Marea Lojă Naţională a României a adus la Timişoara lucrări care reprezintă simboluri masonice. Expoziţia poate fi vizitată la Muzeul de Artă, în cadrul unui eveniment organizat de Centrul Academic de Studii Hermeneutice „Lumina Taborului”.
Expoziţia vernisată, marţi seară, la Timişoara, a putut fi văzută anterior, timp de o lună, în Sala Brâncuşi a Palatului Parlamentului din Bucureşti. Lucrările fac parte din a doua ediţie a Salonului Naţional de Artă „Calea Cunoaşterii. Calea Iubirii”. Se regăsesc în aceste lucrări ochiul, triunghiul, tabla de şah, soarele şi luna, şi alte simboluri masonice mai mult sau mai puţin evidente. Expun 40 de artişti consacraţi, printre care Constantin Răducan, Mircea Dumitrescu, Marcel Guguianu, Adrian Alexandru Ilfoveanu, Horaţiu Mălăiele, Liviu Suhar, Sorin Adam sau Dragoş Pătraşcu. Expoziţia va putea fi vizitată zilnic, până în 25 martie, între orele 10-18, mai puţin lunea.
Comentarii prin facebook