Protestele iubitorilor de animale nu au avut efectul scontat. Comisia de administraţie a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil modificarea „legii Marinescu”, care presupune încredinţarea deciziei de eutanasiere a câinilor către consiliile locale.
Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a dat aviz favorabil proiectului de modificare a legii 9/2008 privind protecţia animalelor. Parlamentarii spun că această modificare este o soluţie mult mai bună, deoarece lasă primăriile să decidă ce să facă cu animalele fără stăpân şi dă posibilitatea iniţierii parteneriatelor cu ONG. „Am transferat responsabilitatea către consiliile locale, cu posibilitatea de sterilizare sau eutanasiere pentru animalele care stau mai mult în ţarcuri. Legea dă posibilitatea de iniţiere de parteneriate cu ong-uri. În funcţie de banii pe care îi au, consiliile locale decide ce fac cu câinii: fie îi sterilizează şi le găseşte stăpâni, fie îi eutanasiază după un anumit număr de zile, fie prelungeşte termenul în care îi ţine în ţarcuri”, a declarat deputatul PDL Zanfir Iorguş. Organizaţiile pentru protecţia animalelor spun însă că modificarea legii dă undă verde uciderii în masă a maidanezilor. ONG-urile afirmă că soluţia cea mai potrivită este aceea de sterilizare şi returnare a câinilor în locul de unde au fost luaţi. De la Comisia de administraţie, proiectul de modificare a legii va intra în dezbaterea plenului. (sursa foto: accentmedia.ro)
Comentarii prin facebook