Stirile din ziua: 7 februarie 2011

Restantele la banci cresc ingrijorator

Restanţele persoanelor fizice şi juridice cu cel puţin un credit de peste 20.000 de lei s-au dublat anul trecut. La finele lunii decembrie, cele mai multe întârzieri la plata ratelor depășeau 90 de zile, numărul acestora fiind de două ori mai mare decât în aceeași perioadă din 2009.

Ana are mere, Nicolae are chef

Românul ar fi o specie de treabă şi chiar utilă în gospodăria omului normal, dacă nu ar fi atâta de mândru de micile sale şmecherii şi furtişaguri. Însă ceea ce este mai nociv la o anumită subspecie de român este că-i consideră pe cei care respectă regulile societăţii civilizate, vreun german ori finlandez cu bunul simţ în sânge, drept nişte fraieri.

Reprogramari pentru alocatii

Serviciul pentru Protecţia Copilului şi Familiei Timişoara anunță că persoanele care au depus, până în 31 august 2010, cereri pentru acordarea alocaţiei și trusoului pentru copiii născuţi până în 2 iulie 2010 şi nu au ridicat acești bani, sunt invitate la sediul instituţiei, pentru a completa o cerere în vederea reprogramării.

Teste gratuite pentru auz

Fundaţia „Europa Ţara Mea”, în parteneriat cu Audio-optica şi Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara, efectuează gratuit teste de auz. Acestea se fac în perioada 7 – 28 februarie, între orele 8,30 și 17, la Cabinetul Audio-optica din Bd. Revoluţiei 1989 nr 13, corp 1A.

Cu „Nasul” la primarie

Faptele sunt deja cunoscute. Consilierii locali au votat (în unanimitate!) asocierea cu o firmă americană, în vederea construirii unor parcări subterane în buricul târgului. Nu discutăm de oportunitate, lipsa parcărilor fiind o realitate dureroasă în Timişoara. Mai mult, chiar primarul Gheorghe Ciuhandu a recunoscut că insistă cu această afacere pentru ca, în momentul alegerilor de anul viitor, să se vadă că a făcut şi el ceva.

Scandalul parcarilor duce la Mafia americana

Potrivit unei investigaţii explozive a „Jurnalului Naţional”, patronul firmei care se asociază cu Primăria Timişoara pentru amenajarea parcărilor subterane din centrul oraşului a fost consultant al Mafiei americane şi a făcut puşcărie în Statele Unite. Firma în cauză este inactivă în SUA, iar filiala din Bucureşti are o cifră de afaceri de 5.000 de euro şi profit zero în ultimii ani.

Top