Author Archives: Vlad Stoian

S-a stins Fanus Neagu

Scriitorul şi dramaturgul Fănuş Neagu a murit, în noaptea de luni spre marţi, în urma unei îndelungi suferinţe. Fănuş Neagu a fost internat mult timp din cauza unui cancer, iar în ultimele săptămâni a fost în comă.

Lectia de dresura

Au ratat titlul în etapa trecută, dar au administrat „câinilor roşii” un sec 4-1, care a trimis Dinamo pe locul al şaselea în Liga I. Nikolic a fost omul meciului şi bănăţenii se pregătesc de preliminariile Champions League. Palidă consolare, la Timişoara rămâne în acest an titlul de golgheter, adjudecat, cu 18 reuşite, de Ianis Zicu.

Adio, titlu!

Poli Timişoara a ratat, duminică seară, şansa de a deveni campioana acestei ediţii a Ligii I, după înfrângerea cu 2-1 în faţa Oţelului. E al doilea meci în care alb-violeţii pleacă de pe teren fără niciun punct, însă nenumăratele egaluri obţinute, în acest campionat, în faţa unor echipe fără pretenţii capătă acum dimensiuni catastrofale.

Top