Author Archives: Vlad Stoian

Cod galben de inundatii in vest

Hidrologii au instituit avertizare de cod galben de inundaţii în vest şi sud-vestul ţării, începând de joi, ora 10, până vineri, ora 16. Codul galben a fost emis ca urmare a precipitaţiilor prognozate pentru următoarele 36 ore.

Greva de avertisment la CFR!

Trenurile nu vor circula, miercuri, între orele 7 şi 9. Sindicaliştii de la CFR Călători şi CFR Infrastructură nu au ajuns, marţi seară, la un acord cu reprezentanţii companiilor feroviare, privind încheierea contractelor colective de muncă.

Cutremur in zona Mehadia

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe scara Richter s-a produs, luni, în zona localităţii Mehadia din Caraş-Severin. Nu s-au înregistrat pagube, seismul fiind resimţit la Băile Herculane şi Orşova.

Ii batura fara drept de apel!

Poli Timişoara s-a apropiat la două puncte de liderul Ligii I, Oţelul Galaţi. Alb-violeţii i-au învins fără drept de apel pe „juveţii” lui Adrian Mititelu, după un meci pe care l-au dominat de la început până la sfârşit. Poli este, în continuare, neînvinsă în Liga I.

Programul Rabla va fi reluat in 18 martie

Programul Rabla, ediţia 2011, pentru persoane fizice va demara în 18 martie, a declarat, joi, ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely. Acesta porneşte cu un buget care permite casarea a 60.000 de maşini vechi, dar poate fi suplimentat în funcţie de cerere.

Posibila greva la CFR, in 16 martie

Trenurile nu vor circula timp de două ore, în 16 martie, când sindicaliştii de la Federaţia Mişcare Comercial au anunţat grevă de avertisment. În aceeaşi zi, celelalte confederaţii sindicale vor organiza un miting în Bucureşti.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.