Viceprimarul sexagenar al Timişoarei, Traian Stoia, a dat peste nas unei subordonate în cel mai penibil stil cu putinţă. După ce femeia a făcut o sesizare la adresa șefei ei directe, Stoia a rezolvat situația, punând-o pe cea reclamată să-i răspundă reclamantei.
O angajată a Serviciului pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap, aflat în subordinea PMT, a reclamat-o pe directorul Daniela Lung la Primăria Timişoara. Sesizarea îi era adresată primarului Nicolae Robu, dar acesta a dat-o spre rezolvare lui Traian Stoia, care se ocupă de serviciul respectiv.
Cel supranumit „Moş Teacă” a rezolvat situația în stil propriu. În loc să ceară o anchetă, Stoia i-a dat Danielei Lung… scrisoarea în care era criticată! Viceprimarul i-a cerut acesteia nici mai mult, nici mai puțin decât să-i răspundă angajatei care o acuza de mai multe nereguli. Deci, atenţie tuturor celor ce apelează la Traian Stoia: după acesta, orice reclamație se poate întoarce brusc chiar împotriva celui care a redactat-o!
Comentarii prin facebook