Discriminati si cu banii luati

Medicii de familie din Timişoara susţin că taxa de evaluare a furnizorilor de servicii medicale este discriminatorie şi le va diminua veniturile.

Nu aduce nimic nou, dar ia banii medicilor de familie. În plus, este şi discriminatorie faţă de cabinetele din mediul urban. Mai mulţi medici de familie din Timişoara sunt nemulţumiţi de noua taxă de evaluare a furnizorilor de servicii medicale. Aceştia spun că trebuie să plătească, anual, 1.000 de lei pentru ca doi reprezentanţi ai casei de asigurări sănătate să verifice anumite documente şi spaţiul în care funcţionează cabinetele. „Prin această taxă, casa de asigurări nu aduce nimic nou în evaluarea furnizorilor de servicii medicale. Inspectorii vin la cabinetul medical, verifică nişte documente care au fost în prealabil depuse la Casa de Asigurări de Sănătate, apoi alţi doi inspectori verifică spaţiul respectiv. Taxa se încasează la intrarea în contract cu CJAS”, spune medicul Iulius Jugănaru. Acesta acuză Ministerul Sănătăţii de discriminare, deoarece taxa percepută cabinetelor de medicină de familie din mediul urban este de 1.000 de lei, în timp ce cabinetele din mediul rural trebuie să plătească numai 250 de lei. „Mi se pare discriminant să se facă o asemenea diferenţă. Un spital care are sub 400 de paturi trebuie să plătească la evaluare 2.500 de lei ,iar spitalele cu un număr mai mare de 400 de paturi plătesc 3.500 de lei. Vrem ca taxă să fie redusă în ceea ce priveşte cabinetele de medicină de familie, pentru că nu este justificată diferenţa dintre un cabinet de medicină de familie şi un spital şi, de asemenea, este discriminare între cabinetele din mediul urban şi mediul rural”, spune Jugănaru.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dănuț Groza evită să spună dacă va candida sub sigla PSD, dar admite că îl va susține pe Simonis

Actualul primar al orașului Sânnicolau Mare, Dănuț Groza, evită să vorbească despre ceea ce ar fi ”colaborare politică”, atunci când e alături de președintele PSD Timiș, Alfred Simonis. Nu vrea să spună că va candida sub sigla acestui partid, el fiind liberal la origini, ani bun, un partid din care a fost dat afară nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dănuț Groza evită să spună dacă va candida sub sigla PSD, dar admite că îl va susține pe Simonis
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica bate, Dumbrăvița face doar egal

Divizionarele B din Timiș au continuat astăzi seria partidelor amicale. Dumbrăvița a ajuns deja la a patra întâlnire în timp ce Politehnica a jucat a doua partidă de verificare. Pe Electrica, Politehnica a întâlnit o echipă din județul Mehedinți, Luceafărul Drobeta Turnu Severin, formație ce pune bază pe creșterea tinerelor generații. Vizitatorii au condus cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica bate, Dumbrăvița face doar egal
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIAT lansează un nou curs gratuit, pentru Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al Proiectului „DigiTIM: Digital upskilling!”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – „Competențe digitale pentru piața muncii”, organizează cursul gratuit de Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal. Proiectul vizează actualizarea competențelor și perfecționarea angajaților din companii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT lansează un nou curs gratuit, pentru Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Divizionarele B din Timiș au continuat astăzi seria partidelor amicale. Dumbrăvița a ajuns deja la a patra întâlnire în timp ce Politehnica a jucat a doua partidă de verificare. Pe Electrica, Politehnica a întâlnit o echipă din județul Mehedinți, Luceafărul Drobeta Turnu Severin, formație ce pune bază pe creșterea tinerelor generații. Vizitatorii au condus cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica bate, Dumbrăvița face doar egal
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al Proiectului „DigiTIM: Digital upskilling!”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – „Competențe digitale pentru piața muncii”, organizează cursul gratuit de Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal. Proiectul vizează actualizarea competențelor și perfecționarea angajaților din companii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT lansează un nou curs gratuit, pentru Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal
Sânnicolau Mare promovează ridicarea unui nou aquapark modern, iar acesta va fi oferit mai ales ca o destinație de weekend. Dar aceasta înseamnă și existența de locuri de cazare pentru turiștii care se vor afla în acele zile în localitatea timișeană. Va face Sânnicolaul față unei astfel de cereri hoteliere? Primarul Dănuț Groza spune că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul aquapark de la Sânnicolau Mare va duce la creșterea naturală a numărului de locuri de cazare, în funcție de cerere
Orașul premierelor își respectă renumele. Universitatea Politehnica Timișoara a găzduit, în perioada 8 – 10 iulie 2026, „Forumul ecosistemului național de microelectronică: de la cercetare la industrie prin IPCEI”, eveniment ce a reunit reprezentanți ai universităților, institutelor de cercetare, companiilor, autorităților, organizațiilor profesionale implicați în dezvoltarea domeniului microelectronicii din România, care sunt implicate în proiectele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Forumul ecosistemului național de microelectronică și-a desfășurat prima ediție chiar în Timișoara, la UPT
Ziua mare a sosit! Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul înscrierilor pentru admiterea la studiile universitare de licență, iar primii candidați au început deja să își depună dosarele, fie online, prin platforma dedicată, fie la centrele de admitere organizate în cadrul facultăților. „Universitatea este un loc al generațiilor care se întâlnesc. În aceste zile îi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Undă verde pentru înscrierile la UPT! Primii candidați și-au depus deja dosarele
Actualul primar al orașului Sânnicolau Mare, Dănuț Groza, evită să vorbească despre ceea ce ar fi ”colaborare politică”, atunci când e alături de președintele PSD Timiș, Alfred Simonis. Nu vrea să spună că va candida sub sigla acestui partid, el fiind liberal la origini, ani bun, un partid din care a fost dat afară nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dănuț Groza evită să spună dacă va candida sub sigla PSD, dar admite că îl va susține pe Simonis
După cum am anunțat deja ieri, viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, a transmis, la scurt timp după ce Alfred Simonis anunța că a reușit să mai transfere o parte din banii trimiși primăriei Timișoara pentru proiectul stadionului LEGO, propriul său punct de vedere, referitor la această arenă, dar și la stadionul ce trebuie ridicat de Compania...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis răspunde aroganțelor lui Lațcău pe tema stadioanelor: ”Suntem deschiși și la varianta rambursării banilor și a retragerii complete din investiție”
Minunea circulației rutiere prin noul pasaj Solventul se întrerupe pentru o bună perioadă de timp. Operațiunea va ține cel puțin până în ultima zi a anului în curs și este necesară pentru montarea liniilor de tramvai și a unor macazuri pentru acestea în zona respectivă. Conform anunțului Primăriei Timișoara, pentru execuția lucrărilor, din 27 iulie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide total circulația rutieră în noul pasaj Solventul. Constructorul se apucă de pus liniile de tramvai
Consiliul Județean Timiș, Primăria Sânnicolau Mare și cu susținere prin Regio Vest, programul derulat de ADR Vest cu fonduri europene, vor ridica în orașul aflat la granița cu Ungaria primul aquapark din această parte a României, realizat cu fonduri europene. Este un proiect pe care Sânnicolaul și-l dorește de mai mulți ani, cu o valoare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Sânnicolau Mare se va ridica, în doi ani, un aquapark în valoare de 40 de milioane de euro, deschis și vara și iarna
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.