Centrul Regional Reţea Poştală Timişoara inaugurează, marţi, la ora 12, Muzeul Poştei Timişoara. Spaţiul va cuprinde obiecte vechi de uz poştal şi o istorie a activităţii poştale timişorene şi regionale.
„În acelaşi perimetru muzeal am alocat zone pentru edituri, librării, artişti, scriitori, care doresc să-şi expună operele. Expoziţiile vor fi periodice şi vor fi anunţate din timp”, a declarat Nelu Balaş, directorul Poştei timişorene. La inaugurare vor fi prezenţi reprezentanţii Uniunii Artiştilor Plastici din Timişoara, ai Librăriei Cărtureşti, ai Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Constantin Pufan” şi copiii câştigători ai campaniei lui Moş Crăciun. Librăria Cărtureşti va înmâna voucherele, în valoare de câte 300 de lei, copiilor care i-au scris Moşului şi au câştigat, iar Uniunea Artiştilor Plastici din Timişoara va veni cu lucrări inedite de artă. „Ne-am gândit să exploatăm, la maximum, spaţiile pe care le avem, în scopuri educative. Suntem singurul centru regional care are un muzeu propriu”, a mai declarat directorul Nelu Balaş.
Comentarii prin facebook