WikiLeaks: Patriciu, Voiculescu, Vantu, Niculae si Becali sunt oligarhii Romaniei

Un top al oligarhilor din România, în care sunt menţionaţi Dinu Patriciu, Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vântu, Ioan Niculae, Gigi Becali şi Attila Verestoy, apare într-un raport al Ambasadei SUA, prezentat de Hotnews şi atribuit WikiLeaks.

Subiectul telegramei, clasificate drept confidenţiale, din 2007, este „Bani şi politică: cine deţine cu adevărat România?”. În document este realizat un „top cinci” al oligarhilor din România, în care sunt incluşi Dinu Patriciu, Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vântu, Ioan Niculae şi Gigi Becali. Raportul este semnat Taplin. În perioadă respectivă, Mark Taplin era adjunctul ambasadorului SUA. Potrivit sursei citate, despre Dinu Patriciu „este preşedintele şi acţionarul majoritar al Rompetrol Group şi un membru proeminent al PNL. Foarte apropiat de premierul Tăriceanu, Patriciu controlează practic eşaloanele superioare ale PNL (…). În plus, Patriciu are o relaţie strânsă şi cu fostul prim-ministru Adrian Năstase, omul aflat la putere când Patriciu a achiziţionat Rompetrol de la stat. (…) În timpul alegerilor din 2004, Patriciu a fost o sursă majoră de fonduri pentru PNL şi a susţinut o alianţă PSD-PNL. Potrivit unor documente oficiale date publicităţii, Patriciu a donat PNL aproximativ 23.000 de dolari în 2004; suma neoficială este aproape sigur mult mai mare. Totuşi, Patriciu şi-a împărţit pariurile în aceste alegeri, donând cel puţin 60.000 de dolari PSD prin filiale Rompetrol. În mai 2005 el a fost arestat (dar eliberat imediat) pentru mai multe acuzaţii de natură economică legate de privatizarea rafinăriei Petromidia, inclusiv fraudă, spălare de bani şi evaziune fiscală (….) Acuzaţiile ar putea fi considerate nefondate în urma unei hotărâri judecătoreşti din iulie 2007”. În ceea ce-l priveşte pe Dan Voiculescu, se menţionează că senatorul conduce Partidul Conservator, este acţionar majoritar în grupul de afaceri Grivco şi controlează Intact Media Group. „În iunie 2006, a fost declarat oficial colaborator al Securităţii sub numele de cod «Felix» (…) Deşi a insistat că rolul său din trecut în Securitate nu a fost mai mare decât al românului de rând şi că şi-a servit ţara câştigând valută, poziţia sa din perioada comunistă, de manager al unei companii în spatele căreia se afla Securitatea, sugerează că a fost mai degrabă ofiţer de rang înalt al Securităţii, decât un simplu colaborator (…).Prima motivaţie a lui Voiculescu, şi de fapt adevăratul scop al partidului său, este să-i protejeze interesele de afaceri. Îi lipseşte un program politic sau o ideologie limpede şi îşi aliniază partidul oportunist”. Despre Sorin Ovidiu Vântu se spune că, deşi el susţine că înclină spre dreapta politică, nu are legături directe cu un singur partid politic. „Vântu şi-a clădit iniţial averea făcând afaceri cu cupoane de privatizare, bazându-se pe o reţea de foşti ofiţeri ai Securităţii (…) În 2000, cel mai mare fond mutual din România – o schemă piramidală orchestrată de Vântu – s-a prăbuşit, păgubind aproximativ 300.000 de investitori cu circa 400 de milioane de dolari. În ianuarie 2007, a fost condamnat la doi ani de închisoare, cu posibilitate de recurs, pentru falsificare de documente care să ascundă deturnarea de fonduri de la schema piramidală pentru a finanţa o bancă. (…) În timpul presiunilor din primăvara anului 2007 de a-l suspenda şi înlătura pe preşedintele Băsescu, Vântu l-a consiliat în mod activ pe liderul PSD Mircea Geoană în strategia sa politică şi de media. (…) Influenţa sa derivă şi din legăturile cu liderul sindical Liviu Luca şi influenţa acestuia asupra sindicatelor din România, la fel ca şi din faptul că deţine Realitatea TV, versiunea română a CNN”. În ceea ce-l priveşte pe Ioan Niculae, acesta „menţine relaţii bune cu toate partidele mari şi fostele guverne, deşi în trecut a fost văzut că un sponsor major al PSD”. „Potrivit datelor privind finanţarea partidelor publicate de Asociaţia Pro Democraţia, în iunie 2004, Niculae a donat peste 840.000 dolari PSD, prin compania sa de asigurări Asirom şi Rafinăria Astra din Ploieşti (…). Un articol (…) al ziarului Ziua susţine chiar că Niculae beneficiază de protecţia preşedintelui Băsescu, furnizându-i preşedintelui o poliţă gratuită Asirom de asigurare de viaţă. Averea lui Niculae era de aproximativ 700 de milioane de dolari în 2006”, potrivit telegramei Wikileaks citat de Hotnews. Privitor la Gigi Becali, se menţionează că sondaje de opinie indicau faptul că acesta ocupa, la vremea respectivă, locul al doilea în topul popularităţii politicienilor în România, după preşedintele Băsescu. „Se pare că sursa averii lui Becali ar putea fi identificată în comerţul cu oi făcut de tatăl sau pe piaţă neagră, dându-le beneficii agenţilor de securitate responsabili de monitorizarea sa pe când se afla în exil din cauza asocierii sale cu Garda de Fier. Într-un interviu acordat înainte de alegerile din 2004, Becali a recunoscut că a primit aproximativ 150.000 de dolari de la familia sa când regimul Ceauşescu a căzut. (…) Becali a fost în spatele unei afaceri extrem de controversate în 1999 ce a implicat un schimb de 21 de hectare de pământ departe de Bucureşti cu un teren de aceeaşi suprafaţă aparţinând armatei în Băneasa, acum o suburbie elegantă a Bucureştiului. (…) Becali are de asemenea o relaţie apropiată cu liderul PSD Viorel Hrebenciuc, care a sprijinit preluarea PNG de către acesta pentru a submina PRM-ul lui Vadim Tudor. În plus, Becali are unele legături cu preşedintele Băsescu, susţinându-i campania de referendum şi, lucru foarte cunoscut, sărbătorind public o victorie a echipei Steaua târziu în noapte, alături de preşedinte. Averea lui era evaluată la 950 milioane de dolari în 2006”.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

poporul a spus: (martie 28th, 2011 at 13:42 )

votati USL! uite ca la ei sunt toti maharii! hai poporule, subjuga-te!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

SDM vrea sute de noi semafoare pentru drumurile Timișoarei

Societatea de Drumuri Municipale Timișoara caută furnizor pentru un nou set de semafoare. Suma oferită la licitație se apropie de 700.000 de lei. SDM a lansat pe SEAP o licitație în vederea cumpărării de noi semafoare. Acestea sunt necesare pentru înlocuirea semafoarelor învechite din intersecțiile orașului, înlocuirea celor avariate în urma unor evenimente rutiere și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SDM vrea sute de noi semafoare pentru drumurile Timișoarei
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Călin Georgescu îşi va petrece noaptea în spatele gratiilor. A fost reţinut pentru 24 de ore

Fostul candidat pro-rus, la alegerile prezidenţiale din 2024, Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT.  Acesta va fi prezentat în fața Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În urma a aproape 9 ore de percheziții, Călin Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore, luni după-amiază, de procurorii DIICOT,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu îşi va petrece noaptea în spatele gratiilor. A fost reţinut pentru 24 de ore
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Festival Beach Rugby în inima Timișoarei: Sute de sportivi au transformat Piața Libertății în arenă/FOTO

Weekendul recent încheiat (18–20 septembrie) a transformat complet Piața Libertății din Timișoara, care a devenit epicentrul unei competiții sportive spectaculoase: un turneu internațional de Beach Rugby organizat chiar în centrul istoric al orașului. Evenimentul a adunat la start sute de participanți, de la copii plini de energie până la seniori cu multă pasiune pentru sportul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festival Beach Rugby în inima Timișoarei: Sute de sportivi au transformat Piața Libertății în arenă/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Marilen Gabriel Pirtea, rectorul UVT: „Cum ar putea arăta educația adulților în 2035, într-o piață a muncii transformată de inteligența artificială?”

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara, analizează din nou intervenția inteligenței artificiale în procesul educațional. De această dată, din perspectiva raportului Horizon 2035. Concluzia principală a acestui nou raport se referă la intervenția AI în procesul de stabilire a celei mai bune informații care va fi utilizată în învățare. ”Inteligența artificială nu va schimba...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Gabriel Pirtea, rectorul UVT: „Cum ar putea arăta educația adulților în 2035, într-o piață a muncii transformată de inteligența artificială?”

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO

Odată străpunsă galeria principală de pe tronsonul A1, Margina – Holdea, constructorul lucrează acum și la montarea grinzilor la principalul pasaj de pe șantier. Acesta traversează calea ferată dintre Lugoj și Ilia. Săptămâna trecută au început lucrările de montare a grinzilor la cel mai lung pasaj de pe traseu. Situat la km 52+150, pasajul traversează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara, analizează din nou intervenția inteligenței artificiale în procesul educațional. De această dată, din perspectiva raportului Horizon 2035. Concluzia principală a acestui nou raport se referă la intervenția AI în procesul de stabilire a celei mai bune informații care va fi utilizată în învățare. ”Inteligența artificială nu va schimba...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Gabriel Pirtea, rectorul UVT: „Cum ar putea arăta educația adulților în 2035, într-o piață a muncii transformată de inteligența artificială?”
Societatea de Drumuri Municipale Timișoara caută furnizor pentru un nou set de semafoare. Suma oferită la licitație se apropie de 700.000 de lei. SDM a lansat pe SEAP o licitație în vederea cumpărării de noi semafoare. Acestea sunt necesare pentru înlocuirea semafoarelor învechite din intersecțiile orașului, înlocuirea celor avariate în urma unor evenimente rutiere și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SDM vrea sute de noi semafoare pentru drumurile Timișoarei
Șoferii care circulă pe drumul județean dintre Timișoara și Buziaș, dar și cel spre Giroc, vor mai avea de așteptat câteva săptămâni până vor scăpa de restricțiile de circulație impuse acolo. Pe cele două drumuri se lucrează la realizarea unor sensuri giratorii. Acestea sunt situate pe drumul dintre Timișoara și Giroc, unul la intersecția cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la sensurile giratorii de pe drumurile județene mai durează câteva săptămâni
În aceste zile au loc primele operațiuni premergătoare proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Pe teren se realizează mai multe foraje, care vor sta la baza efectuării unui studiu geotehnic. Această etapă este doar prima după semnarea contractului de execuție. ”Este un prim pas pe care îl facem pentru construirea arenei și putem spune că de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Specialiștii au început realizarea studiului geotehnic pentru viitorul stadion Păltinișanu
Banatul își redescoperă valorile și peisajele de poveste printr-un eveniment special care îmbină sportul în aer liber cu promovarea producătorilor locali. Duminică, 27 septembrie 2026, comunitatea este invitată la cea de-a doua ediție a Ciclobanat, o inițiativă care își propune să aducă împreună oameni, locuri și experiențe autentice, urmată direct de Festivalul Produs în Banat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclobanat și Festivalul Produs în Banat: O zi dedicată mișcării, tradițiilor și comunității autentice
Doar opt zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor sale din poziţia de primar, el a ajuns la capitolul digitalizare. Dominic Fritz afirmă că începuturile procesului de digitalizare au fost grele. “Nu e magie. E doar multă muncă, încăpățânare și o mână de oameni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu opt zile înainte de a-şi pierde mandatul de primar, Dominic Fritz vorbeşte despre procesul de digitalizare a Primăriei Timişoara
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat ridicarea, de luni, 21 septembrie, a restricțiilor sanitare veterinare în urma stingerii oficiale a focarului de pestă porcină africană existent în exploatația comercială de suine aparținând societății Comtim România SRL Ferma Bulgăruș. Decizia a fost luată în urma hotărârii aprobate în cadrul ședinței cu membrii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția Sanitară Veterinară Timiș a ridicat restricțiile sanitare impuse la Bulgăruș pentru pesta porcină africană
Administrația orașului Timișoara pregătește un nou împrumut, în valoare de 30 de milioane de euro, pe care ar urma să îl contracteze de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Banii merg spre susținerea investițiilor la podurile ISHO, Magistrala Verde, dar și pentru reabilitarea Pieței Traian și reabilitarea altor 27 de kilometri de rețea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara se pregătește să ia un nou împrumut de 30 de milioane de euro de la BERD
Fostul candidat pro-rus, la alegerile prezidenţiale din 2024, Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT.  Acesta va fi prezentat în fața Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În urma a aproape 9 ore de percheziții, Călin Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore, luni după-amiază, de procurorii DIICOT,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu îşi va petrece noaptea în spatele gratiilor. A fost reţinut pentru 24 de ore
Primăria Timișoara, prin Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, construiește pe strada Lorena un nou centru pentru asistență și pentru recuperarea persoanelor vârstnice. Noul centru va putea oferi servicii pentru 100 de seniori vulnerabili, de la recuperare și îngrijire până la sprijin pentru activitățile de zi cu zi și servicii acordate la domiciliu. Investiția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou centru de asistență și recuperare pentru seniorii vulnerabili din oraș
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.