UVT da premii de peste 10.000 de lei olimpicilor la chimie

Liceenii de clasa a XII-a care au obţinut premii la Olimpiada Naţională de Chimie, organizată la Timişoara, pot beneficia de un loc bugetat la oricare dintre specializările de chimie ale Universităţii de Vest.

Instituţia de învăţământ le asigură olimpicilor locuri de cazare şi îi scuteşte de plata taxei de cămin. De aceste facilităţi pot beneficia 14 elevi, care au obţinut premiile I, II şi III la olimpiadă. „Considerăm că diplomele acordate de universitate şi promisiunea făcută tinerilor premianţi validează calităţile de tineri cercetători ale acestora. Ei sunt deja tineri cu aptitudini de studiu şi cercetare, iar potenţialul lor trebuie valorificat de către universitate”, a declarat Ioan Talpoş, rectorul UVT. În cei trei ani de studiu, taxele de şcolarizare pe care olimpicii nu ar mai trebui să le plătească ajung la 7.500 de lei. La această valoare se adaugă 3.000 de lei din scutirea de la plata taxei de cămin pe perioada celor trei ani de studiu la ciclul licenţă, astfel că suma totală ajunge la 10.500 de lei.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

homotaranus a spus: (februarie 10th, 2011 at 20:05 )

si o sedinta foto sexy, cum se stie ca se practica la Universitatea de Vest, detalii pe blog.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Investiția la cele două noi sensuri giratorii de pe drumul spre Buziaș a ajuns la un sfert din total/Foto

Lucrările la cele două sensuri giratorii care se amenajează pe drumul județean Timișoara–Buziaș au ajuns la un sfert din total. Din păcate, realizarea acestora presupune și dificultăți în circulația auto pe acest tronson. Consiliul Județean Timiș realizează două sensuri în zone în care, de-a lungul timpului, s-au produs mai multe accidente rutiere. Primul sens giratoriu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiția la cele două noi sensuri giratorii de pe drumul spre Buziaș a ajuns la un sfert din total/Foto
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Doi importanți oficiali europeni vor participa la Forumul Timișoara pentru Valori Europene

Forumul Timișoara pentru Valori Europene se va bucura de prezența a doi importanți oficiali europeni, Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene (2019–2024) și comisar european pentru concurență (2014–2024) și Marcelo Rebelo de Sousa, președintele Portugaliei (2016 – 9 martie 2026). Ei se vor afla la Timișoara în perioada 5–6 noiembrie 2026. Forumul este organizat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi importanți oficiali europeni vor participa la Forumul Timișoara pentru Valori Europene
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Trei jucători din Liga 3 vine să întărească… divizionara secundă CSC Dumbrăvița

La buget mic și transferuri mai… mici, dar importante. Doi jucători din Ardeal și unul din Muntenia, cu experianța Ligii a III-a sunt ultimele achiziții ale CSC Dumbrăvița. Anunțul a fost făcut astăzi de clubul bănățean. Fundașul Alex Negrea (născut 1 octombrie 1998, Satu Mare) a evoluat ultima oară pentru formația de Liga a 3-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei jucători din Liga 3 vine să întărească… divizionara secundă CSC Dumbrăvița
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

pestă porcină

Au fost închise două noi focare de Pestă Porcină Africană

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat că începând cu data de 14 iulie se ridică restricțiile sanitare veterinare în urma stingerii a două focare de Pestă Porcină Africană din explotațiile nonprofesionale. Acestea erau în localitatea Bulgăruș, comuna Lenauheim, județul Timiș. Centrul Local de Combatere al Bolilor din județul Timiș a decis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost închise două noi focare de Pestă Porcină Africană
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Marilen Pirtea analizează un raport BNR: Deficit bugetar de doar 3% în 2031

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, admite că România va putea reveni la un deficit bugetar de 3% doar în anul 2031. aceasta, după ce a analizat Raportul BNR publicat cu titlul „Sustenabilitatea financiară – De la deficite la convergență nominală”. Raportul arată că România a ajuns într-un punct de presiune fiscală majoră: deficit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea analizează un raport BNR: Deficit bugetar de doar 3% în 2031

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În 1981, la Timișoara, echipa profesorului Petru Drăgan realiza primul transplant renal de la donator decedat din România. Prima dată când, în această țară, un organ trecea de la un om care murise la un om care putea trăi. S-a întâmplat aici. Nu la București. Nu la Cluj. La Timișoara. În 2007 s-a făcut ultimul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rinichii pleacă la Cluj
De cinci ani, Iulius Town devine unul dintre cele mai importate cat walk-uri din cariera viitorilor creatori de modă, odată cu Gala Absolvenților MDVTM 2026, organizată de Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara. Și în acest an, absolvenții programului de studiu Modă – Design Vestimentar și-au prezentat colecțiile de licență...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gala Absolvenților MDVTM 2026 la Iulius Town: spectacol pe cat walk și primul pas spre carieră pentru noii absolvenți
Timp de cinci zile, începând de astăzi, Timișoara se transformă din nou într-un oraș al filmului. Ajuns la ediţia cu numărul 13, “Ceau, Cinema!” revine cu peste 50 de producții, invitați din țară și din străinătate, proiecții în săli și în aer liber, întâlniri cu cineaști, ateliere și evenimente speciale. Selectate în jurul ideii de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 50 de filme într-o ediţie cu numărul 13. Astăzi ia startul Festivalul “Ceau, Cinema!”
Lucrările la cele două sensuri giratorii care se amenajează pe drumul județean Timișoara–Buziaș au ajuns la un sfert din total. Din păcate, realizarea acestora presupune și dificultăți în circulația auto pe acest tronson. Consiliul Județean Timiș realizează două sensuri în zone în care, de-a lungul timpului, s-au produs mai multe accidente rutiere. Primul sens giratoriu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiția la cele două noi sensuri giratorii de pe drumul spre Buziaș a ajuns la un sfert din total/Foto
Pentru al doilea an consecutiv, Timișoara înregistrează, cea mai mare creștere a numărului de vizite dintre destinațiile urbane din România, cu avansuri de 10-30% pe toate piețele-sursă analizate în perioada 2024-2025, arată Visit Timişoara. Şi asta în condiţiile unui an dificil pentru turismul intern: doar 66% dintre români au avut o vacanță în 2025, față de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a ajuns singura destinaţie turistică a României care a înregistrat creşteri constante
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat că începând cu data de 14 iulie se ridică restricțiile sanitare veterinare în urma stingerii a două focare de Pestă Porcină Africană din explotațiile nonprofesionale. Acestea erau în localitatea Bulgăruș, comuna Lenauheim, județul Timiș. Centrul Local de Combatere al Bolilor din județul Timiș a decis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost închise două noi focare de Pestă Porcină Africană
O tabără cum prinzi o dată în viață și în care poți să îți alegi cu ușurință viitorul. Au fost la înscrieri cinci pe un loc ceea ce spune multe despre succesul edițiilor anterioare! UPT Campus Explorer, tabăra de vară organizată de Universitatea Politehnica Timișoara, revine cu cea de-a treia ediție și promite, încă o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste o mie de elevi din țară își doresc să participe la o nouă ediție a taberei de vară UPT! Locuri sunt însă limitate
Consiliul Județean Timiș pregătește un proiect de hotărâre care va stabili cum vor arăta noile construcții care vor marca, pe drumurile naționale și județene, intrările  în județul Timiș. Acestea vor prezenta o serie de simboluri reprezentative pentru județ. Va fi o abordare modernă și elegantă a identității județului. ”Pregătim un proiect prin care, pe principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Intrările în Timiș pe drumurile naționale și județene vor fi marcate prin noi totemuri, ornate cu diferite elemente reprezentative
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.