice românești...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premieră pentru mediul academic românesc: prof. Anca Drăghici de la UPT preia conducerea Federației Europene de Ergonomie

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe diplomatul Luca Niculescu. Desemnarea a avut loc după o zi de consultări la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. Nicuşor Dan a anunţat că Luca Niculescu are libertatea de-a decide formula guvernului: politic sau tehnocrat. “Propunerea mea de premier e Luca Niculescu. E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Acuzat de PSD-istul Alexandru Iovescu de faptul că folosește dubla măsură în actele administrative, mai precis la problema verificării stațiilor de autobuz pentru transportul în județ, prefectul de Timiș, Paul Finta, răspunde prompt acuzațiilor. Membru USR, el vorbește despre acuzații fără sens, atunci când nu există argumente juridice. Atacarea hotărârii CJ Timiş legată de stațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul Paul Finta răspunde acuzațiilor de folosire a dublei măsuri și execuție la comandă politică
Peste 5.000 de alergători din 19 țări au ales să participe la ediția a noua UVT Liberty Marathon. Este un nou record de participare și a adus la start chiar și 1.500 de copii. Sub sloganul „Dare to Run” și cu Nadia Comăneci ambasadoare, ediția din 2026 a transformat Timișoara, timp de două zile, într-un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Record de participare la UVT Liberty Marathon
Asociația de firme care a câștigat contractul de execuție pentru noua linie de tramvai de pe strada Gării, care va conecta Gara de Nord cu nodul de infrastructură Solventul, demarează săptămâna viitoare primele lucrări la acest proiect. Șantierul va duce și la introducerea unor modificări în circulația rutieră din zonă. În prima etapă, începând de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste o săptămână încep lucrările de introducere a liniilor de tramvai pe strada Gării
Universitatea Politehnica Timișoara marchează o reușită de prestigiu la nivel internațional prin alegerea prof. dr. ing. Anca Drăghici în funcția de Președinte al Federației Europene de Ergonomie (FEES – Federation of the European Ergonomics Societies). Desemnarea a avut loc pe 1 octombrie 2026, la Dubrovnik, în cadrul Adunării Generale a organizației, oferind comunității academice românești...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premieră pentru mediul academic românesc: prof. Anca Drăghici de la UPT preia conducerea Federației Europene de Ergonomie
Vă plimbați prin parcurile Timișoarei și aveți o băutură răcoritoare într-o sticlă returnabilă, ei bine, acum nu mai trebuie să o aruncați la coșul de gunoi sau să o ”scăpați” lângă. Primăria intră în sistemul SGR, gestionat prin RetuRO, care preia aceste ambalaje. Vor fi amplasate 300 de asemenea sisteme, de fapt un fel de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria devine actor în sistemul de colectare al ambalajelor returnabile. Se vor monta 300 de containere speciale, în parcuri și zonele circulate
ACS Dumbrăvița își confirmă încă o dată statutul de promotor activ al sportului și anunță oficial lansarea unui nou proiect de anvergură: TT CHALLENGE CUP. Competiția, dedicată exclusiv tenisului de masă, își va derula prima ediție în data de 7 noiembrie 2026, găzduită de moderna Sală Polivalentă din Dumbrăvița. Vestea a fost transmisă de sufletul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ACS Dumbrăvița lansează „TT CHALLENGE CUP”, o nouă competiție de top pentru pasionații de tenis de masă
Administrația Timișoarei scoate de la naftalină un proiect deja uitat de majoritatea cetățenilor. Zona aferentă străzii Proclamația de la Timișoara a fost inclusă în urmă cu mulți ani într-un proiect pe care a fost pusă să îl comande societatea care urma să devină ulterior actualul Serviciu Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Timpark. Iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul schimbării la față a străzii Proclamația de la Timișoara, scos de la naftalină. Suma solicitată e peste 60 de milioane de lei/FOTO
Vechea dispută pe tema împărțirii transportului cu autobuze în județul Timiș, între asociațiile în care sunt implicate Primăria Timișoara, pe de o parte, și Consiliul Județean, pe de altă parte, revine din nou în prim plan, chiar dacă credeam că situația se lămurise. Acum, disputa apare sub altă formă și îl implică pe prefectul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul de Timiș e acuzat de aplicarea cu dublă măsură a activității administrative, dar și de conflict de interese
Festivalul Vinului şi Papricaşului de la Buziaş, cea mai mare şi populară manifestare de gen din vestul ţării, va avea loc, în acest an, în zilele de 10 şi 11 octombrie. Unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale toamnei a ajuns la ediţia cu numărul XVI. Festivalul Papricaşului, Vinului şi Ţuicii de la Buziaş va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu vă faceţi program în weekend-ul care urmează. La Buziaş se întoarce mult-aşteptatul Festival al Papricaşului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.