Daniel Urs, bărbatul care dat foc unei perdele în zona altarului Catedralei Mitropolitane din Timişoara, va fi internat într-un spital de psihiatrie.
Oprit de enoriaşi să dea foc altarului Catedralei Mitrpolitane, Daniel Urs a fost iniţial arestat preventiv pentru zece zile. Miercuri, judecătorii nu au mai prelungit mandatul, stabilind, în schimb, că tânărul în vârstă de 28 de ani trebuie internat la Psihiatrie. Specialiştii de la Institutul de Medicină Legală au stabilit, în această perioadă, că Urs are discernământul „abolit”. „În urma deciziei instanţei, bărbatul a fost dus la clinica de pe strada Văcărescu, pentru efectuarea de investigaţii de specialitate”, a declarat Marinela Hotico, ofiţerul de presă al Poliţiei Timiş. Daniel Urs, fost jurist în cadrul Direcţiei de Urbanism şi, ulterior, fost poliţist comunitar, a incendiat, pe 13 martie, o perdea din zona altarului Catedralei Mitropolitane. El a declarat ulterior că primarul Gheirghe ciuhandu poartă toată vina pentru acest gest: „Domnul primar Gheorghe Ciuhandu m-a determinat să fac lucrul ăsta prin abuzurile în formă continuată pe care o să demonstrez că le-a făcut asupra mea. (…) În puşcărie eşti mai bine protejat decât în libertate. Serios. Îţi dă statul mâncare şi cazare pe gratis”.
Comentarii prin facebook