Oana Gaita, de la purtator de cuvant al PNL Timis, la consilier personal al lui Gheorghe Falca

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, și-a luat, de câteva zile, consilier de… Timișoara. Oana Gaita s-a ținut de cuvânt și a renunțat la activitatea politică în PNL Timiș. De săptămâna trecută, ea s-a mutat la Arad. Cel puțin cu jobul, așa că acum face naveta în orașul de pe Mureș.

oana gaita

Fost consilier județean PDL, apoi PNL, timp de două mandate, și purtător de cuvânt al filialei Timiș, Oana Gaita a renunțat să mai candideze la vreo funcție la alegerile din acest an. Ea a anunțat anterior că se va mai ocupa doar de campania electorală, după care se va retrage. Zis și făcut, dar n-a putut să stea prea mult departe de administrație și politică. Oana Gaita este, de câteva zile, consilier personal al primarului Aradului, Gheorghe Falcă. „Lucrez la Arad din 19 iulie. Mă ocup de comunicarea în interiorul Primăriei Arad. Sunt consilier personal al lui Gheorghe Falcă, nu este un post pentru care am dat concurs, se face cu numire. Momentan, sunt în perioada de acomodare, cunosc oamenii care lucrează acolo. Abia mi-am preluat atribuțiunile. Și încă ceva: nu sunt purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, există deja un purtător de cuvânt care știe bine ce are de făcut”, a declarat, pentru deBanat.ro, Oana Gaita.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

gogincop a spus: (iulie 25th, 2016 at 18:33 )

Si cu Paul ce faci?

gojincop a spus: (iulie 25th, 2016 at 19:27 )

Oana banana

CSM a spus: (iulie 25th, 2016 at 21:07 )

Nu-l luati si pe PaulBogdan sofer… Era atarnache zilnic pe la Bojin si Acum la Grindeanu.

Pokem a spus: (iulie 26th, 2016 at 09:50 )

Falca la valoarea lui putea sa găsească ceva mai tânăr. Baba asta este ‘trecută”. Sa ne amintim de ……apoi Ciobanu, Borza, Ostaficiuc, Popa, Popoviciu, Robu …apoi Falca. O fi bine?

robi a spus: (iulie 26th, 2016 at 11:53 )

Are Ghiță nevoie de „consiliere” personala, acum, după divorț. Oana o face bine și cu pasiune.

Victor a spus: (iulie 26th, 2016 at 17:50 )

…cat costa…un „consiliat” cu Oana…?…ajunge o pensie de agricultor…?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ilie Bolojan vorbeşte de necesitatea unei alianţe PNL – USR. Ce vor spune liderii PNL Timiş?

Premierul Ilie Bolojan, totodată preşedinte PNL, a declarat, miercuri, într-un interviu la Digi FM, că este posibilă realizarea unei alianțe PNL-USR în perspectiva viitoarelor alegeri. El a afirmat că, în contextul actual, formarea unor blocuri politice mai mari este necesară pentru stabilitate. Afirmaţiile lui Bolojan ar putea produce probleme în PNL Timiş, organizaţie aflată sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan vorbeşte de necesitatea unei alianţe PNL – USR. Ce vor spune liderii PNL Timiş?
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Șoc în C7! Antrenorul Alex Pelici s-a despărțit de liderul seriei, Unirea Alba Iulia

Cea mai bună echipă din C7 a rămas fără antrenor… Vrând/nevrând este o veste bună și pentru Poli! Timișoreanul Alex Pelici nu va mai continua la Unirea Alba Iulia, echipă pe care a condus-o în mai multe mandate pe durata a mai bine de două decenii și pe care o lasă pe primul loc în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șoc în C7! Antrenorul Alex Pelici s-a despărțit de liderul seriei, Unirea Alba Iulia

Social vezi arhiva Social

Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Bilanț pe plus la Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în 2025

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a avut un nou an bun. 2025 a însemnat creșterea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara, numeroase programe finanțate din fonduri europene și destinate mediului de afaceri local, cursuri de pregătire pentru angajați, numeroase expoziții de specialitate, dar și implicarea în mai multe programe ale societății, mai ales în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bilanț pe plus la Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în 2025

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Așa cum am anunțat deja, Primăria Timișoara depune pentru finanțare europeană un proiect în valoare de 7 milioane de euro pentru reabilitarea halei mari de tramvaie de pe Bulevardul Take Ionescu și transformarea acesteia într-un spațiu cultural, în cadrul Centrului Multiplexity. Proiectul respectiv ar fi trebuit să fie gata de ani de zile, fiind punctul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara cere șapte milioane de euro pentru ca centrul Multiplexity să devină în sfârșit realitate
Premierul Ilie Bolojan, totodată preşedinte PNL, a declarat, miercuri, într-un interviu la Digi FM, că este posibilă realizarea unei alianțe PNL-USR în perspectiva viitoarelor alegeri. El a afirmat că, în contextul actual, formarea unor blocuri politice mai mari este necesară pentru stabilitate. Afirmaţiile lui Bolojan ar putea produce probleme în PNL Timiş, organizaţie aflată sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan vorbeşte de necesitatea unei alianţe PNL – USR. Ce vor spune liderii PNL Timiş?
O nouă grădiniţă urmează să fie construită în localitatea Moşniţa Nouă, aceasta urmând să deservească 360 de copii. Investiţia totală în acest obiectiv este de aproximativ 3,5 milioane de euro, din care 2,5 milioane sunt bani nerambursabili. Primarul comunei Moşniţa Nouă, Gerald Simonis, a semnat, miercuri, 17 decemnbrie, împreună cu ADR Vest, contractul de finanțare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vești bune, la final de an, pentru locuitorii comunei Moşniţa Nouă. S-a semnat contractul pentru ridicarea unei noi grădiniţe moderne
Situația descoperită la căminul de bătrâni de la Lenauheim a făcut Prefectura Timiș să ia măsuri în acest sector. Ce înseamnă aceasta? S-a constituit o comisie care va face verificări. Prin Ordin de Prefect, a fost constituită Comisia mixtă de verificare și control a centrelor rezidențiale destinate persoanelor vârstnice din județul Timiș. Din această comisie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Problemele cu bătrânii de la Lenauheim au creat o nouă comisie, la Prefectură
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a avut un nou an bun. 2025 a însemnat creșterea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara, numeroase programe finanțate din fonduri europene și destinate mediului de afaceri local, cursuri de pregătire pentru angajați, numeroase expoziții de specialitate, dar și implicarea în mai multe programe ale societății, mai ales în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bilanț pe plus la Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în 2025
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a publicat în consultare publică Ghidul solicitantului pentru Intervenția Regională – „Consolidarea cooperării pentru inovare cu parteneri interni sau externi – EIT Mobilitate urbană”, cu o alocare totală de 800.000 euro la nivel regional. Aceasta este etapa a doua dintr-un mecanism construit deja în Regiunea Vest, Acceleratorul inVest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 800.000 de euro, prin ADR Vest, pentru dezvoltarea mobilității urbane
Prin Pasajul Solventul vom circula cu automobilul peste o săptămână, dar aceasta doar în regim de șantier, a anunțat, de pe șantier, viceprimarul Ruben Lațcău. Aceasta va reduce mult din presiunea existentă de la pasajul Jiul, într-o perioadă a anului în care traficul rutier din oraș crește semnificativ. În aceste zile acolo se toarnă straturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai avem doar o săptămână până vom putea circula prin Pasajul Solventul/VIDEO
Începând de astăzi, Muzeul Național de Artă Timișoara și Consiliul Județean Timiș invită publicul la deschiderea expoziției „Când Lumea Se Frânge. Grafica Miturilor Ultimului Ceas / When the World Breaks. Drawings of Last-Hour Myths”. Expoziția va putea fi vizitată până pe 15 februarie 2026, iar accesul publicului la vernisaj este gratuit. Evenimentul expozițional, rodul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bandă desenată realizată de studenții de la Grafică, în expoziție la Muzeul Național de Artă Timișoara
Joi, 18 decembrie, Consiliul Local se întruneşte într-o şedinţă de plen extraordinară, unul dintre punctele care urmează să fie dezbătute fiind desfiinţarea Direcției Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar (PLMSTF). Şef al acestei direcţii este celebrul Culiţă Chiş, cel mai important director din primărie în timpul administraţiei Robu. Într-o scrisoare deschisă adresată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se desfiinţează oficial Direcţia PLMSTF din Primăria Timişoara. Celebrul Culiţă Chiş rămâne fără slujbă, dar promite că „se va întoarce într-o zi”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.