Primăria Timişoara articole

Directia: la coasa! Primaria are in sfarsit contract contra buruienilor pentru tot orasul

Directia: la coasa! Primaria are in sfarsit contract contra buruienilor pentru tot orasul

La mai bine de jumătate de an de când buruienile au pus stăpânire pe Timișoara, primăria anunță, în sfârșit, încheierea unor contracte pentru întreținerea spațiilor verzi. Au fost atribuite și ultimele două sectoare, astfel că, spune Nicolae Robu, se va trece imediat la… coasă!

Peste doua luni aflam ce se intampla cu vestigiile din Cetate! De conservat, probabil abia la anul

Avem vestigii în zona Cetate, dar nu știm pentru cât timp. După ce au stat deja luni bune la voia capriciilor vremii, acestea vor rămâne în același stadiu minimum încă jumătate de an. Primăria a atribuit, în sfârșit, contractul de punere în valoare a acestora, dar proiectul are termen de execuție opt luni. Cel puțin!

Santier pe strada Podeanu! In trei luni ar trebui sa fie patru benzi, trotuare si parcari

Până la sfârșitul verii, strada Podeanu va avea patru benzi, trotuare, piste și parcare atât de mașini, cât și de biciclete. Șantierul urmează să înceapă în câteva zile, după ce primăria a câștigat contestația depusă la licitația organizată pentru această lucrare. Termenul de executare este însă extrem de scurt.

De trei luni, dezastru in zona Intrarea Plantelor – Musicescu: gropi, noroi si… nimeni pe santier! / FOTO

Șanturi, gropi, noroaie și tone de praf. Cu toate se confruntă, de mai bine de trei luni, timișorenii care locuiesc pe Intrarea Plantelor și str. Musicescu, de la numărul 1 până la intersecția cu strada Islaz. Șantierul nu a fost nicio clipă marcat cu vreun panou, iar muncitorii sunt, în general, o raritate. Când apar, mai fac o groapă și pleacă.

nicolae robu

Spune ca are cu ce: Robu trage linie la trei ani de mandat

Timișoara s-a schimbat enorm în bine în cei trei ani de când este primar Nicolae Robu! Este concluzia la care a ajuns… însuși edilul, care a vrut neapărat să le mulțumească alegătorilor, deși e încă în America. Robu își va face bilanțul efectiv doar la finele lunii, când se împlinesc practic trei ani de „primariat”. Până atunci, și-a făcut o succintă declarație de avere, semn al corectitudinii sale.

pista biciclete

Iarba si denivelari pe pistele de biciclisti din zona Closca, la doi ani de la inaugurare / FOTO

Inaugurate acum aproape doi ani și reclamate încă de atunci de timișorenii din zonă, pistele de biciclete din zona străzii Cloșca arată acum ca după război. Acestea sunt crăpate în multe locuri și iarba crește în voie. Lucrarea e în garanție, iar societatea primăriei ar trebui să intervină.

Din America, Robu se lauda cu parcul auto al RATT! Inclusiv cu tramvaiele nereabilitate de un an

Aflat la New York, primarul Nicolae Robu pare că începe să-și facă bilanțul de trei ani de mandat de-a dreptul în Țara Făgăduinței. Evident, pe Facebook, iar primul capitol este dedicat transportului în comun. Edilul se laudă că… primăria a plătit autobuze și troleibuze, dar și că a trimis la reabilitat două tramvaie, neterminate după aproape un an!

Salutari din Marele Mar: Robu le-a trimis timisorenilor poze de la New York / FOTO

Ca nu cumva să creadă timișorenii că a uitat de ei, primarul Nicolae Robu, plecat în SUA în interes de serviciu, alături de soția sa, a postat, pe Facebook, câteva imagini din New York. Prietenii săi i-au comentat mai mult sau mai puțin malițios, dar numărul de like-uri ajunsese la aproape 800.

In sfarsit: se deschide a doua piata volanta din Timisoara! De aceasta data, in zona de nord

Piața volantă deschisă, anul trecut, în zona stadionului, a fost un adevărat succes încă de la început. În câteva săptămâni, și timișorenii din altă parte a orașului se vor putea bucura de un spațiu unde să găsească numai produse proaspete și, foarte important, provenite exclusiv de la producătorii autohtoni.

Gata cu jungla! Primăria are în sfârșit contract pentru întreținerea spațiilor verzi

Încă din toamna anului trecut majoritatea parcurilor din Timișoara au rămas în „plata domnului” după ce municipalitatea nu a reușit să încheie un contract cu un operator pentru întreținerea spațiilor verzi. Vineri, primăria a anunțată că două zone din oraș au fost atribuite societăților Horticultura și Rogera. Licitația pentru întreținerea spațiilor verzi și a parcurilor

Beti apa de la fantanile publice? Aveti grija, s-ar putea sa fie toxica

Timișorenii care beau apă de la fântânile publice ar trebui să se gândească de două ori înainte de a face acest lucru. Municipalitatea a descoperit, în urma unor controale, că apa de la unele dintre fântânile din oraș este contaminată. La o parte dintre ele există probleme cu bacterii, în timp ce la altele apa este toxică din punct de vedere chimic.

parcare bega

Dupa parcare, inca o bucata de teren din zona Magazinului Bega, intabulata de fratii Cristescu

Surprize-surprize pentru Primăria Timișoara! Frații Cristescu sunt proprietari nu doar pe parcarea din spatele magazinului Bega, ci și pe o bucată de teren din lateralul clădirii! Totul, susțin reprezentanții PMT, grație aceleași ordonanțe 834 din 1991. Municipalitatea s-a adresat instanțelor, dar nu a primit încă termen.

Michelangelo, tot subiect de scandal! Robu si Herzog despre meritele lui Ciuhandu

Chiar și după inaugurare, pasajul Michelangelo rămâne un subiect de scandal pentru aleșii din Consiliul Local Timișoara. Ultima dispută pe tema pasajului a avut loc marți, când consilierul Bogdan Herzog i-a cerut primarului Nicolae Robu să prezinte un raport cu privire la acest proiect. Acesta i-a sugerat ca pe viitor să-l invite și pe Gheorghe

Statuia din Piata Libertatii a intrat in reabilitare. Va fi gata in doua luni

Unul dintre cele mai importante vestigii ale orașului de pe Bega, respectiv statuia din Piața Libertății, a intrat în renovare. Au trecut aproape șapte ani de la ultima reabilitare, iar lucrarea va fi gata în aproximativ două luni. Monumentul Sf. Nepomuk, din Piața Libertății a intrat în reabilitare. Vestigiul îl reprezintă pe sfântul protector al

Vom avea aquapark in Mehala?

Viitorul Aquapark al Timișoarei a fost readus în discuție în plenul Consiliului Local. Doi aleși, respectiv Daniel Idolu (PSD) și Nistor Geană (PLR), au propus ca parcul să fie amplasat în zona Mehala, găsindu-se deja un spațiu pentru el. Totuși, Nicolae Robu nu este convins că această variantă este demnă de luat în seamă. Consilierii

Politistii locali primesc de la 1 iulie norma de hrana

E oficial! Polițiștii Locali din Timișoara vor primi, de la 1 iulie, norme de hrană! Proiectul a trecut, marți, de votul consilierilor locali, deși primarul Nicolae Robu nu s-a arătat prea încântat de propunere. De la începutul lunii iulie personalul din cadrul Poliției Locale Timișoara va beneficia de indemnizații pentru hrană. Deși o astfel de

Trei milioane de euro pentru sapte vaporetto! Robu spera sa fie de ajuns

În ianuarie a fost un eșec, dar Primăria Timișoara încearcă din nou. În această perioadă a fost lansată pe SEAP a doua licitaţie pentru achiziţionarea de vaporetto. La prima nu s-a prezentat nimeni. Acum, condițiile sunt aceleași, dar a crescut semnificativ suma prevăzută pentru această achiziție.

Banii de mancare ai politistilor locali, la mana consilierilor

Primesc sau nu polițiștii locali bani de mâncare? Decizia depinde de consilierii locali, care au un astfel de proiect pe ordinea de zi de marți. Este pentru a doua oară când este luată în discuție o astfel de propunere, dar prima oară când proiectul ajunge la vot. Acum jumătate de an, primarul Nicolae Robu se declara total împotrivă. UPDATE: Robu își menține poziția, dar spune că se conformează legii.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.