Premiera medicala in operarea arterelor

Echipa Clinicii de Chirurgie Vasculară din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara a introdus o nouă tehnică operatorie a arterelor carotide, principalele vase de sânge care irigă creierul. Prin aceasta este redus la minimum timpul în care creierul este privat de sânge, diminuând riscul apariţiei unui accident vascular.

Arterele carotide se pot îngusta ca urmare a aterosclerozei, determinând, printre altele, accidente vasculare cerebrale, care au ca efect paralizie sau chiar moarte. Un sfert din accidentele vasculare cerebrale s-ar putea preveni, dacă îngustarea arterelor carotide ar fi recunoscută şi tratată la timp. Tehnica folosită de chirurgii Clinicii de Chirurgie Vasculară este denumită endarterectomie carotidiană prin eversie, fiind o modalitate foarte rapidă de reparare a arterelor carotide. Principalul avantaj faţă de tehnica clasică de angioplastie cu petec este timpul scurt în care creierul este privat de sânge şi, proporţional, diminuarea la minimum a riscului instalării unui accident vascular ischemic. Tot în scopul creşterii siguranţei acestor operaţii, clinica a achiziţionat, prin intermediul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, un sistem de monitorizare a circulaţiei cerebrale în timpul intervenţiilor chirurgicale şi în perioada imediat postoperatorie. Aparatul se bazează pe emiterea de unde infraroşii prin intermediul unor electrozi plasaţi pe fruntea pacientului. Valorile înregistrate de aparat reprezintă saturaţia creierului cu oxigen şi sunt distincte pentru fiecare emisferă cerebrală. „Scăderea saturaţiei semnifică alterarea circulaţiei cerebrale şi permite echipei anestezico-chirurgicale să intervină instantaneu în situaţii critice, evitând astfel instalarea unui accident vascular ischemic. Monitorizarea în timp real a perfuziei cerebrale este utilă nu numai în chirurgia carotidiană, dar şi în chirurgia vaselor abdominale sau a membrelor inferioare”, precizează prof. dr. Mihai Ionac, şeful Clinicii de Chirurgie Vasculară.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Dumbrăvița primește noi fonduri de la Consiliul Judeţean, pentru realizarea unei noi școli

Comuna periurbană a Timișoarei, Dumbrăvița, va primi de la bugetul județului bani cu care va putea să amenajeze o nouă școală în locul fostului incubator de afaceri al comunei. Consiliul Județean a aprobat, miercuri, acordarea sumei. Noua școală devine extrem de importantă pentru comunitate, având în vedere creșterea demografică accelerată înregistrată. ”Am adoptat astăzi în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița primește noi fonduri de la Consiliul Judeţean, pentru realizarea unei noi școli
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Siegfried Mureșan dă asigurări: “NU vor exista în România creșteri de impozite și taxe pe toată durata mandatului meu”

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a organizat miercuri o conferință de presă, în timp ce negocierile pentru formarea noului Guvern continuă.  Cu șapte zile rămase din termenul în care poate cere votul de încredere al Parlamentului, PNL, USR și UDMR nu au, în acest moment, suficiente voturi pentru învestirea Cabinetului Siegfried Mureșan a declarat că în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siegfried Mureșan  dă asigurări: “NU vor exista în România creșteri de impozite și taxe pe toată durata mandatului meu”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Adversar din Lituania pentru SCM Poli Timișoara în Europa

Așa au decis sorții. SCM Politehnica Timișoara va întâlni formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas în turul secund al EHF European Cup. Handbaliștii viola au fost calificați direct în turul secund, în vreme ce gruparea din Kaunas a depășit formația cipriotă Omonia Nicosia, în primul tur. Meciurile sunt programate la 18 și 25 octombrie, ordinea lor urmând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar din Lituania pentru SCM Poli Timișoara în Europa
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Comunitatea Politehnicii se reunește din nou. Un nou an universitar începe la UPT

Universitatea Politehnica Timișoara deschide vineri, 25 septembrie, un nou an universitar, într-un moment care marchează, pentru mii de studenți, începutul unei noi etape. Pentru cei aflați la început de drum, sunt primele zile în care descoperă campusul, își cunosc colegii și profesorii și încep să se familiarizeze cu lumea universitară. Pentru cei care revin la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunitatea Politehnicii se reunește din nou. Un nou an universitar începe la UPT

Economic vezi arhiva Economic

Florin-Dragaa

„Nu dispar locurile de muncă, dar se schimbă profilul angajaților pe care îi caută companiile”. Florin Drăgan despre schimbările din Timișoara în următorii 5 ani

Piața muncii din Timișoara nu mai seamănă cu cea de acum cinci ani și se va schimba în continuare în următorii cinci ani, consideră Florinm Drăgan, rectorul Universităţii Politehnica companiile caută tot mai mult. El avertizează că Inteligența Artificială ridică ștacheta mai ales pentru cei aflați la început de carieră. În schimb, oameni care știu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Nu dispar locurile de muncă, dar se schimbă profilul angajaților pe care îi caută companiile”. Florin Drăgan despre schimbările din Timișoara în următorii 5 ani

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara deschide vineri, 25 septembrie, un nou an universitar, într-un moment care marchează, pentru mii de studenți, începutul unei noi etape. Pentru cei aflați la început de drum, sunt primele zile în care descoperă campusul, își cunosc colegii și profesorii și încep să se familiarizeze cu lumea universitară. Pentru cei care revin la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunitatea Politehnicii se reunește din nou. Un nou an universitar începe la UPT
Consiliul Județean Timiș, prin Visit Timiș, sprijină organizarea unei noi ediții a evenimentului „Picnic în pustă”, care va avea loc duminică, 27 septembrie 2026, între orele 11:00 și 19:00, în livada de la Casa Vânătorilor din Otelec. Evenimentul propune o incursiune în gastronomia locală, tradițiile comunităților din zonă și farmecul peisajului rural din sud-vestul județului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dulceață pe pâine la Otelec. Picnic în pustă, duminică, 27 septembrie
Comuna periurbană a Timișoarei, Dumbrăvița, va primi de la bugetul județului bani cu care va putea să amenajeze o nouă școală în locul fostului incubator de afaceri al comunei. Consiliul Județean a aprobat, miercuri, acordarea sumei. Noua școală devine extrem de importantă pentru comunitate, având în vedere creșterea demografică accelerată înregistrată. ”Am adoptat astăzi în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița primește noi fonduri de la Consiliul Judeţean, pentru realizarea unei noi școli
Consilierii județeni timișeni au aprobat alocarea a aproape opt milioane de lei din fondul de rezervă pentru a susține funcționarea a numeroase comune din județ. Situația este cea mai dificilă, la nivel local, din ultimii mulți ani, avertizează șeful Consiliului Judeţean, Alfred Simonis. Va fi un festival al debranșărilor de la utilități din cauza lipsei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sprijin de la bugetul CJ Timiş. Alfred Simonis avertizează asupra dezastrului financiar de la comune: ”Veți vedea ce festival de debranșări și de școli închise se va întâmpla”
Într-un demers menit să simplifice procedura de stabilire a reședinței pe Timișoara pentru studenți, odată cu începerea noului an universitar 2026 – 2027, municipalitatea propune o colaborare directă cu universitățile și administratorii căminelor studențești. Scopul, spune primăria, ar fi reducerea demersurilor administrative pe care trebuie să le facă studenții. Conform noii proceduri, administratorii căminelor universitare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria simplifică procedura de rezolvare a actelor pentru ca studenții să obţină mai uşor reședința pe Timișoara
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a organizat miercuri o conferință de presă, în timp ce negocierile pentru formarea noului Guvern continuă.  Cu șapte zile rămase din termenul în care poate cere votul de încredere al Parlamentului, PNL, USR și UDMR nu au, în acest moment, suficiente voturi pentru învestirea Cabinetului Siegfried Mureșan a declarat că în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siegfried Mureșan  dă asigurări: “NU vor exista în România creșteri de impozite și taxe pe toată durata mandatului meu”
Problema transferului Spitalului CFR Timișoara de la Ministerul Transporturilor are în final o soluție. Câștigător în obținerea administrării unității medicale a avut Timișoara, trecerea acesteia se va face la Spitalul Municipal Timișoara, a hotărât ministrul Interimar al Transporturilor, Radu Miruță. Vestea a fost primită de primarul Timișoarei, Dominic Fritz, ieri. ”Spitalul CFR din Timișoara va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Interimarul de la Transporturi, Radu Miruță, a aprobat trecerea Spitalului CFR Timișoara la Spitalul Municipal
Muzeul Apei din Timișoara devine, sâmbătă, 26 septembrie, între orele 11:00 și 15:00, locul în care știința și tehnologia pot fi explorate, testate și descoperite de vizitatori de toate vârstele. Târgul de științe – Științescu & prietenii 2026 aduce împreună copii, tineri, mentori, profesori, părinți și pasionați de știință într-o după-amiază în care experimentele, tehnologia,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Știința iese din manual și se întâlnește cu publicul la Târgul de științe – Științescu & prietenii 2026
Consiliul Județean Timiș a depus documentația pentru obținerea de finanțare europeană în vederea reparațiilor și modernizării Palatului Baroc, clădirea care găzduiește Muzeul Național de Artă Timișoara. Pe lângă partea frumoasă, care se vede la expozițiile realizate, clădirea ascunde și o parte mai puțin frumoasă, iar printre acele porțiuni e și curtea, care va fi adusă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Palatul Baroc va fi reabilitat și modernizat cu bani europeni
Piața muncii din Timișoara nu mai seamănă cu cea de acum cinci ani și se va schimba în continuare în următorii cinci ani, consideră Florinm Drăgan, rectorul Universităţii Politehnica companiile caută tot mai mult. El avertizează că Inteligența Artificială ridică ștacheta mai ales pentru cei aflați la început de carieră. În schimb, oameni care știu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Nu dispar locurile de muncă, dar se schimbă profilul angajaților pe care îi caută companiile”. Florin Drăgan despre schimbările din Timișoara în următorii 5 ani
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.