Soferii RATT care nu pornesc clima pot fi dati afara

Şoferii mijloacelor de transport în comun care nu vor porni clima riscă sancţiuni dure, care merg până la desfacerea contractului de muncă. RATT şi Primăria Timişoara s-au săturat de zecile de reclamaţii primite pe această temă. Decizia, fără precedent, a fost luată în ultima şedinţă a Consiliului de Administraţie al RATT.

„În ultima şedinţă s-au stabilit măsuri disciplinare dure împotriva şoferilor ce vor opri sistemul de climatizare fără motiv. Se va merge până la desfacerea contractului de muncă. Sunt foarte mulţi cetăţeni care au reclamat această problemă. Vom avea în curând şi un număr de telefon unde timişorenii pot suna pentru a reclama acest fapt”, a spus Gelu Bobiş, reprezentantul PNŢCD în Consiliul de Administraţie al RATT. De obicei, şoferii RATT opreau clima din motive de economie de carburant. Situaţia s-a schimbat după încheierea unui contract cu Lukoil, prin care şoferii RATT vor alimenta doar pe bază de cartele. „Vrem confort pentru timişoreni şi nu mai vreau să aud scuzele şoferilor care se apără invocând fie că ei nu suportă clima, fie că au fost rugaţi să o oprească”, a spus viceprimarul Adrian Orza.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

dinu a spus: (martie 23rd, 2011 at 15:05 )

Hai sa o vad si pe asta!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Grindeanu si Taropa la schi

Sinecuriştii PSD dintr-o instituţie de stat cer în instanţă bonusuri de un milion de lei. Printre ei, Lucian Taropa, prietenul lui Sorin Grindeanu, şi fratele lui Marian Neacşu

Tupeu la maxim pentru sinecuriştii PSD! La finalul anului trecut, șase dintre cei șapte membri ai Consiliului de Administrație (CA) de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română au intentat un proces în care cer câte 162.000 de lei pentru că, datorită lor, instituția ar fi îndeplinit criteriile de performanță în anul 2023, scrie G4Media.ro. Priuntre cei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sinecuriştii PSD dintr-o instituţie de stat cer în instanţă bonusuri de un milion de lei. Printre ei, Lucian Taropa, prietenul lui Sorin Grindeanu, şi fratele lui Marian Neacşu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm astfel toate echipele calificate în play-off și play-out. Dumbrăvița a învins astăzi Chiajna și a terminat pe locul 16 cu 25 de puncte. Echipa bănățeană este în acest moment cu 7 puncte peste linia de salvare și mai are nevoie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Siguranța alimentelor și sănătatea publică în era digitalizării, dezbătute la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în parteneriat cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiş (DSVSA) și Direcția de Sănătate Publică Timiş (DSP), sub egida Instituției Prefectului Județul Timiş, organizează în 19 martie, seminarul de informare cu tema „Reglementări actuale în domeniul sănătății publice și siguranței alimentelor”. Temele abordate vizează siguranța alimentelor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siguranța alimentelor și sănătatea publică în era digitalizării, dezbătute la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit Dumbrăvița în partidele din campionat în 2026. Astăzi, echipa alb-verde a trecut cu 1-0 de o fostă prim-divizionară, Concordia Chiajna, un scor mic față de realitatea din teren. Dumbrăvița a reușit o primă repriză foarte bună. A dominat consistent, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde
Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot mai greu de modernizat. Un spital nou nu mai este o ambiție administrativă, ci o necesitate medicală. Întrebarea nu este dacă Timișoara are nevoie de el, ci dacă administrația reușește în sfârșit să-l construiască. După aproape două decenii de promisiuni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?
De la evenimente dedicate iubitorilor de sport, expoziție cu machete și navomodele, până la întâlniri pet-friendly și teatru pentru copii. Sunt propunerile pe care Iulius Town le face pentru  acest weekend. Expoziția de machete revine la Iulius Town cu o ediție specială, ce reunește modele din categorii diverse, precum Aero, Auto și Moto, Naval, Militare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Weekend dedicat experiențelor la Iulius Town: expoziție de machete, evenimente pet-friendly și spectacole pentru copii
Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de la Progresul și Politehnica Timișoara. Faptul că Poli a marcat prima, dar și ultima nu a fost destul pentru trei puncte, scorul final fiind de 2-2. Culmea, cu acest scor alb-violeții pot piedre locul 1 din C7 după ultima rundă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular
Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta a fost exploatată necorespunzător de o societate în care acționar era un om de afaceri local. Reprezentanții CJT au intrat vineri în incinta locației, aceasta fiind în evidentă stare de neglijare. Pentru a putea prelua clădirea, a fost necesară o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO
De luni, 16 martie, începe programul anual de întreținere și cosire a spațiilor verzi din Timișoara. Intervențiile sunt programate etapizat, iar în prima fază echipele firmelor contractate de municipalitate se vor concentra în parcuri, în jurul locurilor de joacă, în apropierea școlilor, în scuaruri și pe principalele bulevarde ale orașului. Conform datelor din noul Registru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De luni, Primăria Timișoara demarează acțiunea de cosire în oraș
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.