Stirile din ziua: 7 august 2011

Politehnica si UVT, datoare vandute catre profesori!

Universitatea Politehnica şi Universitatea de Vest sunt bune de plată! Atât de bune, încât trebuie să le achite profesorilor peste opt milioane de euro. Decizia este definitivă şi irevocabilă şi a fost obţinută de Sindicatul „Alma Mater”, la sfârşitul lunii iulie. Este vorba despre diferenţele salariale conform Legii 251, care prevedea mărirea lefurilor dascălilor cu 50%.

Cum puteau evita autoritatile locale dezastrul de la Poli

Ca să-i determine pe cei care i-au furat calul să-i returneze mijlocul de transport eco, un cowboy a ameninţat grav: „Dacă nu-mi văd calul până beau o bere o să fac ce-a făcut tata”, spunea un banc. Dar ce-a făcut tata? Evident, tata cowboy-ului a plecat pe jos, suna poanta. Preşedintele CJ Timiş Constantin Ostaficiuc a fost chiar mai ferm decât călăreţul din poveste.

Show by Diana Bobar

Creatoarea de modă Diana Bobar şi-a prezentat, sâmbătă, cea mai recentă colecţie într-un cadru special, în aer liber. Nonconformistul designer a ales pontonul de la Văliug pentru o nouă demonstraţie de culoare.

Plati si garantii de plata in relatiile dintre comercianti

În această perioadă dificilă din punct de vedere economic, garantarea plăţilor reprezintă de multe ori o solicitare uzuală a celor îndrituiţi să le primească. Bunăoară, dacă acum câţiva ani în relaţionarea dintre societăţile comerciale se obişnuia să se transmită marfa însoţită de factura fiscală conţinând contravaloarea acesteia, în prezent, tot mai mulţi comercianţi condiţionează livrarea mărfii de garantarea achitării acesteia, solicitând în schimbul ei file cec sau bilete la ordin scadenţate.

Top