Postul preotului Mircea Cricovean a fost scos la concurs!

Epurările pe criteriul pumnului în gură continuă la biserica „Sf. Ilie”. Următorul pion este chiar fostul director de la Finanţe, Nicolae Ignea, exclus din Consiliul Parohial Fabric. La nici o săptămână după trimiterea în exil la Sânpetru Mic a preotului Mircea Cricovean, postul a fost scos la concurs.

După ce preotul Mircea Cricovean a fost exilat la Sânpetru Mic, pentru că a avut curajul să spună lucrurilor pe nume, iar preotul Mircea Munteanu a fost trimis la penitenciar, pentru că era prea incomod, a venit rândul consilierilor parohiali. Nicoale Ignea, fostul director de la Finanţe, a fost dat afară, joi seara, din Consiliul Parohial, considerându-se că aduce grave prejudicii bisericii. Decizia a fost semnată de IPS Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului, şi de Preasfinţitul Paisie Lugojanul, episcopul vicar al Timişoarei. Cel puţin jumătate din membrii Consiliului Parohial Fabric se gândesc dacă să îşi dea sau nu demisia în grup. „E de-a dreptul penibil ce se întâmplă. Suntem cel puţin cinci-şase consilieri pregătiţi să ne dăm demisiile. Ne vânează ca pe găini. Nu mai putem să spunem absolut nimic. E mai rău decât înainte de 1989”, a comentat, sub protecţia anonimatului, unul dintre consilierii parohiali din Fabric.
Consiliul Eparhial Timişoara a decis scoaterea la concurs a postului lăsat liber de preotul Mircea Cricovean. La examen se pot prezenta preoţii licenţiaţi în Teologie, având media minimă 8,51 decurgând din media la studii, media la examenul de definitivat, gradul II sau gradul I (ultimul susţinut) şi media notelor administrative pe ultimii cinci ani, fară impedimente canonice şi fără sancţiuni în ultimii cinci ani. Examenul va consta din: susţinerea unui memoriu asupra activităţii pastorale şi gospodăreşti desfăşurată în ultimii cinci ani, o probă scrisă cu câte un subiect din domeniul Teologiei pastorale, al Teologiei dogmatice şi Îndrumări misionare, o probă orală constând din susţinerea unei predici şi cateheze, potrivit tematicii de asemenea anexată şi o probă de slujire la biserică. Cei interesaţi pot să-i depună cereri până cel târziu 22 august, data examenului urmând să fie comunicată ulterior. După plecarea preoţilor Cricovean şi Munteanu, la biserica din Fabric au rămas Adrian Floca (preot paroh), Iulian Cosma, Nicolae Morar (cadru didactic la UVT) şi diaconul Dorin Cătinean. Preotul Munteanu, transferat la penitenciar, va fi plătit tot din banii enoriaşilor de la biserica „Sf. Ilie” din Timişoara.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

sel a spus: (august 5th, 2011 at 18:54 )

Paisie ne termina pe toti! Iesiti la lupta preoti din toata Timisoara, nu se mai poate asa ceva

DICTATURA a spus: (august 5th, 2011 at 19:13 )

Dictatura este rezultatul obrazniciei unei minoritati ce traieste in mijlocul unei majoritati apatice.

ioan1 a spus: (august 5th, 2011 at 20:30 )

era de aşteptat ca lucrurile să nu se termine cu „dislocarea” fostului paroh, cu trimiterea lui în exil. iată că şi Pr. Mircea (tot Mircea) Muntean trebuie să-şi spăşească „păcatele” la Instituţia numită popular în Timişoara „Popa Şapcă” Doamne fereşte !!! să nu se aju8ngă aici.
Păcat ! Mare Păcat ! este faptul că Inaltpreasfinţia Sa Dr. NICOLAE CORMEANU a putut să semneze astfel de acte ! SAMAVOLNICE !
S-a dus dracului şi bruma de speranţă că se paote întâmpla ceva bine în cadrul Mitropoliei Banatului, în cadrul BOR ! Deci revin la un titlu anterior AGHIUŢĂ l-a învins pe AGHIOS !
Are dreptate SAYS, numai că nu mai este cine să iasă la LUPTA CEA MARE !
Toţi sunt ADORMIŢI, APATICI, stau cu gâtul aplecat numai să fie buni de INJUGAT.
Aceeaşi apatie este în toate domeniile vieţii sociale.
Poate că ne merităm soarta !!??
Sunt detui lingăi, gata să se caţere, că doar aşa am învăţat după „89 !
Există Dukmnezeu şi la alte BISERICI, care se bucură de lucrarea lui AGHIUŢĂ.

ioan1 a spus: (august 5th, 2011 at 23:27 )

Măsurile represive nu s-au oprit numai la clerici. A urmat rîndul membrilor Consiliului Parohial care „au cântat fals în cor” şi cărora li s-a adus la cunoştinţă Hotărârea semnată de IPS Nicolae şi PS Paisie după ce ceilalţi membrii ai consiliului care au fost joi seara la şedinţă, au plecat. Nu s-a spus o vorbă despre „măsurile disciplinare luate” de forul superior, pe tot parcursul şedinţei, deşi acolo s-au dezbătut şi lucruri interesante, unele chiar favorabile pentru biserică. Ei nu chiar toate. Deci: aplicaţi vorba din popor „Fă ce zice popa, nu ce face popa”. Ce metoda managerială o fi asta. da suntem un popor de DORMIŢI, că tot suntem în Postul DORMIREA MAICII DOMNULUI.
PĂZEA ! Urmeză alţii la rând, că trebuie făcut loc pentru cei ce-i vor cânta în strună noului paroh. DOAMNE AJUTĂ-NE şi SĂ AUZIM NUMAI DE BINE DESPERE BISERICA NOASTRĂ

Costel a spus: (august 6th, 2011 at 09:56 )

Nenorocirea este ca numarul celor orbi, desi au ochi care deslusesc contururi si culori, ramane mare. Cati au observat ca de sub anteriul paisiacilor se itesc straie portocalii? Si bisericile vor sa ni le ia aceste lacuste care pustiesc tot in Romania?

ioan1 a spus: (august 6th, 2011 at 20:04 )

DA, din păcate Domnule COSTEL, ai foarte mare DREPTATE.
Dacă nu voe reuşi săle ia, sigur o să Le „taie”

Pixu' a spus: (august 7th, 2011 at 10:52 )

Aparent fara legatura cu scandalul acesta… Treceam ieri prin Piata 700 si am vazut pe FOSTA BISERICA MILITARA o placa de marmura, pe care dupa un scurt istoric al asezamantului, sunt trecuti, cu o nesimtire demna de o cauza mai buna – cine altcineva? – PROF.DR.ING. GHEORGHE CIUHANDU – va suna cunoscut? si un consilier municipal. Este adevarat ca ultimul s-a zbatut ca lacasul sa revina in patrimoniul armatei, de unde fusese confiscat, dar pe placa nu se aminteste nimic de faptul ca fostul aprozar a ajuns din nou biserica prin contributia financiara a cadrelor militare din Timisoara. A fost biserica militara pina intr-o zi, cand, o mana de popi hrapareti, l-au scos afara pe preotul militar Bica (care a si facut preinfarct in momentul respectiv) – cel care a refacut practic biserica – si si-au creat o noua parohie! Evident cu binecuvantarea IPS! Asa ca nu va mirati de ce se intampla! Pina la urma si biserica este oglinda societatii in care traim! Iar cine a zis ” Sa faci ce zice popa…” n-a fost prost!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Poliția Locală Timișoara amendează din nou firma care trebuie să renoveze Cinema Dacia

Societatea care a câștigat contractul de reabilitare a Cinema Dacia, a fost sancționată pentru a 12-a oară pentru gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor.  T.T.&CO SOLARIA GRUP, responsabilă de lucrările de reabilitare a cinematografului Dacia, a fost din nou sancționată pentru proasta gestionare a deșeurilor din construcții. Ultima sancțiune, în valoare de 60.000 de lei, a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliția Locală Timișoara amendează din nou firma care trebuie să renoveze Cinema Dacia
Fluturi și albine vii - expoziție

Politica vezi arhiva Politica

Senatorul Sorin Şipoş: “Ziua Eliberării” lui Donald Trump generează multă nesiguranţă pentru economia Timişului

Senatorul USR de Timiş, Sorin Şipoş, afirmă că majorarea taxelor vamale de către administraţia Tump va conduce la multă nesiguranţă pentru economia Timişului, unul dintre cele mai industrializate județe din țară. Firmele din Timiş nu exportă direct în SUA, dar produc componente pentru multe ţări care o fac, explică Şipoş. Senatorul USR a dat câteva...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Senatorul Sorin Şipoş: “Ziua Eliberării” lui Donald Trump generează multă nesiguranţă pentru economia Timişului
dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Felix Dogariu, o nouă performanță impresionantă. Floretistul Politehnicii a devenit vicecampion național la tineret

Felix Dogariu, în vârstă de doar 16 ani, aduce o nouă medalie națională Politehnicii Timișoara. Floretistul alb-violet a devenit joi, 3 aprilie, vicecampion național la categoria tineret, destinată sportivilor U23. Peste 30 de sportivi s-au aliniat, astăzi, la startul Campionatului Național de floretă, la categoria Tineret (U23), care s-a desfășurat la București, în Sala de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Felix Dogariu, o nouă performanță impresionantă. Floretistul Politehnicii a devenit vicecampion național la tineret
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Filmat când încerca să prindă… aripi!

Ieri, polițiștii Biroului Autostrăzi A1 Deva- Nădlac, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe Autostrada A1, km 431, calea 2 au oprit un autoturism condus de către un tânăr, în vârstă de 24 de ani, care circula dinspre municipiul Lugoj înspre Deva. Acesta a fost înregistrat de aparatul radar, cu viteza de 223 km/h pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filmat când încerca să prindă… aripi!
Muzeul National al Banatului
Iulius Town

Economic vezi arhiva Economic

Protecția Consumatorilor a luat măsuri drastice la magazinul Lidl din Lugoj/FOTO

Magazinul unui cunoscut lanț comercial din Lugoj a fost “vizitat” de inspectorii de la Protecția Consumatorilor.  Miercuri, CJPC Timiș a efectuat o acțiune de control la S.C. LIDL DISCOUNT SRL – punct de lucru Lugoj. Abaterile constatate au arătat că spațiul era neigienizat, s-au găsit urme biologice (excremente rozătoare) și produse alimentare roase identificate pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Protecția Consumatorilor a luat măsuri drastice la magazinul Lidl din Lugoj/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În 2025, pasionații de jocuri cu mașini au parte de o ofertă variată și extrem de captivantă. De la simulatoare realiste până la curse arcade pline de adrenalină, industria jocurilor video a evoluat semnificativ, iar performanțele ridicate ale noilor laptopuri de gaming permit rularea acestor titluri la calitate maximă. Dacă ești în căutarea celor mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai tari jocuri cu mașini pe care le poți juca în 2025
Senatorul USR de Timiş, Sorin Şipoş, afirmă că majorarea taxelor vamale de către administraţia Tump va conduce la multă nesiguranţă pentru economia Timişului, unul dintre cele mai industrializate județe din țară. Firmele din Timiş nu exportă direct în SUA, dar produc componente pentru multe ţări care o fac, explică Şipoş. Senatorul USR a dat câteva...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Senatorul Sorin Şipoş: “Ziua Eliberării” lui Donald Trump generează multă nesiguranţă pentru economia Timişului
Societatea care a câștigat contractul de reabilitare a Cinema Dacia, a fost sancționată pentru a 12-a oară pentru gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor.  T.T.&CO SOLARIA GRUP, responsabilă de lucrările de reabilitare a cinematografului Dacia, a fost din nou sancționată pentru proasta gestionare a deșeurilor din construcții. Ultima sancțiune, în valoare de 60.000 de lei, a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliția Locală Timișoara amendează din nou firma care trebuie să renoveze Cinema Dacia
Felix Dogariu, în vârstă de doar 16 ani, aduce o nouă medalie națională Politehnicii Timișoara. Floretistul alb-violet a devenit joi, 3 aprilie, vicecampion național la categoria tineret, destinată sportivilor U23. Peste 30 de sportivi s-au aliniat, astăzi, la startul Campionatului Național de floretă, la categoria Tineret (U23), care s-a desfășurat la București, în Sala de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Felix Dogariu, o nouă performanță impresionantă. Floretistul Politehnicii a devenit vicecampion național la tineret
Astăzi s-a semnat contractul pentru viitorul Institut Regional de Oncologie Timișoara, a anunţat preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis. Peste câteva zile se va da ordinul de începere a lucrărilor. Viitorul Institut Oncologic se va ridica peste ruinele a ceea ce trebuia să fie Spitalul Municipal de pe Calea Torontalului. “Este cel mai important moment din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul pentru viitorul Institut Regional de Oncologie Timișoara
Ieri, polițiștii Biroului Autostrăzi A1 Deva- Nădlac, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe Autostrada A1, km 431, calea 2 au oprit un autoturism condus de către un tânăr, în vârstă de 24 de ani, care circula dinspre municipiul Lugoj înspre Deva. Acesta a fost înregistrat de aparatul radar, cu viteza de 223 km/h pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filmat când încerca să prindă… aripi!
Magazinul unui cunoscut lanț comercial din Lugoj a fost “vizitat” de inspectorii de la Protecția Consumatorilor.  Miercuri, CJPC Timiș a efectuat o acțiune de control la S.C. LIDL DISCOUNT SRL – punct de lucru Lugoj. Abaterile constatate au arătat că spațiul era neigienizat, s-au găsit urme biologice (excremente rozătoare) și produse alimentare roase identificate pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Protecția Consumatorilor a luat măsuri drastice la magazinul Lidl din Lugoj/FOTO
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.