Cele 44 de activităţi înscrise, în acest an, în Agenda Culturală a Primăriei Timişoara scot de la bugetul local aproape trei milioane de lei. Fondurile sunt suplimentate şi pentru că Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a majorat cu opt procente tarifele la organizarea de spectacole.
Responsabilii de cultură la nivel de municipiu se gândesc la muzică de promenadă şi café-concert în parcurile oraşului, la organizarea unui concurs bianual „Sabin Drăgoi” şi a unui concurs internaţional de tenori. Acestea sunt noutăţile absolute în agenda culturală timişoreană. Casa de Cultură vrea ca zece din cele 44 de evenimente să le organizeze numai cu ajutorul sponsorilor. Printre acestea se numără disco-balul cu premii şi suprize de Ziua Îndrăgostiţilor, balul de Ziua Femeii, turneul ansamblului „Timişul” în Franţa, Canada şi SUA, concertul anual din Peştera Româneşti, Festivalul Vinului şi Gala Blues Jazz. Cele mai scumpe activităţi culturale, cu câte 200.000 de lei alocate, sunt: Timişoara – Mica Vienă, Festivalul Inimilor, la care va fi organizat un circuit euroregional (Timişoara, Szeged, Băile Herculane, Vrsac şi Belgrad), Festivalul de Operă şi Operetă, care va avea loc în două weekend-uri, în loc de unul, Târgul de Iarnă şi Sărbătorile Crăciunului şi, bineînţeles, Revelionul cu focul de artificii. De cealaltă parte, cel mai ieftin eveniment cultural finanţat de PMT este…Festivalul Gastronomic din perioada 1-3 iulie. Agenda culturală trebuie să obţină votul favorabil al consilierilor locali.
Comentarii prin facebook