În scurt timp, taxiurile vor putea staționa și în parcările din zona zero a Timișoarei. Comisia de circulația a PMT a fost de acord cu solicitările taximetriștilor, care vor avea alocate câteva locuri și în parcările din centrul orașului.
„În ultima perioadă am avut niște discuții cu directorul Direcției Tehnice, Culiță Chiș. I-am propus, de vreo trei luni, ca, în zona de ieșire din zona 0 să facem niște stații de taxi, pentru ca oamenii care vin în centru să găsească oriunde, oricând, taxiuri”, explică viceprimarul Traian Stoia. Acesta susține că propunerea a trecut de Comisia de circulație, care a fost de acord să aloce câteva locuri pentru taxiuri în unele parcări. „Acestea vor funcționa la Hotel Central, Modex, pe strada Bocșa, în zona magazinului Bega, la capătul străzii Mărășești, în zona Parcului Central și în zona Mitropolit Lăzărescu”, a mai spus Stoia. Practic, trei-patru taxiuri vor putea staționa, de acum, și în fostele parcări cu barieră, acolo unde acum o oră de staționare costă trei lei.
Comentarii prin facebook