Bolnavi lasati de capul lor prin spital, din lipsa de personal

Situaţie greu de imaginat într-o ţară normală: o femeie diagnosticată cu demenţă Alzheimer şi internată într-o secţie de neurologie pleacă din salon şi se duce… acasă! S-a întâmplat la Spitalul Judeţean din Timişoara, unde o asistentă ajunge să răspundă şi pentru câteva zeci de pacienţi. Deficitul de personal se cronicizează pe zi ce trece, iar familiile bolnavilor se tem de ce e mai rău.

În Spitalul Judeţean din Timişoara, asistentele au plecat pe capete în străinătate. Cele care rămân sunt suprasolicitate şi au un program infernal. Puţine rezistă unui astfel de ritm. „În acest moment, avem un deficit de 200 de asistente medicale. Ar mai fi nevoie, de asemenea, şi de 90 de îngrijitoare, infirmiere şi brancardieri”, spune Liana Dacilescu, purtătorul de cuvânt al SCJUT. În aceste condiţii, nu e de mirare că situaţiile extreme devin o obişnuinţă. Bolnavii, tot mai numeroşi, nu pot fi supravegheaţi aşa cum trebuie. Spitalul e plin de oameni în pijamale, care circulă nestingheriţi dintr-o parte într-alta. Unii chiar ies afară, să-şi bea cafeaua, să fumeze sau să stea la o poveste cu o rudă venită în vizită. Nu-i întreabă nimeni nimic, iar de aici până la producerea unei tragedii nu e decât un pas. Aproape să fie făcut în cazul unei femei diagnosticate cu Alzheimer. Andreea Ursu, „Tomata cu Scufiţă”, una dintre cele mai cunoscute bloggeriţe din Timişoara, a trecut printr-o experienţă terifiantă. Mama ei, suferindă de Alzheimer, a fost internată la Neurologie, în Spitalul Judeţean, pentru nişte investigaţii. Andreea i-a spus asistentei că mama ei trebuie supravegheată tot timpul, dar lucrurile au luat-o razna. „Mama a plecat din spital, în pijama, fără s-o oprească nimeni. Când am ajuns eu, colegele de salon mi-au spus că lipsea de o oră”, povesteşte tânăra. Nevăzându-şi mama, a intrat în panică, a întrebat asistentele şi infirmierele, a ajuns chiar şi la paznicul postat la intrarea în spital, dar fără succes. Mai mult decât atât, în momentul în care a întrebat paznicul, acesta i-a spus, sec, că nu înţelege în ce calitate îndrăzneşte să-l tragă la răspundere. Mama Andreei a reuşit să ajungă acasă, însă lucrurile ar fi putut sfârşi tragic. „Aş vrea să ştiu cine ar fi răspuns în cazul în care pe mama mea ar fi lovit-o o maşină sau s-ar fi pierdut prin oraş. Nu se poate ca lucrurile să rămână aşa, iar pacienţii să iasă din spital nestingheriţi”, ne-a declarat tânăra. Andreea nu are nimic să le reproşeze medicilor sau asistentelor. „De vină este sistemul. Asistenta are şi ea dreptate când spune că nu poate supraveghea singură 40 de bolnavi. Dar ce se întâmplă cu pacienţii? Nu înţeleg de ce angajaţii firmei care asigură paza spitalului nu sunt instruiţi. Cel cu care am vorbit eu mi-a spus că nu e prima dată când se întâmplă să plece un pacient din salon”, spune ea.
Anul acesta, Spitalul Judeţean a organizat trei concursuri, ultimul în luna iulie. Au fost 20 de posturi de asistente, niciunul pentru secţiile de neurologie. Toate sunt pe perioadă determinată, până când – şi dacă – titularele se vor întoarce acasă.

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli nu strălucește, nu joacă spectaculos, dar face ce trebuie! Câștigă și urcă pe primul loc

Poli Știința – FC Bacău a fost derbiul de clasament al etapei a 11-a, jocul între ocupantele locurilor 2 și 6, a două echipe ce au jucat bine în ultimele partide. Întâlnirea de astăzi nu a impresionat, dar s-a terminat cum au vrut gazdele, cu victorie. Prima repriză a fost deschisă, cu două echipe ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli nu strălucește, nu joacă spectaculos, dar face ce trebuie! Câștigă și urcă pe primul loc
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa de la Pădurea Verde nu a făcut un meci rău la Bistrița, în fața altei formații cu multe probleme, dar chiar și așa nu a fost loc de nici măcar un punct pentru trupa „invincibilului” antrenor Florin Fabian. Dumbrăvița a condus pe stadionul „Jean Pădureanu”, dar a sfârșit ca și în precedentele șase partide,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO
Consiliul Județean Timiș pregătește reorganizarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (DGASPC Timiș), iar pentru aceasta a pus la punct o nouă structură organizatorică. Instituția a lansat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, procedura de consultare publică pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea noii structurii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitoarea structură organizatorică a DGASPC Timiș e în dezbatere publică
Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își sărbătorește o nouă filă de istorie într-un mod unic și dinamic, devenit deja tradiție pentru oraș. Marți, 27 octombrie 2026, Stadionul „Știința” va deveni inima comunității academice și locale, găzduind evenimentul sportiv-simbolic „106 pentru Poli”. Anul acesta, conceptul central reflectă împlinirea a 106 ani de excelență în educație și cercetare:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria se măsoară și în pași: Universitatea Politehnica Timișoara celebrează 106 ani prin evenimentul „106 pentru Poli”
Un eveniment devenit deja tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici a avut loc, joi, 22 octombrie, la Grădiniţa PP nr. 23 din Timişoara: „Târgul de toamnă”. Într-un cadru relaxat şi prietenos, alături de părinţi, bunici şi cadre didactice, micuţii s-au distrat, dar au fost deprinşi şi cu activităţi antreprenoriale. Denumit „Târgul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment devenit tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici: „Târgul de toamnă” de la Grădiniţa PP nr. 23/Foto
Un recital de pian, o expoziție dedicată colecționarilor de jocuri, figurine și board games, dar și o nouă ediție de teatru interactiv pentru copii îi așteaptă pe timișoreni în acest final de săptămână, la Iulius Town. Sâmbătă, 24 octombrie, dacă vii la o plimbare prin Iulius Gardens, vei avea parte de o surpriză muzicală. Filip...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Ce-ar fi ca trecerea dintre ani să vă găsească într-un oraș în care Europa întâlnește Asia, printre luminile Bosforului, moschei spectaculoase și atmosfera fascinantă a Orientului? As Tour Timişoara vă oferă aces prilej şi vă invită să întâmpinați anul 2027 la Istambul. Plecare se face pe 29 decembrie. PROGRAMUL PE ZILE: ZIUA I, 29.12.26: Ora...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magia dintre două continente la cumpăna dintre ani. Revelion la Istanbul cu As Tour Timişoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.